Saturday, December 22, 2012

iubirea lumii. proza si mai scurta.

Un simplu om a gasit de cuviinta sa sarute un inger. Un inger alb cu pene negre. Fara teama de Dumnezeu, fara teama de infern sau de Rai. Printre penele negre, buzele rosii ale ingerului aduceau a nemurire. Printre picaturi de roua, ochii ingerului pareau pamanturi virgine de pe marte iar in sufletul ingerului, omul vedea iubirea. Ascunsi sub un cuib de o umbrela, la asfintitul omenirii cand ploua cu munti si rauri fara margini si izvoare, omul si ingerul lui negru cu pene albe frematau in cautarea unicului sarut...la sarutul lor, lumea a murit si a inviat odata. la prima lor noapte de dragoste, omul a capatat doua vieti, ingerul si-a pierdut penele. iar dimineata, din inger se transformase in femeie, iar el, din om in zeul inimii ei. Dar nici ea nu era mai prejos...era zeita inimii lui...Si s-au iubit, si s-au iubit...si s-or mai iubi si azi...

Moldovenii. Proza scurta.

Sunt 4 statusuri de pe facebook. Toate traite la ultima deplasare in nameti. Enjoy.

Botosanenii...mai ai dreaq ca englezii....n-am mancat nimic de ieri pana acum 3 minute.2 eugenii. N-am avut timp.cand am avut am aflat ca in unele sate pana si vanzatoarele au program de siesta...fo 2 ore...mai rau ca englezii ce dreaq! Au magazinele goale...se plang ca n-au de nici unele...da siesta...siesta se tine frate!si uite asa...de la 5 de cand sunt treaz m-am bucurat acum ca pruncu de 2 ieugenii.....



Moldovenii. EPISODUL 2. La focsani in fata primariei incercam sa iau niste voxuri cu starea de alerta care nu prea e alerta...da ma rog...ma ia o baba gen duamna...dolofana gen guitz.guitz! Auzi, decat sa interoghezi lumea mai bine ia o lopata si da la zapada! Lasa oamenii in pace! Etc etc! M-a luat capul! mai bine dati dumneavoastra!eu sunt un pic ocupat sa muncesc sa va platesc pensia! Auzi!nu fi nesimtit!eu nu sunt dar dumneavoastra....da la lopata! Da nu vreti sa dati dumneavoastra? Ne-a mai amemintat nitel cu datu in judecata daca o dam la tv sau la ziar si a plecat grohaind cu un taxi....r`ar mata a dreaq!!



Moldovenii. Episodul 3. Eram undeva prin botosani. aurel vlaicu. pe marginea drumului o tanti mi-a zis de unii care sunt la periferia satului, pe niste dealuri si sunt tare izolati etc. ok. puturos cum sunt am luat operatorul si-am pornit peste nameti sa ajung la ei...culmea, zapada cat casa...ce surpriza... merg, ajung intr-un final. ii gasesc, vorbesc cu 1-2 si imi zice un tip(bun de prasila asta. avea 4 baieti mari, unul mic si nevasta-sa era iar gravida...)si-mi zice ca e naspa la ei...dar si mai naspa e la vecinul cel mia de la margine...hai la el. ajungem, il striga, apare gigel. intr-adevar, zapada ca la balamuc. zice ca nu vrea sa ne dea vorbe, dar ca putem filma, hai dupa el! si hai...numai ca...o mica problema...ca sa ajungi in curtea lui cea fara de garduri, trebuia sa treci pe langa un caine mare, colturos si nervos tare...cam la ....15-20 de cm de coltii lui si de un lant care nu parea ca-l tine prea bine...orice om normal si-ar fi pus cainele la respect...asta, moldoveanu dracului nimic! si iat-o anghele si tu stoicescule pe langa aparatul de capsat cu viata si ham-ham la purtator.... iupiiiiiii! si-am trecut...moldoveanu se uita nepasator...senzatie misto, tare...



Moldovenii. Episodul 4. Eram la Focsani. La periferie. Acolo un penny market(sau ceva de genu)...eram aproape sa bag divort de vezica, asa de tare ma stresa. avea dreptate saraca...dar eu nu si nu...zic sa ma duc in magazin sa vad poate au toalete...sa nu apelez iar precum ham-ham la garduri...intru in magazin, nu aveau buda, dar zic totusi sa vaz ce au pe acolo...ajung la alea 3 randuri unde au tot soiul de tampenii...acolo...motivul pentru noul episod cu moldoveni...2 fufe... moldovence...una...spalatoare de cururi ale urmasilor imperiului roman, adica italieni...a doua cred ca nu...si cum stateau ele acolo, analizau toate produsele...uite, costa 35 de lei jucaria asta...eeeee...e scumpa, in italia e 3 euro si arata mai bine... uite dero asta! pai asta e pret? la mine in italia e 2 euro si cinci centime! uite...pai la mine italia.... acolo preturile sunt asa... si etc etc...evident, peste accentul ei de moldoveanca batuse in cuie si ceva accent italienesc...moartea pasiunii...au luat alea 3 randuri la rand si asta transforma totul in euro si evident...romania iesea pe minus rau... auzi fa? da cucu? cucu cat e in italia???  

Sunday, December 9, 2012

Prietenii...pe interes

Candva, cu ani in urma castigam bine. Chiar foarte bine. Eram mai tanar, mai prost. Aveam ceea ce credeam eu ca sunt prieteni. Erau saraci pe vremea aceea. Pe el cel putin, cred ca-l scoteam in oras ca pe prietena...nu aveam mari secrete fata de el. si cat eu am avut mai multe finante decat ei, a fost ok. Eu am ramas un parlit de jurnalist. ei au evoluat, pr-isti de valoare...ea cu inteligenta, el cu descurcareala. bravo lor. relatiile s-au racit brusc. deh...sa vii din padure de la baneasa, de la aer curat in oras ca sa te vezi cu unu care nu-ti mai face cinste mereu ca nu prea mai are aceiasi bani....dificil...si totusi ne mai vedeam odata la cateva luni, ne mai sunam...ma rog...prietenie la distanta. iar apoi....stop! desi, tot eu, din prietenie pe ea am dat-o inclusiv pe sticla, s-o vada lumea, sa afle de ei...darrrrrrrrrrrr.....recunostinta s-a impuscat in cap de mult. si liniste. vine ziua lui. ii postez pe fb o urare sau parca i-am dat sms. nu tu multumesc, nu tu nimic.... vine ziua mea...nici macar un sms, fb...nimic. nici el, el care la el acasa imi zicea sa mergem la curve ca ar ute ceva nou...nici ea...vedeta data pe teve.....
si brusc, chiar inainte de 1 decembrie ma suna ea...ca organizeaza un targ la un hotel de 5 stele, pe produse traditionale etc...5 stele si traditionalul...nu prea stiu cum merg...dar ma rog... ea si el stiu ce-i ala pr, cica nu eu. si direct, fara sa ma intrebe de sanatate, daca mai lucru, daca ma doare in cur sau in cap, imi explica ea cum as putea sa fac un subiect foarte frumos cu un soi de analiza a targurilor de uichend, cu al ei in prim plan. ii explic ca stiu de targ, dar ca de 1 decembrie e o mica sarbatoare...ziua nationala a romaniei si cred c-o sa fiu ocupat...a avut bunul simt sa nu-mi inchida direct in nas din prima, ci din a 2-a. probabil dupa ce a inchis si-a zis manioasa in barba ca m-am lins pe bot de prietenia lor, a unor oameni importanti....

nu-i nimic baeti si fetite...nu ma ling pe bot de nimic. nu meritati.

Friday, December 7, 2012

IONUT LANGA--- MOTII MEI

Nu stiu cat va place. Pe alocuri e cam... dar cu toate astea...imi place.

Friday, November 23, 2012

Um mort

Trezit in crucea noptii pt a merge la pitesti,nu pot spune ca la 16 si ceva eram prea fresh in redactie.din contra. Vestea unui accident rutier in baneasa....chiar m-a lasat rece....pana sm aflat ca eu sunt norocosul castigator al unui live pe subiect....mtii matii de curva viata!!!!am ajuns acilo. Masinile erau niste fiare moarte.alaturi si soferul mort in accident. Era acoperit. A venit iml si l-au descoperit. Era mort. Da. Mort.insangerat. Pus pe asfaltul rece si neprimitor. Sper ca ingerii au luat repede sufletul omului de acolo. Sa nu apuce sa vada ce a ramas dintr-o viata. Altfel nici sfantu petru nu-l mai opreste din plans...avea mainile chircite. Ca niste gheare. Gheare de om mort. Stau si ma intreb daca a mai avut timp sa futa moartea...cred ca nu. Si oare...cate grame ii avea sufketul cand rasturnat din tronul inimii s-a trezit cersetor de viata pe asfalt? Doi criminalisti incercau sa-l
Bage intr-un sac alb. De ce alb cand totul era negru bezna in ochii mortului? Mortul nu se opunea. Si totusi nu reuseau. S-a indoit din salele rupte de moarte mortul si abia a incaput in sacul alb fara noima. O viata de om...un sac. De fapt o moarte de om. Moartea e scurta.noduroasa. Urata. Da-te fa in gatu matii. Cauta-ti de treaba!

Monday, October 29, 2012

La noi nici cainii nu au maniere...

Aseara, la telefon, toarasu Vali imi impartasea din povestirile auzite de la sora lui, proaspat plecata in Canada. Se facea ca pe o sosea destul de circulata, posibil autostrada, un raton s-a hotarat sa treaca strada. Toate masinile au oprit. Au oprit motoarele. Fara claxoane, nervi, injuraturi, raton luat pe roata din dreapta sau trasnai romanesti. o trecut ratonu linistit strada, iar apoi, ca-n basme, circulatia s-a reluat....
La noi, mai precis la gara de nord, acum fo 3 zile, la o trecere de pietoni intr-un soi de curba chiar in fata garii....trec cativa pietoni, iar in urma lor, cand masinile deja incepeau sa se miste trece si un maidanez. cu coada sus, elegant, berbant... ce sa mai...maidanez de bucuresti. si cum trecea el pe trecere, cam incet, un tip cu un clk il claxoneaza. Atentie, nu da peste el, nu-l injura, il claxoneaza sa-l faca atent. ala micu cu 4 picioare...cam dadea semne ca s-ar cauta de purici taman in mijlocul potecii pentru masini.

No! Claxon si-a cautat, claxon si-a gasit! Cum se auzi in aerul inconjurator claxonu, s-a enervat catelu! Si-a inceput sa latre ma frate la masina si sa sara la roata, ceva de speriat! Nervos nevoie mare Grivei! Pai daca nici pe trecere nu are liniste...atunci unde?!?!

Monday, September 17, 2012

Fitze in loc de rechizite

N-am copii. Imi doresc. Am fost copil. Poate inca mai sunt. Am o parere de impartit. V-o spun.
Am mers in cora, la sudului, in mall. trebuia sa cumpar niste traznai pentru cele zilnice. am luat ce aveam nevoie+vreo doua chestii cam inutile dar care sigur trebuie, ca doar sunt nascut tot p”aci pe plaiuri dambovitene cu obiceiul asta in sange...
In fata mea la coada doi parinti si o pustoaica. fata sa fi avut pana in 12 ani. stearsa. in cosul parintilor, de scoala. ma jur ca in 12 ani de scoala generala si liceu, eu, adunat, nu am avut atatea coperti de carti si caiete cate avea fata asta in cos. toate, cu  hanna montana. in timp ce miley cirus(asa se scrie?) o arde prin cluburi se pozeaza cu dotarile de la natura la vedere si in general face pe nestapanita prin america, in sun plaza, doi parinti cumparau pe putin fo 20 de coperti cu o hanna cuminte si ingenua, asa cum probabil le place sa creada ca e si fata lor. toate copertile, fie de carte, fie de caiete, erau sclipiciosenii demne de o cauza mai buna, iar pretul....de nepretuit, peste 100 si ceva de lei dadura parintii pe niste plastice care oricum nu rezista prea mult. Rasfatam copiii sau dam banii pe prostii inutile? Unde e limita intre a lua de scoala si a cheltui aiurea?
Si ar mai fi ceva...Ok. cumperi...da copilul ala stie ca tu totusi muncesti pentru copertile lui colorate si tipatoare? are cumva sentimentul muncii? al echilibrului financiar? sau crede ca totul i se cuvine? daca e asa...atunci nu-l ajuti, nu-i faci bine. deloc!

Si acum, ma intreb, fara sa le rapesc dreptul parintilor de a cumpara ce au chef pt copii lor, totusi...de ce dracu sa dai atatia bani pe niste plastice? pe niste falsi idoli? inghitim toate porcariile, caci nu-i asa, ieste cul! Cul nu mi se pare, chiar deloc.

Monday, September 10, 2012

la pizzaru vesel

Ieri, muncitoru fericit din mine n-a putut manca decat un salam de biscuiti si vreo 5-6 pateuri la o conferinta hidroelectrica. mocaciuni. inainte de salariu...e festin. am ajuns tarziu acasa. plin de nervi, de stres si cu o umbra de indoiala, daca mai am unde merge la job a doua zi. ma simteam foarte rau. muierea, pup eo pe ea de fata, imi zice sa merem la o pizza, la un mic s-o bere... haidi! merem la terasa cea mai apropiata. ea comanda ce-i place ei, si doi mici din partea mea, eo comanda o pizza agnes. cer ospatarului sa fie sigur ca nu mi se pune ardei in pizza- boala veche, nu-l suport si nu-l inghit.
-Sigur că da! Nici o problema! Linistit caci imi inspira incredere...astept. beau o berica, povestesc de nervi, de stres de...ma rog...si vine mai intai papa ei. bunut. astept.(in timp ce am asteptat, normal ca m-am infipt si in portia ei nitel). vine pizza. arata bine. cau sa ma infig in ea. surpriza! ARDEI!!!!
Ospatar! Da?!?! Nu te rugasem sa nu aiba ardei? Pai ce, are? Da ma!( si eo sunt cetatean european si am drepturi sa nu mananc ce nu-mi place!!!) Va fac alta?( am fost tentat sa zic da. dar am mai cerut asta in fagaras odata si m-au pus sa platesc si pizza a 2-a...)las-o asa ca n-o fi mult. si ma apuc pe scormonit...si scormon...si caut...si.... umplu o scrumiera...de ardei...dupa cum se vede bucatarului ii place ardeiu. cand eram sigur ca l-am gasit pe tot, mai dadea Barbosu inca fo 2 fire...a venit ospataru sa-mi ia sticla goala de bere...m-ai sa nu-l bufneasca rasu. il auzeam de la masa cum ii zicea bucataresei ca m-a umplut de ardei...mance mata bucatare, data viitoare!

Saturday, September 8, 2012

Mireasa micilor

Mare targ mare cu bere nemteasca in tineretului. Eu la live,sa ma dau pe sticla. Prin fumul greu de mici si coaste costelive la gratar vad cum spre targ se apropie o mireasa cu tot cu mire si alai. S-au infipt direct in gratar si-n lazile cu bere. Mireasa,deloc gingasa si cu bustul usor aducator a uger grohaia multumita la vreo 2 mici. Albul murdar al rochiei contrasta lesinat cu maroniul mititeilor. Nuntasii se murdareau pe boturile hulpave de unsoare. Pareau obisnuiti. Mai aproape le era dosul palmei decat servetelele. Mancau ca cainii...ca cainii mancau. Au facut sa dispara spre intestinele lor groase pe putin o duzina de mici. Multumiti mirii sa-au sters pe bot si-au plecat fericiti. De nunta lor mancasera mici, cu o pofta de apocaliptice lacuste. Hainele li se impregna-se-ra cu miros de carnuri fripte si bere. Invitatii or sa aprecieze cu siguranta damfu. Iar ei fericiti si satui or sa ragaie fericiti...groh.groh. E sanel unspe.parfum special.

Thursday, August 2, 2012

Lactee

  Si te-am vazut pe cer, in calea lactee, erai si luna si stele. Si erai mandra cununa pe-a cerului bolta, cununa din lapte si miere. Erai un san urias, de-al Mamei Pamant sanul sau stang.Din tine san stang, sugeam neincetat doar lapte si miere.
  Si te-am vazut pe cer in calea lactee, erai doar lapte si miere. Erai laptele pamantului, mierea iubirii, desfraul sarutului si-a vietii mele iubire.
Si-acum te vad langa mine, cu chip de om si zambet muiere. Te-ai intrupat din visul meu o femeie, cu sanii de lapte si buze de miere,  cu zambet de inger si piele de miere.        Esti dulcele meu, iubita femeie...

Saturday, July 28, 2012

Povestile mele: O poveste de iubire

Povestile mele: O poveste de iubire: Si....te iubesc. Cu buzele, cu ochii, cu mintea, cu gandul cu sufletul. Si...te iubesc, cu fiinta, cu inima, cu viata. Da. Cu viata. Mi-as p...

Thursday, June 21, 2012

Povestile mele: Apusul unui semizeu

Povestile mele: Apusul unui semizeu: Scapase de fiecare data de procese, de perchezitii, de orice brat al legii care se intinsese nevolnic catre el. Era puternic si chiar si can...

Friday, June 8, 2012

Povestile mele: Masti 1

Povestile mele: Masti 1: Se uita in dulap de minute in sir. Era nehotarata ce sa poarte in ziua aceea. Ce-i drept , nici natura nu o ajuta. Pe alocuri pe cer erau no...

Eu...Tu...

As petrece anotipuri lungi in trupul tau. Te-as chinui pana te-ai razvrati-n adancuri, ca eu sa te impac...Te-as saruta sa te omor, ca eu sa te aduc la viata tot printr-un sarut...Dar oare tu, m-ai invia? Te-am zugravit in suflet si din creion de sange, te-am scrijelit in ochi.

Thursday, June 7, 2012

Povestile mele: O păpusă cu ochi tristi

Povestile mele: O păpusă cu ochi tristi: Fetita alerga pe cararile vietii si nu se uita deloc inapoi. Nu si-a dat seama ca in fuga ei copilareasca isi scapase din mana papusa. Mica,...

Monday, June 4, 2012

inca un blog

Mi-am mai facut un blog, unul de povesti. pentru copii.
povestiveselesitriste.blogspot.com

inspiratie sa fie...

Micul avion fricos

Intr-o lume indepartata, departe, departe, atat de departe incat nici cu gandul nu poti ajunge, era Regatul Avioanelor. Da, al Avioanelor!

Rege era Aleodor Imparat. Cel mai mare si puternic avion care a existat vreodata! Nu fusese intotdeauna asa. Stiti, acolo, in regatul avioanelor, inaripatele erau ca si oamenii! Cresteau! La inceput abia li se vedea elicea si le tremurau rotile de slabe si mici ce erau. Iar apoi, hranite cu ulei ecologic, din pomii de ulei si cu benzina din arbore de....benzina...cresteau mari! Nu radeti, nu mint! Asa era acolo! Aleodor imparat se tot chinuia sa aiba un mostenitor. Cum apareau copiii avioanelor...nu ma intrebati! N-am stat pe acolo asa de mult incat sa le aflu toata povestea! De fapt...nici n-am ajuns! Mi-a povestit un inaripat batran, cazut din greseala pe pamant!

Toata tagma vracilor venisera la curtea imparateasca, curte ce era aparata de avioane de lupta mari, cu pieptul bombat si armura groasa. Nici un vraci nu daduse de leac imparatesei Avion. Abia cand o excadrila de soldati imparatesti s-a intors de departe,departe,departe, cu un leac pretios, Lubrifiantul, imparateasa reusi sa ramana grea.

Se nascu un avion mic, cu elice abia mijita si cu trei roti de ti-era mai mare mila! Abia se roteau de mici ce erau! Pe cat de mari erau imparatii, pe atat de mic era mostenitorul trenului, Gelu!

Cu benzina si uleiuri, micul print prinse a creste...Si rotile i-au mai crescut. Era o mandrete de avionas!
La 2 ani, dupa ce li se toceau rotile de cat se harjoneau pe pistele de decolare, micile avioane incepeau sa zboare!...cum sa va zic eu voua...la fel cum invata puii de pasare sa zboare, cam asa invatau si puii de avioane! Numai ca, nu dadeau din aripi, alea erau fixe, doar din elice! Era o vreme buna in regatul avioanelor! Multi pui, care albi, care argintii, rosii ca focul sau portocalii dadeau din roti de ti-era mai mare dragul se te uiti la ei cu ce jind se-alearga Isi prindeau mici fasii colorate de coada sau de extremitatile aripilor si se alergau. Care pe care isi pot smulge fasiile! Seara se retrageau in casele lor.Adica, un soi de hangare...

Micul print, Gelu, nu facea nici el exceptie. Se juca toata ziulica! In cinstea lui, Aleodor Imparat planuia o festivitate grandioasa! cu surle si trambite in ziua in care micul Gelu, acum cam....cat un avion de o persoana..., trebuia sa zboare prima data! Si-i tot dadea sfaturi, il lua in spate si zbura cu el prin toata imparatia! Doar, doar, Gelu va prinde gustul zborului! Copilul zambea...reusea sa stoarca un zambet din gura lui metalica...dar...ceva se intampla in sufletul lui... Si din ce treceau zilele, din aia baiatul se intuneca la suflet...Avea o mare problema...si nu avea cui sa i-o spuna...Oricine din imparatia lui...ar fi ras de el daca i-ar fi povestit! Nu mai zic ce dezonoare ar fi fost pe capul imparatilor! Lui Gelu, micul prin al regatului avioanelor, ii era frica...de zbor! Era incredibil asa ceva! Un avion cu frica de zbor! Niciodata nu se auzise de asa ceva! Si totusi, printul se temea! Numai el stia saracul cat de tare se temea cand marele Aleodor, cel mai mare avion de pe fata pamantului il lua in spate si zbura precum gandul si ca vantul in inaltimile cerului! Ii trebuia jumatate de zi dupa ce tatal sau il lasa la sol, sa-si potoleasca Bataile inimii! Pardon, motorului!

Doar in batranul sfetnic al lui Aleodor avea micutul incredere. Cand nu a mai putut rabda, a mers intr-un suflet la Talmaciu,caci asa il chema pe sfetnic si i-a vorbit de problema lui! A facut bine! Talmaciu, ca un avion batran si care a vazut multe la viata lui, l-a ascultat fara macar sa zambeasca a batjocura...Era neobisnuit chiar si pentru el, dar stia ca trebuie sa-l ajute pe micul print...

Incepu sa-i explice ce sunt ele, avioanele, cine le erau stramosii cum de mult, tare demult, creatorii lor, umblau alaturi de ei pe pamant. LE spuneau Oameni zeilor. Si din mana zeilor se nasteau avioane tot mai moderne, tot mai frumoase, pana cand intr-o zi s-a nascut avionul suprem, autosuficient si inteligent. De atunci, avioanele au inceput sa-si prigoneasca creatorii. Au invatat sa se creeze singure, sa se repare, sa faca tot ceea ce inainte nu puteau decat oamenii. Si-atunci au inceput sa prigoneasca vechii zei pana cand acestia fie au disparut, fie au plecat fara urma...nu se stia...

In timpurile micului avion print lucrurile erau de mult stabilite, stiu, cunoscute si totul mergea in ritm de...avion!

Chestia cu zborul era nativa. Nu se auzise pana atunci, de la nasterea avionului suprem, primul rege din dinastia lui Aleodor Imparat, de un avion care nu stia sa zboare...

Talmaciu ii explica pe de-a lungul micului print tot ce stia. Gelu in schimb nu era prea convins. Mai prinsese ceva curaj....dar...prea putin....Zilele treceau si Gelu tot nu zbura. Ii era teama. Teama incepuse sa i se fac si lui Talmaciu...Cu aleodor imparat nu era bine sa te pui si mai ales sa-l superi...

IN sinea lui Talmaciu se gandea...”daca ar mai fi fost oameni acum...l-ar fi invat pe Gelu sa zboare. L-ar fi pilotat si micul print ar fi prins gustul zborului...i-ar fi tinut aripile drepte, coada. L-ar fi strunit...dar...noi i-am alungat pe toti! 


Odata la ani distanta se mai auzea cate un zvon de la marginile imparatei cum ca vreun avion de patrulare ar fi vazut vreo fiinta cu doua picioare...Ultimul zvon era vechi de vreo 10 ani...
Talmaciu stat doua trei nopti si trei zile in gandire si isi dadu seama ca era singura solutie pentru micul print, un aviator! Un om care invata in vechime avioanele sa zboare...Dar de unde?

Isi lua merinde...adica niscaiva canistre cu kerosen, isi ceru voie de la imparat, sub un pretext oarecare si pleca spre marginea regatului, acono de unde venea ultimul zvon vechi de atatia si atatia ani! Nu era prea convins...dar nici alta solutie nu gasise...
A ajuns dupa cateva lungi si obositoare zile la marginea imparatiei unde se aflau pesterile oamenilor...sau...ma rog...unde se stia ca s-au retras umiliti si infricosati oamenii...Si-a strans aripile vechi si obosite si a intrat intr-o pestera. NU vedea aproape nimic. A mers, a mers, a mers pana a simtit ca nu mai poate de oboseala. Chiar si o roata i se sparsese de la o neghioaba de piatra ascutita pe care nu o vazuse in intuneric. Simtea ca pana si elicea-i sta sa cada de oboseala.Talmaciu cazu frant de oboseala! Dormi mult si adanc.  Visă mult. Visa vremurile in care oamenii conduceau lumea si cresteau avioanele. Era tânăr încă pe atunci. Model nou. De grijă îi purta un aviator destoinici și priceput. Pată de rugină nu văzuse, sau murdărie. Ce Vorbești! Imediat lua Marius, cxăci așa îl chema pe aviatorul lui, lua o cărpă și o găleată cu apă și șampon și-l curăta! Zbura doar în înaltul cerurilor, acolo unde amândoi se simțeau puternici, liberi! Erau o echipă...ceva de speriat! Vorbeau mult! Da, avioanele puteau vorbi ca și oamenii. Vorbeau, povesteau, râdeau. Ce ciudat. UN avion să râdă cu aviatorul! Ciudat, dar adevărat! Visa Aleodor acum la vremurile acelea și regreta nespus dispariția oamenilor. El se opusese prigoanei oamenilor. Dar erau prea putini care intelegeau de ce avioanele au nevoie de oameni si invers...

Dormea, visa, visa dormea...Se trezi cand simti, uimit, simti cum cineva ii pompa aer in roata sparta! Se dezmetici dintr-o data! Era un om!!Ii fu frica sa reactioneze. Se multumi sa-l studieze pe om si sa-i sugere printr-un tusit ca s-a trezit. Omul nu schita nici un gest. Ii vindeca rana de la roata. Prinse glas....Ai noroc, inca mai pastram petice pentru roti ca ale tale! Sunt vechi de tot! Stramosii nostri ne spuneau de ele. Nu credeam sa mai apuc sa vad un avion atat de batran.
Talmaciu asculta uimit, nu-i venea sa-si creada urechilor!
Tinere, cine esti?
Sunt Marian, stra-stra-stra-stra-stranepotul lui lui Marius! Primul rege al oamenilor alungati! Te-am ingrijit pentru ca te-am recunoscut! Bunicul Marius avea multe poze cu tine! Altfel te lasam aici. Voi avioanele nu meritati nimic din partea noastra! Aproape ca ne-ati omorat pe toti!

Talmaciu ar fi vrut sa planga. Dar lacrimi nu aveau avioanele. Simtea ca-i plezneste mototrul in piept de bucurie, de tristete, de rusine si iar de bucurie! Nu-i venea sa creada!

Marian! Nu pot sa cred! Esti nepotul lui Marius! Stapanul meu!!! Incerca sa se ridice darn u reusi, era inca slabit.
-Stai linistit! Inca nu esti bine. Trebuie sa-ti mai dau si niste aditivi sa te pun pe picioare! Pardon, pe roti, incepu sa rada Marian.

Cei doi incepura sa povesteasca. De Marius, ajuns conducator al oamenilor alungati, de avioane, de destin, de viata, de luna si stele...de detoate!
Si totusi, de ce ai venit pana aici Talmaciu? cazu intrebarea lui Marian.
Talmaciu lasa capul in jos. Dupa cate ii povestise omul despre suferintele semenilor sai, despre durere, crima, foamete si pierdere in disperare...parca problema micului print...nu mai conta...
Si totusi isi lua inima in dinti si-i povesti totul, de-a fir a par...
Omul se uita la el fara sa clipeasca macar....L-ar fi ajutat pe micul print. Stia doar ce este suferinta...dar se temea...stia ca desi nu se mai intamplase de multi ani, avioanele inca aveau o lege prin care oricine putea vana oameni, ba chiar era premiat pentru asta...si sincer...el pilotase doar in imaginar si pe un soi de macheta...de unde avioane in pestera? Teorie stia, practica...


II ceru un timp de gandire lui Talmaciu...Si se gandi...fix vreo 5 secunde! Era prea mare curiozitatea, dorinta de a pilota, de a explora, de a iesi sub cerul liber! Dar...cum sa faca?

Se sfaturira, se gandira si pana la urma gasira o solutie...Cate zile va dura zborul pana la palatul imparatului, Talmaciu il va invata sa piloteze practic, iar Marian promitea sa-l invete sa zboare pe micul print. Omul in alimenta pe Talmaciu cu toti aditivii pe care ii mai avea, lasati mostenire de la strabuni, isi lua la revedere de la tribul saul si plecara! Talmaciu, dar si MArian se simteau ciudat. Marian nu mai pilotase un avion adevarat is mai ales nu sub cerul liber. Iar pe talmaciu il cam gadilau mainile omului pe manetele nefolosite de atata amar de ani. La inceput se cam poticnira, nu se cunosteau. Dar nu dura nici doua ore si se jucau unul cu altul de parca se cunosteau de-o viata! La inceput, Talmaciu era pe pilot automat, Marian decat mima manevrele. Apoi avionul se trecu pe semi-automat. Omul incepu sa comande cu cateva lucruri simple. Iar pe masura ce ambii prindeau incredere unul in celalalt, marian prelua total controlul avionului! Ce trairi ce senzatie! Ce madrie! De-o parte si de alta! Marian era mandru ca in sfarsit piloteaza, iar Talmaciu ca poate inca sa zboare cu un aviator si inca un urmas al stapanului sau!

Ce manevre! Ce jocuri! Ce nebunie! Loopinguri, rasuciri, caderi, urcari rapide...ce n-au incercat! Incepeau sa formeze un cuplu imbatabil! Si nici unul nu obosea! Se odihneau cateva ore ca mai apoi sa plece mai voiosi, mai dornici de zbor si aventura! Desupra lor, din nori parea ca vegheaza Marius. Primul zeul al tribului oamenilor alungati!

Ajunsera la poarta regatului dupa mai bine de o saptamana. Marian se ascunsese in calinga lui Talmaciu. Era in pericol de moarte daca cineva l-ar fi descoperit! Dar sosirea lor a fost cu noroc. N-au intampinat nici o problema si au trecut linistit de garzi. Talmaciu s-a dus direct in camera micului print. Era dornic sa-i faca cunostina cu noul lui prieten. Mai ales ca, daca stai sa te gandesti si sa transformi anii avioanelor in anii oamenilor...erau cam de aceiasi varsta...

Talmaciul il gasi trist pe micul print. Credea ca si sfetnicul lui drag, il părasise! Ii sari in aripi imediat cum il vazu!

Talmaciu! Ude ai disparut! Credeam ca m-ai abandonat!
Nici pe departe printe. Am fost sa caut o solutie la problema ta! Si cred ca am gasit-o!  Dar trebuie sa ai incredere si sa nu spui nimanui nimic! Altfel....voi ajunge la fiare vechi! LA cimitir! Tatal tau nu stie ce este indurarea! Promiti?

Promit draga Talmaciule! Promit!, striga micul print!

Bine...asa sa fie. Avionul batran isi deschise carlinga si de acolo cobora Marian.

Gelu se trase inapoi speriat! Talmaciu! Cine, ce, cum? Ce este acesta? Era speriat. Cu toate povestirile despre bunatatea oamenilor, Gelu avea in cap si povestirile tatalui sau in care oamenii apareau mereu in ipostaze negative...

Nu ai nici un motiv sa te temi. Este un om, este nepotul stapanului meu! Mai tii minte povestile cu stapanul meu? Cum sa crezi ca nepotul lui iti vrea raul?

Gelu se uita mirat.Aproape ca-i tremura elicea lui micuta de frica!

Si Marian se uita uimit...stia pe cine are in fata si stia ca daca i-ar smulge furtunul de alimentare i-ar opri sangele si printul ar muri! Ar razbuna toti oamenii care au perit din vina neamurilor micului print! Dar in mintea sa aparura invataturile lui Marius, stra,stra...nici nu mai stiu al catelea strabunic al lui. Faceti bine, nu rau. Iubiti avioanele! Intr-o zi vom fi impreuna iar!

Pornirea criminala ii pieri. I se facu mila de micul print si chiar incepu sl simpatizeze.

Facura cunostinta. Se studiau cu interes. In mare taina, hotarara ca a doua zi, cu noaptea-n cap,dar nu chiar noapte ca trebuiau sa mai si vada pe unde umbla, sa plece spre campiile regale, acono unde era o veche pista de decolare si acolo sa incerce sa vada daca pot rezolva problema micului print. Nu de alta, dar mai erau doar doua zile pana la marea sarbatoare data in cinstea micului print si unde acesta trebuia sa-si arate talentul la zbor! Talent care...deocamdata lipsea cu desavarsire...Cam ca al meu la scris povesti...dar zic sa trecem peste asta...

A doua zi dimineata micul print insotit de talmaciu si marian, ascuns in carlinga batranului sfatuitor au plecal spre campiile regale feriti de oechii curiosilor. Gelu era in creste si acum era un avion cam cu un singur loc. Chiar daca de generatii intregi erau pe pilot automat, cand cresteau avioanelor le apareau si cabinele de zbor. Probabil amintire a vremurilor cand oamenii le conduceau...


Cand au ajuns pe campie. Marian dadu sa se urce in cabina lui Gelu. Dadu...caci de reusit nu reusea! De vina era gelu. Ba ca-l gadila, ba ca-l doare...ba....Talmaciu si Marian erau disperati! Cum sa-l ajute daca nu-i lasa?
Pana la urma, Gelu se potoli si Marian reusi sa se urce in cabina. Il trecu pe pilot manual si se pregati de decolare. Asta micu, printul...se cam codea. Ii era frica...Dar cu ceva incurajari din partea sfaturitorului sau si din partea lui Marian ,reusi sa treaca peste teama.

Se pregatira si si incepura sa ruleze pe pista...incet, incet prinsera viteza! Cand erau gata sa se decoleze, micul print striga cal il tineau bujiile! Staaaai! Marian puse frana brusc de erau cat pe aci sa se rastoarne! Ce este? Mi-e frica!
Marian si Talmaciu incepura din nou sa discute cu Gelu. Iii insuflara curaj si micul print accepta o noua incercare...Nu cu succes! Din nou teama ii inmuiase elicea!

Abia la a treia incercare isi calcase pe motor si prinse a zbura! Marian, acum deja experimentat il purta in inaltul cerului si al pamantului, in vazduhul alburiu si in negura padurilor. Gelu, un pic uracios la inceput se simtea acum de minune! Ii placea sa zboare si simte cum creste motorul in el de placere! Ce-i drept si lui Marian ii placea! Altceva cand zbori cu un avion tanar si alta cu un batranel ca Talmaciu.

Se lasase seara bine de tot cand au hotarat sa se intoarca...Au ajuns la palat, cu Marian tot ascuns si au hotarat sa mai exerseze si a doua zi. De data asta, pe pilot automat!

Au ajuns devreme la vechea pista de aterizare. Si imediat au inceput sa zboare. Manual. Marina il invata tot ce stia in materie de zbor pe micul print. Constiincios, Gelu baga la cap tot! Dadura o tura, doua, trei...cand Marian apasa pe butonul de pilot automat, Gelu zbura cativa zeci de metri din lansare si se panica cand isi dadu seama ca trebuie sa zboare singur! Era in inaltul cerului si elicea i se opri de frica! Intra intr-un picaj ametitor! Cadea si se rasucea! Talmaciu privea ingrozit! Noroc cu Marian! Nu se pierdu cu firea si la doar cativa zeci de metri de pamant trecu avionul pe manual si reusi sa-l redreseze! Cand au aterizat, abia daca mai aveau putere sa vorbeasca...Pana seara au incercat incontinuu...Nu si nu. Gelu nu putea sa-si depaseasca spaima. Reusise cel mult sa decoleze singur...Dar si decolarea nu era o prea mare reusita. Si a doua zi era ziua primului sau zbor in fata Imparatului...
Seara, la Palat, Gelu, Talmaciu si Marian au stat la sfat..Ce sa faca, cum sa faca...Cu marian la comanda, gelu zbura incredibil. Fara, era in pericol de moarte! Au hotarat ca Marian se va ascunde in cabina lui Gelu, il va lasa pe acesta sa decoleze singur si va prelua comanda cat de repede, in speranta ca nimeni nu-si va da seama de nimic! Au cazut de acord si au adormit.

A doua zi, toata Crutea era in Sarbatoare! Toti se gatisera, se lustruisera, se aranjasera! Dupa defilarea avioanelor de lupta si a celor de agremenet, de cautare, de salvare..de...ma rog, a tuturor natiilor de avioane, ba chiar si de navete spatiale, urma momentul culminant! Zborul lui Gelu! Acesta, frumos vopsit, aranjat, dichisit, veni in fata parintilor sai.
Tata, mama, va multumesc pentru tot! Vreau sa fiti mandri de mine!
Se duse spre pista regala de decolare si se pregati de zbor. Toti amutisera.
In soapta, Gelu ii spuse lui Marian: Esti gata, esti pregatit? Ajuta-ma te rog!Sunt cu tine, nu te teme!
Gelu incepu sa ruleze si cum se departa de ochii parintilor si ai celor de la curtea imparateasca, Marian prelua comanda! Se inaltara si zburara ca niciodata! Sus, sus! Atat de sus ca restul abia ii vedeau! Ce rotiri, loopinguri, caderi, urcari....de toate!
Toata lumea aplauda! Numai imparatul, la inceput uimit de cat de bine zbura fiul sau, se incrunta tot mai tare! Nu spuse nimanui nimic. Dar in stilul fiului de a zbura recunostea mana omului! Era imposibil, chiar el avusese grija sa fie ucisi toti oamenii, sau cel putin asa credea...Trebuia sa verifice. Pleca de la locul sau atat de repede, de nici garzile imparatesti nu au avut timp sa reactioneze. Se ridica in zbor si se duse langa fiul sau. Acesta nu-l observa la timp prins de euforia zborului si Aleodor avu timp sa vada, cum la comanda nu era fiul sau, era un om! UN OM! Gelu! Coaboara imediat! Acum! Printul si omul s-au speriat atat de tare incat imediat au coborat. Imparatul dupa el! Tuna si fulgera de suparare! Nimeni nu intelegea ce s-a intamplat dar toti si-au dat seama ca nu este a buna! Imparatul era negru de suparare! Cel mai mare avion din toata imparatia, era foc si para! Coboara imediat! Imediat sa-l dai jos!Tata nu e nimeni! Nu ma minti! Acum da jos omul! Imediat! Altfel te sfaram cu aripa mea! Urla imparatul!
Gelu nu avu ce sa faca si Marian cobora! Imparatul fu gata, gata sa-l omoare. Gelu s-a aruncat insa in fata rotilor tatalui sau si-l implora! Tata te rog nu! Te rog nu face asta! El m-a invatat sa zbor! Mi-e frica de zbor! Fara marian nu pot sa zbor!
Imparatul impietri! Nu-i venea sa creada ce auzea! Fiul sau, fiul celui mai puternic avion din toata lumea ii era frica de zbor! Asa ceva era de necrezut!!!

Fac orice tata, numai lasa-l in viata!! Aleodor nu putea sa creada! Se uita furios la fiul sau si mai ales la om. Era o ura surda in sufletul sau fata de oameni. Nu stia de ce, dar acesta era. Poate pentru ca asa fusese crescut si educat. Il las in viata cu o singura conditie...
Orice tata! Orice!
Zboara singur! Atunci voi stii ca intr-adevar te-a invatat sa zbori, si-l crut!

Parea un pret minor. Dar la frica lui Gelu de zbor....
Bine tata! Asa voi face.
Marian incerca sa-i spuna sa nu incerce, sa nu se prabuseasca! Dar Gelu nu vroia sa asculte. Stia ca Marian si-a pus viata in pericol pentru el si vroia sa ii intoarca gestul.
S-a uitat in ochii lui Marian, apoi ai lui Talmaciu care se uita ingrozit. Apoi se uita la mama lui care abia se tinea sa nu urle...Apoi la tata. Tatal Aleodor era neclintit.

Pleca spre pista de decolare. Isi aduna puterile, isi inghiti nodul imens care-i statea in rezervor si incepu sa ruleze. Frica nu-i dadea pace. Fu tentat sa se opreasca. Multimea privea uluita cu sufletul la gura... Oare zboara sau pica?

Cand simti ca este aproape sa-si ia zborul inchise ochii si dadu cat putu de tare din elice! Simtea ca-i crapa motorul de frica dar nu dadu inapoi! Dintr-o data simti ca nu mai are pamant sub roti! Decolase! Zbura! Deschise ochii si cand se vazu in aer fu cat pe aci sa i se opreasca elicea de frica! Inchise ochii iar si zbura spre cer. Se calma. Deschise ochii! Putea sa zboare! Da, trebuia  sa zboare pentru Marian! Zbuna pentru Marian! Facu de unul singur tot ce-l invatase omul! Si facea bine!

Tatal sau privea incantat. Dar nimeni nu era mai mandru decat Marian. Isi indeplinise rolul. Cand a aterizat, micul prin fu luat in aripi de tatal sau.

De acum nu mai esti micul print! Esti un print in toata regula! IAr tie omule, ti multumesc! Nu stiu de ce uram oamenii, poate pentru ca asa am fost educat si mi s-au spus tot felul de povesti in care voi ne dezmembrati fara mila. Dar tu m-ai ajutat. Iti multumesc! Poti sa-mi ceri orice!
Nu-ti cer decat sa ma lasi sa am grija de fiul tau. Si sa-mi ierti semenii.

Aleodor ramasese pe ganduri...NU ar fi spus nu, dar era prea ingradit in gandire. Si totusi, bunatatea din inima lui, din motorul si pistoanele lui triumfase!

Fie! Sunteti iertati! Puteti trai printre noi, cu noi!

In anii ce au urmat, oamenii au revenit alaturi de avioane. Ba chiar au inceput sa le piloteze. Bine, ce-i drept, de marele imparat nu se apropia nimeni...Era imparatul! Dar pritenia dintre Marian si Gelu nu s-a mai sfarsit niciodata! Omul era om, avionul avion!



Wednesday, April 18, 2012

Mi-e dor de ea

A fost una dintre cele mai iubite dame din viata mea. Am iubit-o intens, chiar daca de multe ori isi batea joc de mine. Era prostul familiei cand avea chef si persoana in care avea cea mai mare incredere alteori...Imi arata neconditionat ca ma iubeste si mereau incerca sa profite de mine...o lasam...alteori o bateam! nu prea tare, n-am putut niciodata sa bat cum trebuie o fata...Imi arata ca e rea, ca ma poate domina...sarea pe mine si nu mai puteam sa ma opun...ma musca salbatic...sau ma pupa cu foc....am iubit-o 14 ani....o chema Jakie...era alba, alba...cu urechi inmuiate intr-un capuccino cald...lasa par mult. vara fugea de caldura mea, iarna adora caldura oricui...nu primea pe nimeni cu bucurie in casa noastra, doar daca stia ca face parte din familie...ura violenta...ura sa vada ca cineva din familie pupa pe alticineva si nu pe ea...si mi-era dor de ea si cand plecam dimineata la scoala...si apoi la munca...si mi-e dor de ea chiar si acum...desi au trecut 6 ani de cand nu mai e...poate sunt nebun...dar mi-e dor de un ghemotoc de blana...nu credeam ca mi-ar mai putea fi dor de ea...si totusi imi e...jakie...imi lipsesti...
Imi aduc aminte de multe traznai din viata ta, din viata mea si-a ta...chiar si cand te-am imbatat cu vin ca sa nu mai latri...cand m-ai speriat de moarte in prima noapte din viata mea cand am ramas singur in casa si tu te-ai cuibarit intre genuchii mei...si cand atipisem....adanc...ai sarit de parca navalisera hotii in casa...imi venea sa te omor...tu te uitai nevinovata...ai repetat figura mai tarziu, tot in noaptea aia...probabil credeai ca nu mi-a fost deajuns doar odata...si nu uit nici cand ai plecat...eu ti-am zis ca te iubesc..plangeam...stiam ca nu ai sa te mai intorci...si n-am avut putere sa merg cu tine acolo, unde tu ai adormit pentru totdeauna...nu am putut...imi pare rau...te iubesc!

Friday, April 6, 2012

Exercitiu

Rămăsese singur în mijlocul pădurii. Și nu era nici zi, dar nici noapte. Un timp nehotărât și capricios. Făcea fețe fețe cu umbre și lumini proiectate prin copacii pădurii. Vântul începuse să zbiere și el însetat de arșița de peste zi. Parcă nu mai existau ființe. Doar senzații, doar fenomene plecate parcă la plimbare printre arbori. Iar el, la cei 10 ani ai lui începea, pe neștiute, să se teamă. Încercase deja să plece din pădure numai că, se rătăcise. Ascultate cu urechile încordate și cu privirea săgetând ori ce spațiu gol, doar, doar, va vedea marginea acelei păduri care-i apărea tot mai mult în chip de dușman și nu de prieten, ca la început.
Teama se accentua. Micul om avea doar un ajutor, un câine, din pluș. Mic, cât să încapă în căușul mâinilor lui de copil. un pluș murdar ca și vremurile. Cu toate acestea pentru copil era cel mai destoinic paznic. Îi păzea gândurile, visele, părerile...Credea cu toată convingerea că are gânduri mari, și multe și deștepte...Cățelul îl asculta defiecare dată. Și când povestea, lui Vlăduț i se părea că vede în ochii prietenului său o privire cum bănuia că ar trebui să aibă bunicii cei sfătoși. Nu-și cunoscuse bunicii, dar bănuia că așa trebuie să privească...
Se enerva doar când îi punea întrebări, când avea dubii și ar fi vrut că mărdăria aia de pluș să-i curețe lui gândurile. Se enerva și din enervarea lui își dădea singur răspunsul...râdea cât putea...cum oare putea să creadă că un biet pluș îi va da lui răspunsurile pe care le caută...și totuși...îi era cel mai bun prieten...
Se uită spre cer. Vedea frânturi de soare. Arborii înfrunziți lăsau puțin spațiu în perdeaua lor verde pentru el. Văzu într-un copac o veveriță...Nu era prima, văzuse la zoo, dar era prima văzută în libertate. La zoo, ii daduse veveritei o nuca. Acum, la ce foame ii era, i-ar fi cerut veveritei din copac nuca inapoi...poate se intampla sa fie ruda cu cea de la zoo...Nu era...n-a primit nici o nuca, doar un tipat scurt si moțata a dispărut în coronament. Era clar, nu era ziua lui norocoasă...Doar de-ar găsi orizontul...Îi ziseseră ai lui să nu intre în pădure...dar cine să asculte? Era însetat de aventură Vlad...acum era însetat...de sete..și....de foame...și...de spaimă...Vlăduț porni la drum...incepeau să se audă zgomote ciudate...simțea priviri vulturești gigantice asupra lui...se temea de-a binelea...începu să fugă, abia se ținea în picioare. Și iarba îi părea mai mare decât el...Auzi un fâlfâit de aripi...alerga și mai tare...simțea că o prezență uriașă se apropie...apropie...și de nicăieri, se simți prins de umeri...țipă cât putu...țipă o secundă, sau un ceas, poate un secol, dar nu mai mult de un mileniu și-un pic...nu știu cât a țipat...dar când s-a uitat deasupra văzut o acvilă groaznic de mare...Pasărea îl prinsese în gheare și zbura sălbatic cu el...Vlăduț tremura din toată ființa lui! Nu mai putea nici măcar să strige! Acvila se înălța, se înălța, zbura vijelios cu micul om în gheare...Cu ultimele puteri, începu să țipe din nou! Atât de tare încât acvila uriașă s-a speriat și l-a scăpat din gheare în înaltul ceriului! Nici așa nu era bine! Vlăduț nu plana, nu avea aripi! Cădea! Și din ce se apropia de pământ viteza creștea, creștea! Când fu aproape să îmbrățișeze pământul, auzi strigătul mamei! Salvarea lui! A deschis ochii speriat...Era dimineață. Se trezise. Mama îi pregătise micul dejun și îl pregătea de școală. Vlăduț visase că zboară. Creștea...

Wednesday, March 14, 2012

Dorul de copilarie

Dati cu parul...mi se rupe...am gasit pe net o melodie care mi-a trezit amintiri dulci...dar si dureroase...dulci pentru ce a fost, dureroase pentru ce este acum....
http://youtu.be/GVVWiG5tV3s

mi-e dor de copilarie, dar mai dor mi-e de mama tanara, de mama sanatoasa...de tata tanar...de tata in putere...nu-mi pare rau ca am crescut, nu-mi pare rau pentru aproape nimic...imi pare rau pentru ei...dau ani de la mine pentru anii lor...se poate?

Friday, February 24, 2012

Grigore Leşe, doctor în muzică: „Viaţa asta-i şi cu ură, şi cu jele, şi cu dragoste. Cu de toate“

Grigore Leşe, doctor în muzică: „Viaţa asta-i şi cu ură, şi cu jele, şi cu dragoste. Cu de toate“

O salba de metefore, aruncate in wc

Recunosc. Sunt primul vinovat. Cel putin, in ochii mei. Vinovat de uz ilegal de metafore. Nu stiu daca e trecuta trebusoara asta drept infractiune in codul penal, eu unul...as trece-o. Chiar de-ar fi sa fiu primul judecat. 

Acum ani si ani, cand am inceput sa scriu eram innebunit dupa scrisul metaforic, bombastic as putea spune. Complicat, alambicat, dar mai ales metaforizat in exces. Ca un sportiv plin de muschi proveniti nu din munca sisifica ci din steroizi... Am avut noroc de doi oameni, trei. Primul, sora cea mare, Carmen. Saru mana. m-ai invatat multe. Apoi un om pe care nu l-am cunoscut direct, dar care m-a schimbat definitiv. Un om pe care doar in scris l-am cunoscut. Fanus Neagu. MARE OM ai fost nea Fanus...M-a invatat scriul simplu, plin de intelesuri si metafora ce apare la prima vedere julita in genuchi, cand colo este curata ca lacrima...”toate drumurile sunt pline de praf, doar drumul spre carciuma e maturat de ingeri”....nene Fanica...Esti Mare!

Am renuntat la pomposenii pentru un scris mai simplu, mai curat, mai primenit. Cum era camara cea buna a taranului...O singura Icoana pe perete, nu biserica, ca nu-i rolul bisericii sa-ti stea in casa...

Apoi am mai avut noroc de cineva...”Sa ma bata soarele”...mi-a ajuns tic verbal, invataturile primite, poate involuntar uneori, sau cu dichis alteori...scrise in mine....in partea mea de suflet dedicata scrisului, gandirii...Grigore Lese...

Sa ma bata soarele...mor de ras cand il vad cum se sufoca cand cineva ii spune ”Lese, Rapsodul”...
mor de drag insa cand vorbeste despre oameni, locuri si mai ales atunci cand horeste...”iubeste-ma mandra draga, catu mi camesa neagra, ca daca m-oi primeni, multe mandre m-or iubi”...
Nu i-am spus niciodata, dar in lumea mea, Lese a reasezat satul romanesc din temelii. De la traditii, la obiceiuri, la oameni si locuri...

Si-am inteles iar ca scrisul frumos, vorbitul frumos nu cer gradini de metafore, si nici vinuri pretioase din beciurile imparatilor. Doar putina atentie, un strop de minte, si multa dragoste pentru ce ai in jur.

Si-atunci...vezi altfel lucrurile, oamenii, locurile...De s-ar vedea pe fizionomia omului ce are in suflet, atunci in loc de chip as avea un sat, si-n vatra satului un dac, stramosul in care cred. Si-alaturi, domnitori la care ma inchin cand imi citesc in palma originea mea si mandrul meu nume de român...Pai Da! Sunt un român. Si-n satul de pe chipul meu, copiii joaca țurca, și vinul rubiniu se bea în seri lungi de iarnă, la gura unei sobe ce horește în acorduri de lemn trosnit în jar...Și multe alte fețe de oameni și străbuni stau zugrăvite în chipul meu. Urât sau bun...cum vede fiecare...

Am inteles, ce cred ca era de inteles....Dar daca privesc in jur...ma lasa nervii...se-arunca tone de cuvinte la wc si din pixuri sau guri vorbitoare ies mandre, falnice...kkturi...pream ulte vorbe si prea putine cuvinte...mult si prost...la kil, la lingura, la plasa...oricum...sa fie metafore...si uite asa...ne pierdem graiul...

Monday, February 20, 2012

Partizan(Himna)

Ii respect pe sarbi pentru unitatea lor, pentru dragostea lor fata de Serbia, pentru nationalismul lor...mi-as dori sa-i vad pe Romani uniti precum sarbii....si cu toate astea ii urasc pentru ce le fac romanilor din Timoc...timocenii nu sunt jkosovo...nu sunt decat romani...nu merita ce li se intampla!!!

Hüsnü Şenlendirici - Sevda 2011 new album (HD)

Fericirea vine din nimic

Sau poate din ceva foarte mic....fara gesturi largi, fara promisiuni uriase, fara declaratii patetice si lungi. Cu un singur ”te iubesc” spui atat de multe. Si dand libertate, obligi. Cand obligi...dai libertate...Si nimic din nimic naste iubire. Si stii ca e bine cand o imbratisare cu ochii tine loc de una in brate, stransa, lunga si fortata...si-un raset zglobiu al ochilor tine loc de tot...si-un zambet...cat o coroana...un suras, cat un regat...si mai ales...peste toate....linistea....linistea ce da viata, ce mentine viata, ce te face sa vrei sa creezi la randul tau viata...
O viata ca un dans cu ochii inchisi. Cand ajungi sa fii sigur pe tine in cel mai mare intuneric....

Nu mi-am mai pus de mult intrebari, de mult nu am mai banuit...de mult nu m-am mai ingrijorat, de mult nu mi-am mai ucis miseleste neuronii cu kkturi....doar viata... viata buna si multa liniste....multumesc!!!

Tuesday, January 3, 2012

Romanii ie mai rau ca...rromanii

De Revelion am fost la Pitesti. Cununie. Ho! Nu a mea! Alta! Intru intr-o florarie sa cumpar flori, 2 buchete. Trei lei firu de nu”sh ce floare. Calculez eu, facea 18 lei. Poate cu spaga ca noah, era revelionul, sa fie 20 de lei... Imi da florile, a mea iese cu ele...eu raman sa platesc. Cat face? 22 de lei! ?!?!?!?!
Pai nu e 3 lei firu? Ba da! Pai si nu face 18 lei? Nu! 22 lei! Pai de ce?(teama in suflet ca nu cumva legile adunarii si scaderii sa se fi modificat din mileniul trecut cand am terminat eu generala). Pai...e trei lei firu, dar e 1 leu feriga da da frumusete la buchet si 2 lei ambalaju. !?!?!?!?!?!

Pai stati putin, de cand se ia bani pe ferigi si ambalaje? Pai cum altfel? Stai ma frate! LA mine la tara, la Bucuresti, nici tigancile nu-mi iau bani pe ambalaje...si dumneavoastra? Romanaca neaosa? Hehe... La pitesti luam bani pe ambalaje!
Sa ne intelegem, dc vin la cafenea.... imi cereti bani pe lingurita de plastic? aaaa pai nu! aaaaa pai atunci dc pe folia aia de kkt imi iei 2 lei???? Ca asa se face!

Hai sictir!!!