Thursday, February 25, 2010

Romanii reprezentati in parlamentul maghiar

 Ce-mi citesc ochii pe Mediafax...
Autorităţile de la Bucureşti doresc ca în Parlamentul ungar să fie reprezentată cât mai rapid şi comunitatea românească şi ca situaţiile de "etnobusiness", în care o minoritate este reprezentată de persoane care nici măcar nu cunosc limba acelei comunităţi, să fie eliminate, a declarat premierul Boc.

El a precizat că aceste solicitări au fost transmise preşedintelui ungar, Laszlo Solyom, la întâlnirea pe care a avut-o cu acesta la Budapesta, cu ocazia reuniunii şefilor de stat şi de guvern din centrul şi estul Europei.

"Am discutat, inclusiv la intâlnirea pe care am avut-o cu preşedintele Republicii Ungaria, această temă de susţinere şi de sprijin instituţional al comunităţii româneşti din Ungaria. Am abordat problema unor demersuri rapide şi punctuale pentru ca reprezentarea minorităţilor naţionale să fie realizată şi în Parlamentul Ungariei, potrivit prevederilor constituţionale, decizie care trebuie să fie implementată.

"Am discutat, inclusiv la intâlnirea pe care am avut-o cu preşedintele Republicii Ungaria, această temă de susţinere şi de sprijin instituţional al comunităţii româneşti din Ungaria. Am abordat problema unor demersuri rapide şi punctuale pentru
ca reprezentarea minorităţilor naţionale să fie realizată şi în Parlamentul Ungariei, potrivit prevederilor constituţionale, decizie care trebuie să fie implementată.

Integral pe medifax.ro 


Ma sa nu le fie cu deochi! Poate chiar s-au pus pe treaba!!!

Monday, February 22, 2010

A inebunit Tom...ba...si Jerry!!!





Mai poti spune ceva??? Decat ca jerry'i manelist si tom ie anti...un fel de roaker...cred...

Thursday, February 18, 2010

Militia PAZITA de Mafie???

 

eo ce ar trebui sa inteleg din chestia asta?

Coliva catering, un articol de deschidere sau cum mi-am facut singur pomana la Jurnalul

Ca stiti, ca nu stiti, va mai zic eu odata. La Jurnalul National sunt in preaviz. De ce? Nu poci sa va spun in public, doar in particular... Dar...trecand peste, acu' la final facui un articol cu un subiect....misto... "cateringu' de coliva". Fiind deschidere de ziar as putea spune ca-i cantecul meu de lebada la Jn, dar prefer sa zic ca mi-am facut Pomana...sau parastas...cum vreti voi sa-i ziceti...

O PROVOCARE PENTRU ETERNITATE
Coliva Catering
 
18/02/2010  
ww. Coliva e pe net. Ai nevoie de-un parastas, de-o colivă digitală? De-un rendez-vous cu lumânări la biserică tocmai când preotul îi dă dezlegare la groapă mortului? Eşti doar la un click distanţă!

Marele sat mondial a tăbărât până şi peste milenara colivă. A urcat-o târâş-grăpiş pe web. Aşa am dat peste colivacatering.ro. O pagină web cu o construcţie simplă, câteva fotografii, un motto de tot interesul şi o ofertă pentru toate buzunarele de pomeni şi colive. Câteva telefoane şi mailuri şi avem o mărturie inedită!

"Ce înseamnă moartea? Nimic mai mult decât o clipă. Trăieşte clipa şi atunci când nu mai eşti să te bucuri de ea!". Reprezentantul firmei traduce aceste cuvinte printr-un îndemn la optimism, la depăşirea temerilor. "Deoarece moartea este un proces natural şi, din păcate, obligatoriu. Este important să trăim drept şi frumos, astfel încât trecerea noastră efemeră să însemne ceva." Cum s-ar spune, de pomană sigur se bucură şi mortul. Dar dacă nu-i chiar pe gustul lui?

Creierul afacerii este o doamnă. Cum de a ajuns dânsa centrul unui univers din colive? "Competenţele sale sunt atât de natură profesională, cât şi umană, prin prisma faptului că de-a lungul vieţii a trăit evenimentele importante din viaţa unei persoane în mai multe culturi: ortodoxă, hindusă, budistă etc. Acest lucru îi permite să judece la rece şi să discearnă ceea ce este esenţial, ceea ce este uman şi ceea ce este drept a fi făcut atunci când raţiunea este împinsă în unghere de durere şi suferinţă", mi-a răspuns reprezentantul firmei.

Prin extensie, întregul colectiv al societăţii, potrivit aceluiaşi om, este
vertical şi raţional în momentele grele, când pe masă îţi şade decedatul odihnindu-se el aşa... veşnic.

POMANĂ LA PACHET
"Se spune că soarele şi moartea nu pot fi privite în faţă. Credinţa că sufletul unei fiinţe umane supravieţuieşte morţii este atât de generală încât există tentaţia de a spune că este universală. Trăim cu toţii într-o ţară în care biserica şi tradiţiile sunt încă păstrate în sufletul oamenilor. Din păcate, secolul vitezei îşi pune amprenta şi în locurile unde ar trebui mai puţin: cinstirea celor care nu mai sunt printre noi.

Aici intervenim noi. Avem o abordare pozitivă asupra unui domeniu văzut cel mai adesea ca negru şi sinistru. Ne adaptăm mersului lumii şi recunoaştem valoarea internetului. Încercăm să fim doctori de suflete. Mergem pe mesaje pozitive, culori pozitive, totul focalizat astfel încât clientul nostru să beneficieze de cât mai multă compasiune. El trebuie să se focalizeze asupra celui care nu mai este printre noi, nu asupra pregătirilor pentru ultimul drum." Gândirea celor cu coliva în regim de catering se pare că este din ce în ce mai răspândită. Gata cu ceaunul cu arpacaş! Gata cu căutarea bomboanelor cip-cip! Să ne concentrăm pe bocit, pe vegheat mortul sau, de ce nu?, pe împărţirea averii... Şi, oricum, cine mai ştie toate datinile şi tot ce este necesar?

www... şi... parastasu-i gata pe online! Şi unde mai pui că primeşti şi asigurări că totul o să fie perfect! Aşa ceva... nici când era mortul viu n-a avut parte! Or să-l invidieze toţi în Luntrea sufletelor!"Câţi credeţi că mai ştiu sau au timp să facă colivă, să facă pachete? Câţi credeţi că ştiu când îţi trebuie vase, haine, când este voie sau nu să faci parastas? Noi pur şi simplu uşurăm suferinţa oamenilor. Luăm asupra noastră tot efortul care l-ar depune ei, dar nu suntem implicaţi direct şi atunci le putem asigura un parastas perfect sau, dacă vor, doar o colivă care să facă cinste celor duşi. Oferim mai mult decât servicii, oferim un mijloc prin care tradiţiile noastre se păstrează."

MORTU-I MORT, DAR VIAŢA COSTĂ!
Cam câtă treabă să aibă o firmă de catering pentru pomeni? "Moartea, din păcate, nu îşi ia vacanţă, ceea ce înseamnă că avem treabă tot anul."

Viziunea celor de la colivacatering.ro nu te poate lăsa rece. Mai ales când îţi spun, asemeni unor lucrători la atelierul de pene al Raiului, că "poate că este o deformare profesională, dar ne dorim ca toată lumea să fie fericită. Astfel, coliva este făcută după tradiţia veche românească, însă, în ceea ce priveşte ingredientele, dorim să mulţumim şi defunctul. Putem adăuga orice aromă i-a plăcut acestuia în timpul trecerii lui prin această lume". Papilele gustative ale odihnitului din coşciug se vor bucura degrabă cu o aromă de ciocolată... la fel de bună ca aia de a mâncat-o el în timpul vieţii până a murit de inimă pe fond de obezitate! Ce i-a plăcut în viaţă, aia să-i dăm şi-n moarte!

Credeţi că nu-i bună treaba? I-auziţi! "Pentru modul nostru de abordare, clienţii se întorc de-a lungul şirului de pomeniri pentru defunct."

Dureroasă-i moartea, dar nici nota de plată de obicei nu-i prea veselă. Dar... pentru morţi tot ce se cade! "În ceea ce priveşte preţurile, nu credem că Luntraşul sau Sfântul Ilie face reduceri... Toţi avem aceleaşi nevoi în aceste momente. Cât despre lucratul pe gratis nu poate fi vorba. Avem grijă ca toţi clienţii să fie serviţi în mod echitabil şi preţurile sunt conform cu fiecare comandă. Nu ne putem permite să facem discriminări. Moartea nu ţine cont nici de criză, nici de rang. Aşa cum ne naştem, aşa ne prăpădim..."

Câţi bani ies din parastase? Dar din colive? Dar din pachetele de înmormântare, după datină?
"În ceea ce priveşte cifra de afaceri, suntem prea tineri încă să fie vorba de aşa ceva. În business-ul acesta, umorul negru este foarte bun, pentru că te ajută să treci peste momentele grele fără să adaugi alte poveri la suferinţa clientului", răspunde acelaşi reprezentant al firmei de pomeni.
Ca de încheiere, pentru anul 2010, oamenii vor ponta colive după cerere... "Cifra de afaceri pentu 2010? Cât va vrea Dumnezeu..." Aşa parteneri de afaceri... să tot ai! "Câţi credeţi că mai ştiu sau au timp să facă colivă, să facă pachete? Câţi credeţi că ştiu când îţi trebuie vase, haine, când este voie sau nu să faci parastas? Noi pur şi simplu uşurăm suferinţa oamenilor"

Wednesday, February 17, 2010

Amintirile mamei

De mama mea, Maria, nu stiu daca v-am vorbit vreodata. Nu vad de ce as face-o. Si totusi, astazi o sa va povestesc ceva. Nascuta in 51', mama a crescut intr-un sat ialomitean. Bunicul, tatal ei, Dumitru. Bunica, mama ei, Floarea. El tamplar. Ea lucra la CAP. Trei copii. Maria, Gica, Niculae.
Dimineata, din vorba in vorba si-a adus aminte de copilarie. Una relativ fericita. Si mai dragut, si-a adus aminte de prima oara cand a vazut un televizor si mai ales, o emisiune la acea cutie cu sticla. Era prin clasa a VII-a. O codana crescuta cu frica de Dumnezeu si mai ales cu frica de palma grea, de tamplar, a tatalui. In satul natal, mai rasarit financiar era doar secretarul primariei. El a fost primul tovaras care si-a permis sa-si achizitioneze un televizor. Televiziunea romaneasca incepuse nu de mult sa se puna si ea pe picioare.
Omul avea televizor. Restul nu....
Intr-adevar, nu aveau ei aparate, dar aveau bunavointa secretarului. "Vara, pe seara, mergeam la secretar in curte. Ne strangeam toti copiii acolo. Avea curtea mare si ne asezam toti pe iarba. Stateam si ne uitam la televizorul scos in curte. Era frumos...".
Pentru copiii de atunci era o minune. Civilizatie. Invataminte.
Acum? Ce mai e?

Am gasit pe net un mic videoclip care, nu stiu de ce, mi se pare ca se potriveste cumva cu amintirile Mariei mele...


Vezi mai multe video din Muzica

Sau...si mai bine...

Wednesday, February 10, 2010

Scrisoare deschisa

Redau Scrisoarea deschisa adresata de bunul roman Dan Tana, d-lui George Scripcaru, 
Vicepresedinte PDL:


Domnului     George Scripcaru,           

Vicepresedinte al Partidului Democrat Liberal                    

Presedinte al BPJ Brasov al Partidului Democrat Liberal          

Primar al municipiului Brasov                                        



Stimate domnule Vicepresedinte,     



Am admirat de fiecare data eforturile si rezultate dumneavoastra in
ceea ce priveste administrarea municipiului Brasov, unul dintre cele
mai dezvoltate orase din Romania atat din punct de vedere economic cat
si cultural. Spre deosbire de multe zone din tara, la Brasov se poate
vedea cu ochiul liber faptul ca cei 20 de ani de „tranzitie” nu au
trecut in zadar. 


Activitatea dumneavoastra politica insa, de vicepresedinte al
Partidului Democrat Liberal responsabil de activitatea filialelor
partidului din Covasna si Harghita, va descalifica atat in fata
electoratului cat si in fata istoriei. 
Modul ticalos in care ati cedat ceea ce nu a fost niciodata al
dumneavoastra ci al romanilor din Covasna dovedeste lipsa de caracter
si demnitate in ceea ce va priveste. Zecile de functii cedate de catre
dumneavoastra si colegii dumneavoastra de partid fara ezitare
UDMR-ului, organizatie care este finantata pe legea partidelor politice
dar care refuza sa arboreze drapelul national al Romaniei pe sediile
sale pe motiv ca nu este partid politic, sunt de fapt dovezi ale
limitelor dumneavoastra in ceea ce priveste istoria romanilor si a
Romaniei. 


Ati pus si dumneavoastra umarul, fara scrupule, la epurarea etnica
a romanilor din Covasna si Harghita, prin concediere unor romani din
functiile publice pe care le ocupau. Asa-zisa negociere politica pe
care ati avut-o cu domnii Tamas Sandor si Antal Arpad a fost de fapt
sceneta de prost gust in care dumneavoastra si colegii ati stat in
genunchi, cu spatele incovoiat, mana intinsa si senzatia ca negociati.
Nu ati negociat nimic domnule Scripcaru, ati dat tot ce s-a putut da
pentru ca prea putin va intereseaza cine e director la o institutie in
Covasna! 


Va intrebati probabil unde este epurarea etnica de care se tot
vorbeste in cazul romanilor din Covasna si Harghita si daca exista
dovezi in sensul celor afirmate de mine. Formatia dumneavoastra
profesionala, aceea de profesor de sport, va impiedica sa intelegeti
implicatiile sociale, etnice si istorice ale gestului dumneavoastra
politic de a ceda 65% din functiile de conducere la nivelul
deconcentratelor in favoarea UDMR, fara cea mai mica ezitare. Daca ati
fi consultat opinia unui sociolog sau istoric din zona ati fi aflat
despre faptul ca exista in acest moment in Covasna foarte multe
institutii publice controlate in totalitate de catre UDMR, institutii
care nu au angajati niciun roman si care desfasoara activitati exclusiv
in limba maghiara si pentru etnicii maghiari. Nominalizez aici
Biblioteca Judeteana Covasna si Casa Municipala de Cultura Sfantu
Gheorghe care nu au angajat niciun roman si nu desfasoare nicio
activitate in limba romana. La fel, Primaria Municipiului Sfantu
Gheorghe nu are niciun angajat roman, ca de altfel si alte scoli sau
institutii publice din Sfantu Gheorghe sau din judetul Covasna.
Epurarea etnica a romanilor din institutiile publice din Covasna si
Harghita este dovedita nu doar de faptul ca aceste institutii nu au
angajat niciun roman ci si din faptul ca niciodata vreun roman nu va
mai fi angajat in aceste institutii. Niciodata, domnule George
Scripcaru! 
  

Colegul dumneavoastra de partid, cel pe care l-ati uns sef la
filiala Sfantu Gheorghe, il nominalizez aici pe „romanul” Dan
Manolachescu, este acelasi personaj care in urma cu cativa ani de zile
a fost premiat de catre comunitatea maghiara cu Premiul Julianus pentru
faptul ca sustine in mod public autonomia pe criterii etnice a
maghiarilor din Covasna si Harghita. Acelasi premiu a fost acordat si
Evei Maria Barki, persoana non grata in Romania pentru cativa ani,
aceeasi Eva Maria Barki care incita in fiecare an la lupta militara
pentru obtinerea autonomiei maghiarilor in Covasna si Harghita. Mai
mult, Dan Manolachescu este acelasi individ care a „produs”, la comanda
UDMR, panoul publicitar „tinutul secuiesc” amplasat in 2007 la granita
dintre judetele Covasna si Brasov, dupa cum titra la acea vreme
cotidianul Gandul. Pe cine incercati sa prostiti domnule George
Scripcaru? Ne credeti atat de prosti pe toti? Chiar credeti ca am
terminat toti Educatie Fizica si Sport? 


Este cel putin jenant ca un profesor de sport sa decida soarta unei
comunitati de peste o suta de mii de romani din Covasna si Harghita
supusi unui proces violent de epurarea etnica dirijat de catre
partenerul dumneavoastra de guvernare, Uniunea Democrata Maghiara din
Romania (UDMR). Istoria noastra nationala, domnule Scripcaru, este
plina de eroi ai neamului care s-au remarcat prin jertfa lor fata de
idealurile acestui popor, oameni ca Mihai Viteazul sau Stefan cel Mare.
Cred cu tarie ca pentru modul in care ati „negociat” functiile de
conducere ale deconcentratelor in Covasna meritati ca istoria sa isi
aminteasca de numele dumneavoastra ca „Scripcaru Groparu”, pentru modul
in care ati ingropat destinul romanilor din Covasna, unul din
personajele cheie in procesul de epurare etnica a romanilor din Covasna
si Harghita. 


Dan Tanasa       

Madrid, Spania   

10 februarie 2010





http://tanasadan.blogspot.com/
Vonda Shepard revine în România în prima jumătate a lunii februarie. Artista a fost încântată de reacţia fanilor săi la concertul organizat în urmă cu un an la Sala Palatului. Cân­tăreaţa ne-a acordat un interviu în exclusivitate, în care vorbeşte despre momentele importante din viaţa şi din cariera sa.
Jurnalul Naţional: Iubeşti muzica din copilărie. Părinţii te-au încurajat de mică să studiezi pianul. Ce îţi aminteşti din acea perioadă? Ce cântec îţi plăcea atunci şi de la cine ai învăţat acel cântec?
Vonda Shepard: Da. Am iubit muzica încă de când eram copil! Eram foarte sfioasă şi muzica îmi crea at­mosfera în care mă puteam retrage şi concentra. Întotdeauna mi-a adus o imensă  bucurie şi o sta­re de pace in­terioară. Când aveam 7 sau 8 ani, o fe­meie a venit să stea la noi. Era cân­tă­reaţă şi compozitoare şi avea 19 ani. Am fost în­cântată de ea. Obişnuiam să stau şi s-o privesc cum cânta la pian şi cum interpreta un cântec intitulat „Ge­mi­ni Lady", scris de ea. M-a învăţat să cânt acel cântec... Eu şi surorile mele ne amuzăm când îl cântăm!

 Cum au fost primele lecţii de pian?
Primele mele lecţii de pian nu au fost neapărat foarte agreabile. Până la urmă am ajuns să studiez cu un profesor de pian, un dascăl fantastic, Mike Garson. Unii oameni ar pu­tea să-i recunoască numele de pe al­bumele timpurii cu Bowie. El chiar m-a încurajat să scriu cântece, lucru pe care-l fac de la vârsta de 9 ani. De asemenea, m-a sprijinit să-mi gă­sesc propriul stil şi sonorităţi potrivi­te, după cum s-a opus să-i copiez pe alţii. 

 Când erai elevă, pofesorii şi colegii îţi apreciau muzica?
Când eram la şcoală, pe la vârsta de 14 ani am început să cânt în clu­buri. Uneori, unii dintre colegii mei veneau împreună cu părinţii la re­pre­zentaţiile mele. Îmi amintesc că mă simţeam foarte ciudat când ei păşeau în această lume a mea. Mă simţeam ca şi cum aş fi trăit două vieţi diferite...

 Unde ai cântat pentru prima oară ? Dar primul cântec interpretat pe o scenă reală?  


Prima mea reprezentaţie a avut loc într-un club mic din Los Angeles, numit The Relic House, unde am deschis recitalul unei formaţii nu­mi­te „Peace and Friends". Îmi amin­tesc foarte clar acel recital, simt şi acum mirosul din acel club. Am interpretat primul cântec pe o scenă reală, pe o scenă mare, pe la 20 de ani. Cântam la clape cu Rickie Lee Jones. A fost o experienţă care mi-a schimbat viaţa.

Când aveai 20 de ani ai cochetat şi cu actoria. Ce ne poţi spune despre asta?


Provin dintr-o familie cu valenţe artistice. Tatăl meu este actor şi interpret. Am studiat câţiva ani actoria, în­ce­pând de la 16 ani. Am dat câteva pro­be la Hollywood pentru câteva fil­me mari, unul era cu Michael J. Fox, şi am fost foarte aproape de a juca în une­le dintre ele. Am făcut şi câteva reclame când eram copil. Dar când am început să merg în turnee prin lu­me cu Rickie Lee mi-am dat seama că actoria ar fi doar o activitate secundară şi că de fapt muzica este pasiu­nea mea! 

 Cine ţi-a fost sprijin de nădejde în carieră?

Părinţii m-au sprijinit foarte mult în privinţa carierei mele. Am avut de asemenea pentru foarte mult timp un manager care m-a ajutat foarte mult. David Kelley, scriitor şi producător de televiziune, a fost de asemenea un „avocat" excep­ţional pentru mine. Am avut noroc să-l cunosc şi să lucrez cu el.

 Unde ai cântat pentru prima oară „Don't Cry Ilene"? Dar „Baby Don't You Break My Heart Slow"?
Am interpretat pentru prima dată „Don't Cry Ilene" la un club cu nu­me­le de At My Place, unde am cântat mai mulţi ani o dată pe săptămână. Prima dată când am cântat „Baby, Don't You Break my Heart Slow" a fost în studio, imediat după ce-l scrisesem. Dar presupun că nu se pune! Cred că prima dată în public l-am cântat în acelaşi club, At My Place.

Ce ne poţi spune despre reali­zarea filmului „Ally McBeall", unde ai semnat coloana sonoră? Ce te-a inspirat când ai compus piesele care s-au bucurat de un mare succes?
 Cântecele pe care eu le-am scris, şi pe care David Kelley le-a folosit la „Ally McBeal", erau toate scrise pentru propriile mele albume. Eu am scris pentru mine, şi David a folosit cântecele aşa cum erau. A fost o po­trivire destul de bună, după părerea mea. David a simţit că în cântecele mele era cumva surprinsă viaţa in­terioară a personajului său. Cât despre coveruri, am încercat să în­ţe­leg cât mai profund mesajul versurilor, asta după ce am citit scena­riul, pentru a identifica şi mesajul din spatele scenelor filmului.

 Care este cea mai frumoasă amin­­tire din perioada „Ally McBeall"?

Am foarte multe amintiri plă­cute din perioada „Ally Mc­Beall". Îmi aduc aminte de ino­cen­ţa primelor zile la filmări. Nu eram faimoşi, ne petreceam uneori 20 de ore în studio înre­gistrând cân­te­cele, împreună cu for­ma­ţia mea. Eram producă­torul, aşa că trebuia să rămân până la final! Şi chiar dacă acele zile erau extenuante, păstrez amintiri minu­nate din vremea în care făceam parte dintr-o echipă specială.


Te-ai gândit vreodată că vei ajunge un artist preţuit în întreaga lume?
Nu ştiu ce să zic. Sper să am o carie­ră lungă făcând ce-mi place, însă doar timpul va hotărî asta. Pun foarte mult suflet şi dedic foarte multă energie muzicii. Însă la fel fac şi foarte mulţi oameni care nu sunt afirmaţi. Mă simt norocoasă, pentru că am putut ajunge până aici...

Ţi-ai propus să realizezi ceva şi nu ai reuşit sau lucrurile au decurs întotdeauna cum ţi-ai imaginat?
Mi-am propus să am o carieră frumoasă în muzică, cântând cântece scrise de mine, şi am făcut asta. Sunt mo­mente când mi-aş dori să am un alt succes răsunător, precum acesta cu piesele din „Ally McBeall"ori poate un alt film. Sunt încă în căutarea „căi­lor de acces" aici, în Los Angeles, şi am speranţe, uneori sunt chiar încre­ză­toa­re că voi reuşi să găsesc din nou calea spre primul loc şi că voi „renaşte". 
Cântecele pe care le-ai compus nu sunt simple melodii, au o istorie. Ne poţi împărtăşi povestea creării uneia dintre piesele tale?
Unul dintre cântecele mele, „Soothe Me", a fost scris în timp ce mer­geam pe străzile înzăpezite ale New Yorkului, pe când căutam pros­teşte un bărbat pe care îl cunoşteam şi-l iubeam. Efectiv am încercat să-l găsesc mergând pe jos în oraşul acela gigantic! Mulţi bărbaţi din New York  aveau înfăţişarea lui, aşa că eu con­tinuam să cred că-l voi vedea, dar a fost o greşeală. Mi-a frânt inima ­atunci... Mă bucur că s-a terminat.

 Ce te inspiră?
Micile întâmplări ale vieţii mă inspiră cel mai des. Merg în cafenele, privesc oamenii... îmi imaginez poveşti pe baza detaliilor pe care le observ la ei sau în ceea ce citesc acei oameni. Cărţile mă inspiră. Natura este o mare sursă de inspiraţie. Îmi place să alerg pe plajă şi să văd apusurile... Multe idei pentru cântece s-au născut din aceste lucruri...

Iubirea se regăseşte adesea în cântecele tale. Cum o defineşti?


Sunt diferite tipuri de iubire. Dra­goste pentru semenii tăi, pentru prieteni, pentru iubitul sau iubita ta etc. Este o întrebare grea. Este dragostea obsesivă, care nu este cu adevărat iu­bire, dar lucrează cumva cu sentimente foarte puternice din trecut. Există dragostea necondiţionată, unde cineva preferă să uite şi încearcă să fie pozitiv, să anuleze o situaţie negativă sau doar să împrăştie sentimente pozitive în lume. Acesta este un tip foarte important de iubire. Un zâmbet ori un gest de iubire sigur va atinge pe cineva şi-l poate transforma, îl poate face să facă lucruri bune la rândul său pentru alţi oameni.

 Care este piesa pe care tu o iubeşti cel mai mult?

Sunt prea multe! Îmi plac „Latin Playboys", „Crayon Sun". Îmi place şi cântecul lui Stevie Wonder, „Haven't Done Nothin'". Lista este foarte lungă. Îmi place de asemenea „Habib Koite", precum şi orice cântec de la Maya. 

 Cum te autodescrii?


Mă consider o fire pozitivă, prietenoasă, pe de altă parte, puţin singuratică. Îmi place să stau singură, să gândesc şi să scriu. Sunt o persoană activă, cu o dietă adecvată. Îmi place sportul, în general, îmi place să surprind oamenii... să glumesc şi să râd.

 Băieţelul tău îndrăgeşte muzica? Te va însoţi în acest nou turneu?

Uneori, băieţelul meu ţipă la mine când exersez la pian, vrea să stea în braţele mele în timp ce cânt. Şi da, întotdeauna vine în turneu cu mine. 

Cum defineşti ultimul album pe care îl promovezi? Vom regăsi în cântece o nouă Vonda Shepard?  

Cele mai noi cântece ale mele re­pre­zintă o apropiere mai profundă de sufletul meu. Să interpretez aceste cân­tece reprezintă o purificare pentru mine... Au o încărcătură sufletească foarte mare.

 Ce proiecte ai în viitorul apro­piat?

Pe primul plan este acest nou turneu. Am început să scriu versuri pentru un nou album şi sper să lucrez şi la viitorul film al lui David Kelley. Au fost şi nişte discuţii pentru un spectacol pe Broadway, la New York, lucru care ar fi minunat, dar ar trebui să mă mut acolo... o să văd cum o s-o scot la capăt.

 Vii din nou în România. Când ai auzit pentru prima oară de România?

Prima dată am auzit de România în copilărie. Anul trecut am avut un show foarte reuşit la voi în ţară şi mi-am dorit foarte mult să revin. Abia aştept să cânt din nou în România.

 Cum ţi se pare publicul de aici?

Publicul a fost minunat, de asta ne şi întoarcem!

 Vei concerta la Cluj, Sibiu, Braşov şi Bucureşti. Intenţionezi să vizitezi obiectivele turistice din aceste oraşe?

Cu siguranţă voi încerca. Avem patru spectacole la rând, aşa că nu va fi uşor să vedem prea multe, dar întotdeauna mi-a plăcut să mă avânt în necunoscut, chiar şi pentru două ore, doar să prind spiritul oraşului.

Ce le transmiţi fanilor tăi din România? Dar cititorilor Jurnalului Naţional?

Vreau să le spun fanilor mei din România că m-am simţit minunat când am concertat acolo şi apreciez foarte tare felul în care ei s-au comportat şi m-au primit la spectacolul de anul trecut. Vrem să facem un show spectaculos, şi sper că ei vor veni din nou să fie alături de noi! Iar cititorilor Jurnalului Naţional le transmit salutări! Ne vedem în curând!

"Am dat câteva pro­be la Hollywood pentru câteva fil­me mari, unul era cu Michael J. Fox, şi am fost foarte aproape de a juca în une­le dintre ele. Am făcut şi câteva reclame când eram copil. Dar când am început să merg în turnee prin lu­me cu Rickie Lee mi-am dat seama că actoria ar fi doar o activitate secundară şi că de fapt muzica este ­pasiu­nea mea!"
Vonda Shepard

Sunday, February 7, 2010

O inima calda...ca un cozonac!

Erau vremurile de bucuroasa aducere aminte...vremea cand aveam emisiune la Radio Lynx. Era o experienta atat de interesanta...noua, inedita...frumoasa! Si ca o mare poveste de iubire...a durat doar un an...plus minus o luna, doua...
Nu vorbesc de emisiunile facute alaturi de Carmen, de Anca si de Oana ci de altceva...de un alt moment...
Era Craciunul, cred ca era Ajunul...24 decembrie...In casa, dupa bunul obicei al mamei mele, deie-i Domnul viata lunga si sanatate, se faceau cozonaci. Si ce mai cozonaci! Mari, frumosi, gustosi, ce mai! O minunatie!
Eram pe site la lynx si stateam pe chat cu colegii de acolo si chatatzenii lynx...ho-ho-ho! D'astea...
N-am ce face... si le spun pe chat ca mama tocmai scoate cozonacii din cuptor...ma rog, o serie:D
Valeleu! Unde nu s-au pornit toti lyncsii sa tipe ca din gura de pantera ca vor si ei! Ce de rugaminti! Ce de durere! COZONAAAAAC!!!!! Ma oameni buni..e tarziu...sunt obosit...maaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa COZONAAAC!
M-am hotarat sa le duc...nu le-am zis nimic...n-am iesit de pe chat, pur si simplu m-am dus la mama, am luat un cozonac, l-am bagat in 2 pungi de hartie si...cheama un taxi costele...ca se raceste cozonacul!  Vine taxiul...un tigan mare si amuzant...I-am dat adresa..si hai! PE drum...a inceput cozonacul sa ne rasfete nasul cu miresme...Tiganu' sa moara langa mine de pofta! I-as fi dat...da...cu lyncsii mei ce faceam? I-am zis ce si cum la taximetrist si ala a zis ca e mai bine sa le duc oamenilor muncii...
AM ajuns la lynx, si am coborat direct in camera de emisie...si jap! cu cozonacul(era cald inca!)  pe masa! Lyncsii mei au intepenit! Nu le venea sa creada! Ca niste veritabile animale de prada au sarit pe bietul cozonac de era sa nu ramana nici ambalajul! Da-i pupaturi, imbratisari! Multumiri! Ingerul meu ma batea fericit pe umar...putea sa-i zica Domnului ca uite...a facut si tembelu' meu o fapta buna...acu' de sarbatori... Ce-am facut a fost un gest mic, dar a produs atata bucurie...si atata veselie...incat a meritat pe deplin!
As vrea sa mai am si acum ocazia sa duc cozonaci la lynx...

Ce ti-e si cu gazetaria...

Aud soapte vorbind despre gazetarie. aud apusuri de vieti vorbind despre importanta gazetariei. Vad sori cu tzatze si buci cum prin prisma bucilor se dau gazetari. Vad cum lipsa de minte devine virtute si cum munca mintii e luata in deradere. Daca le ai cu pupatul in dos...poti fi orice...de la gazetar, la zeu, la orice...da tre' sa pupi in cur. Vad oameni care ar putea schimba multe lasandu-se dusi cu presul de parfumurile rotunjimilor feminine si de limbile dulci infipte temeinic in urechile lor cum ridica'n slavi toate nulitatile. Ori scriu mult si prost, ori scriu prea rar ca sa se poatan umi gazetari...dar sunt buni la stat capra. si ne mai miram de ce si din ce cauza...ghiciti voi! aud romania aruncata in eter ca pe o gluma proasta si vad cum a fi un bun roman se reduce la gargara....vad cum pana si ingerii merg ferindu-se de prostia omeneasca...si vad impostura ajunsa la rang de virtute...sunt multe de vazut...dar mi-e teama de orbire...sunt foarte multe cele care ar trebui spuse...dar as ramane fara glas... Sper insa la mai bine...si poate asa va fi...

Thursday, February 4, 2010

Imi fata vaca! Pe facebook!

Dadu strechea'n mine! Imi facui cont pe facebook doar ca sa ma pot juca Farmville. Si Surpriza! Azi imi fata vaca! Asa pe nepuse masa frateee! Ma dusei sa le dau la rumegatoare de mancare iaca niste iarba, niste d'astea...si-mi zbiera ala mic roz si cu gura mare prin batatura de nu-mi mai auzeam nici pinguinii!
Noah...cum tanjesc la o ferma in realitate...macar in virtual sa ma pot numi JR de Tamagao! Si ma apucai...cu mici poticneli de asezat brazda'n spatiul fermei sau temerea ca eu nu o sa am niciodata suficiente vaci, cat sa scot si bani cu ele. Noroc ca astea virtuale macar nu se caca, pardon, baliga, sa-mi imputa internetu... Desi...odata baligat...inseamna ca e si ingrasat...deci ar trebui sa creasca mare si deasa o conexiune de toata bucuria! Da ma rog...
Cum ma facui eu fermier, am descoperit ca nici pe ai mei colegi nu i-a ocolit virusu, ba chiar sunt pe profit si-s mari agricultori!
Poietesa Sontica, colega calin, a lu' Vaduva nu lipseste nici ea... Dar varful varfurilor si boierul boierilor...ci'n sa fie? ci'n sa fie?
Dom Derector de la fabrica jurnalu'. Onor domn S.S. Boieru e tot boier si-are porumbu fidel! Creste vaca/creste porcu/ pasarea ingrasa omu!(mai-mai!)
Ce sa mai cultiv, pe cine sa mai iau de vecin? da cine ma mai cadoriseste c'o vaca? da' daca le-oi da eu? Mi-or da si ei? da daca le muncesc la fimra si le alung ba vulpile, ba scarciobii, ba moliile si ciorile...or fi si ei salon sa faca la fel?

Da boier ca dom'nu S...oi ajunge? Ca-s abia pe la nivelul 20 si el pe la 40 si...
Grea viata cu ferma asta...odata n-am cules dovlecii la timp...se facura una cu pamantu...pierdui bani., valoare...de investitia mea s-a ales prafu!
Am combina, saditoare, culegatoare...da...e mai rau ca'n romanica! te rupe motorina vere! Ajungi sa dai tot la sapa manual...te urci'n pomi sa culegi roadili...mai cazi dreaqu! de-ti rupi vreun dest in mouse!
Ca sa nu mai zic ca mai nou...vacili mele alea mici, atrag atentia la colegi...si cica se apuca si ei de vacarit porcu pe facebook...sa fie si ei fermieri in randu lumii...uite asa o sa scada preturili...si nici un dreaq n-o sa mai fac cu gradina mea! boieru e tot boier...saracu e tot sarac....(mai-mai!)
PeSe: Poate-mi fata si pinguinu! Capra n-are cum, doar daca o arde porcu...ca-s cate unu d'un fel...
Da poate-i fata renii lui Nea S...al dreaq de nu-i cer si eo un pui!!!

Tuesday, February 2, 2010

Monday, February 1, 2010

De veghe in 335

Aviatorilor. Ora 11 si un pic. Astept 131,331,335. Ceva sa ma duca la Casa Presei. Carmen e langa mine. Dupa un 330 aproape gol care nu mai deschide usile la stop ca noah...a plecat din statie si ce daca il roaga fo 30 de posibili platitori de bilete sau abonamente ratb, din zare apare un 335. Opreste mai departe. Pana sa apuc sa urc, din masina coboara grabnic o domnita cu un fular alb impletit si in acelasi timp o domnoaie urca la fel de repede. Ce au in comun? Pai s-au agatat reciproc:D  Domnita avea fularul bun de agatat, iar domnoaia avea un ac de siguranta numai bun de agataminte.... Si cum incercau ele sa se dezlipeasca jurand fierbinte ca n-a fost cu intentie is nici nu au planuri comune de viitor, usa de la mijlocul autobuzului devenise inutilizabila... Si coada mare se facea...si'n masina nimeni nu urca...pam!pam!
In masina, pe locurile din fata, unde sunt 2 si doua fata in fata, pe cele cu fata spre calatori doi pusti se pregateau de masa. Cel un picut mai mare scotea dintr-o punga d'ale gurii... O caserola cu orez, vreo 3-4 snitele, paine... Cat de bine le-or fi intrat alimentele in stomac in linistea dezordonata a pietrei cubice de pe bulevard spre Arcul de Triumf.... nu as sti sa zic...
Plecat din statie soferul gonea. Probabil era in urma cu programul. Langa tigaia lui Lis, pune brusc frana. Oprise la sifonier. Calatorii...zbang! Unii in altii! Ramasi fara echilibru... Parca e o lege a fizicii care explica fenomenu'. "Ba nene! Ba tu cari cartofi ma?!!!" aparu reactia unui calator. Un val de adresari stramosesti strabatu autobuzul precum valurile galeria la un meci important. Avea carne si pentru azi in frigider soferul...
La mijloc, doi minoritari stau de vorba. Unul se sprijina de peretele stang al masinii, celalat se agata ca o maimuta de "mainile de ajutor" ce atarnau de bara superioara. Sa se tina si altcineva...poate intr-ul alt episod.... La Arcul de Triumf(Onor Patrie si Popor!) desi nu intrebasera, nu anuntasera la statie brusc se grabeau! Trageau in urma lor doua sacosoaie imense de rafie pline cu "marfa". De la bastonase colorate, la ursuleti de plus rebegiti de frig si cu ochii tristi, la papusi fabricate intre doua schimburi pe'un vapor chinezesc... 
La Muzeul Satului lumea urca, lumea coboara si nimic nu mai sare din tipar. Sunt oameni de tot soiul, mai calzi sau mai distanti, mai bine imbracati sau mai bogati ori poate saraci cu duhul. Piata Presei Libere apare ca destinatie finala... In 335 a fost o zi interesanta...