Doar Discovery îi mai poate salva pe românii de lângă noi

Când s-a băgat „cablu” în România am fost în culmea fericirii! Gata cu Teleenciclopedia, gata cu emisiunile românilor! Veneau „adevăraţii”. De la Discovery, la Animal Planet la...altele şi altele. Prezentau popoare vecine cu noi pe planetă, floră, faună etc. Am crescut uitându-mă la vestigiile mayaşilor, indienilor buru-buru sau ale popoarelor dispărute sub mări, vulcani, roţi de nave extraterestre. I-am deplâns pe sărmanii locuitori din vecinătatea Etnei şi a Vezuviului. De dinozauri, şerpi şi alte lighioane nu mai zic. Pot să povestesc pe de rost, cred,  despre câteva tipuri de şerpi de prin toată America, Asia şi de prin alte localităţi învecinate cu Ugumbu, din Cornul Africii. Până şi prin lanurile de porumb, toamna la cules, am purtat sau auzit discuţii despre Tolteci, răutatea şarpelui Mamba Negru, sau cercurile ciudate din lanurile de grâu de te miri unde. Ca mine sunt o mulţime. Şi mai mulţi poate sunt cei care nu au habar nici atât. Învăţăm despre orice. Am putea să privim ore înşiri la dramele animalelor din stepele Asiei, dar nu învăţăm nimic despre Noi. Aproape că nu mai ştim cine suntem, cine ne sunt strămoşii. Ce au făcut ei. Cum era România odată. Să nu vadă vecinii unguri, bulgari sau ucrainieni cât era România Mare că fac atac de cord. S-ar putea să facem şi noi. Îi privim cu respect pe sârbi, „Băi tată, aia popor, naţionalişti, nu te joci cu ei!”. Dar noi de ce ne ruşinăm cu naţionalitatea noastră? De ce nu ne iubim ţara? În contul vechilor cazaci am ajuns să-i admirăm până şi pe ucrainieni. De unguri sau ruşi...nu mai zic. Admirăm tot, învăţăm tot. Dar ne uităm pe noi. Uităm de degetele nostre, de picioarele nostre. Uităm de sute de mii de celule vii din corpul numit România. Am lăsat ca alţii să ni-i şteargă din memorie pe fraţii noştri din Basarabia de Sud, din Timoc, chiar şi din Kazahstan, din Ucraina muntoasă, din Bulgaria, Ungaria, Bucovina de Nord, din vechile ţinuturi româneşti pierdute nemeritat de-a lungul istoriei. Îi descoperim pe fraţii noştri din jurul graniţelor şi ne uităm la ei mai miraţi decât ne uităm la triburile de aborigeni de merg încă cu „ruşinea” la vedere, văzuţi de noi pe vreun canal tv! Facem teledoane pentru toţi sinistraţii lumii şi bogătanii de carton apar în presă arătând ce milă au ei faţă de semenii din Papua, dar nu suntem în stare să donăm cărţi pentru liceele româneşti de lângă România, fie că vorbim de Tiraspol sau Tighina, Ismail sau Odesa. În Timoc românii sunt anchetaţi ca furii la miezul nopţii pentru că vor să fie în continuare români. În Ucraina, în Basarabia de Sud, până şi un teatru de păpuşi este luat drept ameninţare şi supravegheat de Securitate. Până şi Dorului i s-a pus interdicţie să părăsească localitatea de domiciliu dacă e românesc şi inima nu bate în ritm de clopot rus. Dar dacă nu vedem la televiziune....de unde să ştim? Putem noi să plângem pentru zecile de mii de români deportaţi în Siberia când noi ştim doar de călugării tibetani prigoniţi de chinezi? Ajung să cred că doar Discovery îi mai poate salva pe românii de lângă noi. Dacă i-om vedea expuşi pe la „teve”, poate ne vom aduce aminte de ei. Şi atunci, ne vom gândi, precum ne gândim la victimele Inchiziţiei...”Doamne fereşte! Dacă eram noi în locul lor?!”. Şi abia atunci vom vedea poate că ne lipsesc mâinile României, şi tălpile, şi globule din sângele nostru. Fără ei, fără românii de lângă noi, suntem incompleţi, bolnavi, nesănătoşi. N-ar fi bine să ne însănătoşim?  


Aparut pe Romanian Global News.