O salba de metefore, aruncate in wc

Recunosc. Sunt primul vinovat. Cel putin, in ochii mei. Vinovat de uz ilegal de metafore. Nu stiu daca e trecuta trebusoara asta drept infractiune in codul penal, eu unul...as trece-o. Chiar de-ar fi sa fiu primul judecat. 

Acum ani si ani, cand am inceput sa scriu eram innebunit dupa scrisul metaforic, bombastic as putea spune. Complicat, alambicat, dar mai ales metaforizat in exces. Ca un sportiv plin de muschi proveniti nu din munca sisifica ci din steroizi... Am avut noroc de doi oameni, trei. Primul, sora cea mare, Carmen. Saru mana. m-ai invatat multe. Apoi un om pe care nu l-am cunoscut direct, dar care m-a schimbat definitiv. Un om pe care doar in scris l-am cunoscut. Fanus Neagu. MARE OM ai fost nea Fanus...M-a invatat scriul simplu, plin de intelesuri si metafora ce apare la prima vedere julita in genuchi, cand colo este curata ca lacrima...”toate drumurile sunt pline de praf, doar drumul spre carciuma e maturat de ingeri”....nene Fanica...Esti Mare!

Am renuntat la pomposenii pentru un scris mai simplu, mai curat, mai primenit. Cum era camara cea buna a taranului...O singura Icoana pe perete, nu biserica, ca nu-i rolul bisericii sa-ti stea in casa...

Apoi am mai avut noroc de cineva...”Sa ma bata soarele”...mi-a ajuns tic verbal, invataturile primite, poate involuntar uneori, sau cu dichis alteori...scrise in mine....in partea mea de suflet dedicata scrisului, gandirii...Grigore Lese...

Sa ma bata soarele...mor de ras cand il vad cum se sufoca cand cineva ii spune ”Lese, Rapsodul”...
mor de drag insa cand vorbeste despre oameni, locuri si mai ales atunci cand horeste...”iubeste-ma mandra draga, catu mi camesa neagra, ca daca m-oi primeni, multe mandre m-or iubi”...
Nu i-am spus niciodata, dar in lumea mea, Lese a reasezat satul romanesc din temelii. De la traditii, la obiceiuri, la oameni si locuri...

Si-am inteles iar ca scrisul frumos, vorbitul frumos nu cer gradini de metafore, si nici vinuri pretioase din beciurile imparatilor. Doar putina atentie, un strop de minte, si multa dragoste pentru ce ai in jur.

Si-atunci...vezi altfel lucrurile, oamenii, locurile...De s-ar vedea pe fizionomia omului ce are in suflet, atunci in loc de chip as avea un sat, si-n vatra satului un dac, stramosul in care cred. Si-alaturi, domnitori la care ma inchin cand imi citesc in palma originea mea si mandrul meu nume de român...Pai Da! Sunt un român. Si-n satul de pe chipul meu, copiii joaca țurca, și vinul rubiniu se bea în seri lungi de iarnă, la gura unei sobe ce horește în acorduri de lemn trosnit în jar...Și multe alte fețe de oameni și străbuni stau zugrăvite în chipul meu. Urât sau bun...cum vede fiecare...

Am inteles, ce cred ca era de inteles....Dar daca privesc in jur...ma lasa nervii...se-arunca tone de cuvinte la wc si din pixuri sau guri vorbitoare ies mandre, falnice...kkturi...pream ulte vorbe si prea putine cuvinte...mult si prost...la kil, la lingura, la plasa...oricum...sa fie metafore...si uite asa...ne pierdem graiul...