Lecţii de... zbor

Ei vin în faţa dumneavoastră şi fac o plecăciune, o unduire a Eu-lui în faţa lumii. Sunt femeile cu chip ascuns de Zâne şi Feţi-Frumoşi cu inimă de zahăr! Sunt oameni speciali, cei cărora până şi Destinul le cere autografe.

Pe drumul vieţii, oamenii merg uneori fără să vadă nimic. Respiră, merg, dorm, mânăncă, poate râd sau poate le trece timpul fără ca ei să sară măcar o dată pârleazul care desparte viaţa "prea obişnuită" de cea plină de bucurii nebănuite.

Am cunoscut oameni care au rupt de pe ei zalele neputinţei, s-au dezbrăcat de cămaşa înnegurată a banalului şi umblă prin lume albi, luminoşi ca nişte Sori.

Sublimul Omului
În Maramureş, la Botiza, oamenii au în soi de Înger al comunităţii. Când sunt gata să renunţe merg la el sau doar îi pomenesc numele când cred că le e greu, imaginea lui mereu zâmbitoare le scoate îndoiala din cap. Un Înger! Cu pene din aripile-i proprii a scris o carte cum n-a mai fost alta! Gheorghe Petreuş e numele lui şi "Sublimul Suferinţei" este cartea lui de căpătâi. Printre rânduri, printre litere şi stele, Ghiţă a scris o poveste de viaţă incredibilă. Scrie Ghiţă cu penele lui despre om, condiţia umană, voinţă şi predarea armelor la picioarele Sublimului Suferinţei.

Aproape apostolic, maramureşanul descrie experienţa proprie a unei mântuiri pământene. "De mult timp îmi doresc să scriu şi să arăt şi altora cum am descoperit Fericirea, cum am găsit-o, cum o simt şi o trăiesc.

Da, o să încerc să descriu bucuriile şi necazurile mele, visele şi dorinţele pe care le port mereu în suflet. Unele mi s-au împlinit şi chiar am avut marea surpriză să realizez că totu-i posibil în această lume, dacă crezi cu adevărat în Dumnezeu şi în tine însuţi! Dacă ştii să lupţi cu obstacolele din drumul tău, cu greutăţile şi necazurile din fiecare zi. Cu răbdare şi dragoste pentru tot ce faci, vei reuşi să mergi înainte şi să te bucuri pentru fiecare răsărit şi apus de soare." Pentru Ghiţă Petreuş viaţa şi problemele nu au însemnat până la urmă durere, ci numai prilejul de a întâlni Fericirea. Şi poate vă întrebaţi ce-i aşa de special la Ghiţă? Păi... E imobilizat la pat permanent. Şi cartea a fost scrisă cu un efort de neînchipuit poate pentru un om sănătos. Bătăi de sârmă pe tastatură şi o ambiţie uimitoare. Aşa-i că e un Înger, Ghiţă?
O noapte de vis
Trăieşte într-o lume a sunetelor. Ascultă, compune, cântă. I se spune Bocelli din România. A absolvit una dintre cele mai prestigioase universităţi cu profil muzical din România, Academia Gheorghe Dima, din Cluj. Sibianul Ionel Man a ajuns să slujească cu mândrie Sunetele la Cluj, oraşul care l-a adoptat şi l-a ajutat, într-un fel sau altul, să ajungă din simplu slujitor un Maestrul al Muzicii. Deşi a obţinut multe premii şi are numeroase apariţii la diferite posturi de televiziune, Ionel Man rămâne un tânăr cu bun-simţ, măgulit de renumele lui de Bocelli din România, dar totuşi conştient de drumul lung pe care îl are de parcurs până la afirmarea deplină!

Atunci când vorbeşti cu el, vocea-i trădează emoţiile. Trecând totuşi peste ele, realizezi că în faţa ta stă un om cu un caracter puternic, un munte într-un om! Despre muzică, acest mod de viaţă a lui Ionel, clujeanul prin adopţie spune: "Niciodată nu mă inspiră o melodie. Sunt compozitori pe care-i am ca modele, încerc să învăţ din ceea ce au scris ei la viaţa lor. Muzica se trăieşte, dacă n-o trăieşti nu ai cum să scrii, să creezi. Dacă nu trăieşti ceea ce scrii şi nu simţi că vine din suflet, ori nu ai un mesaj clar de transmis, nu prea se leagă lucrurile".

I s-a dat porecla de Bocelli datorită, spun "naşii", asemănării dintre timbrele vocale ale celor doi. Ion consideră însă că nu merită acest nume. "Eu sunt doar un discipol, mai am multe de învăţat, pe când el este un maestru! A atins apogeul."

Lucrează rar cu notele, compune mereu în gând, se ajută de orgă, iar la sfârşit din portativul sufletului ies adevărate perle. Compune muzică uşoară cu influenţe lirice şi aplecări spre balade. Primele melodii le-a compus prin liceu. O perioadă înfloritoare pentru imaginaţia oricărui tânăr...

A lansat în anul 2004 un album de colinde intitulat "Noapte de vis". Acea noapte în care s-a născut Mântuitorul. Pentru Ionel, "Noapte de vis" semnifică şi altceva, crede că pentru el cea mai frumoasă noapte ar fi aceea în care "ai reuşi să simţi că eşti iubit, că cea de lângă tine este persoana care te împlineşte, care îţi dă totul, sufletul pereche". De-ar găsi un impresar, un sponsor, şi-ar mai lansa un album, "Sărutul din zori"... 

Dornic să-şi ajute semenii, a realizat proiecte în Luxemburg şi Germania dedicate persoanelor cu dizabilităţi. Cum s-ar spune, "omul sfinţeşte locul", iar Ionel Man este un exemplu viu pentru adevărul acestui dicton. Crede că în spatele artistului Ionel Man stă familia lui, oamenii care l-au ajutat şi l-au încurajat mereu. De ce iubeşte atât de mult muzica? Sunetele? Pentru că ele l-au însoţit de când se ştie. Prin ele vede lumea, trăieşte, se apără, află. De ce? Pentru că este nevăzător! Un mizilic pentru el. Doar şi-a propus să reuşească şi nu-i genul acela de om care să renunţe prea uşor!
Poezii, versuri, aripi frânte
Procesul creaţiei n-a fost, poate, niciodată uşor. Cu atât mai puţin atunci când creatorii au dorit să scoată la iveală nestemate, diamante de diferite soiuri. Poezia reprezintă una dintre cele mai de preţ creaţii umane. Pământul este fără îndoială creatorul suprem al emoţiei poetice. De atâtea milioane de ani el creează, compune şi nu se mai opreşte. Întregul pământ este o poezie, o plăsmuire atât de frumoasă. Şi totuşi, Pământul lucrează nestăvilit de nimeni. Nu-i mutilează nimeni visele, nu-i strică nimeni rima. Ei bine, pământul se compune pe sine!

Dana Dascălu are poate una dintre cele mai originale metode de a scrie poezii. Nu-i chiar Pământul, dar... Dana scrie în mintea sa, îşi memorează toate poeziile, le corectează, le modelează, le prelucrează, le reface, le şlefuieşte, pentru ca mai apoi să le dicteze. Sunt versuri fragile, cu idei profunde. Ai putea crede că se află într-un labirint, doar are o poezie intitulată astfel, dar citind-o îţi dai seama că labirintul s-a transformat într-o scară cu ieşiri în balcoanele lumii, cu intrânduri când mici, când mari, cu intrări şi ieşiri secrete. Din labirint, Dana şi-a construit un domeniu cu grădini, cu alei, cu păsări-idei şi vise cu aripi uriaşe din manuscrise cu versuri. Iar ea, stăpâna domeniului, alege cum să respire lumea labirintului ei! Trei volume de versuri stau mărturie valorii literare şi puterii umane a Danei Dascălu. "Totul sau Nimic", "Echo" - în limba franceză, "Desculţă pe un picior de crin". Dana scrie în mintea sa, îşi memorează toate poeziile, le corectează, le modelează, le prelucrează, le reface, le şlefuieşte, pentru ca mai apoi să le dicteze. Da, dictează, pentru că din scaunul ei cu rotile nu poate da altfel lumii din iubirea ei pentru viaţă!

Aceste minuni fac parte dintre oamenii pe care viaţa i-a încercat greu. La 3 decembrie este Ziua internaţională a persoanelor cu handicap. Iar poveştile lor sunt lecţii de supravieţuire şi de zbor.

Dansează, filosofează, priveşte, aleargă, iubeşte oamenii, serioşi sau zâmbitori, iubeşte animalele. Călătoreşte, zboară... Reprezintă totul în lucrările sale. Iar ele sunt prezente în colecţii particulare din Argentina, Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Marea Britanie, Ungaria, Italia, Japonia, România, Suedia, USA, Vatican. Este licenţiat în artă, profesor de desen, pictură şi sculptură. Luptă prin arta sa, dar şi prin atitudinea civică pentru o lume mai bună. Gheorghe Aştileanu. Artist plastic.

Un creion, punctul de sprijin şi de siguranţă al universului său

 Care sunt poveştile spuse de picturile dumneavoastră?

Pentru mine, arta este o frumoasă şi continuă poveste de succes. Aşa cum spunea şi regretatul critic Mircea Ţoca, "Gheorghe Aştileanu şi-a transformat viaţa în artă, înţelegând pictura ca motor al vieţii, cel mai vital şi mai viguros organ al strategiei sale de supravieţuire" (Ed. Arc 2000 - vol. l , pag. 22, ENCICLOPEDIA ARTIŞTILOR ROMÂNI CONTEMPORANI). Dincolo de orgoliu, sunt în măsură să afirm că mi-am transformat viaţa în artă şi arta în viaţă, în ciuda tuturor problemelor şi obstacolelor pe care le-am depăşit sau va trebui să le depăşesc. Nu cred că suferinţa echivalează cu creaţia şi invers, deoarece doar munca, perseverenţa şi credinţa în Dumnezeu este calea pe care am ales-o. Iubirea este calea şi metamorfoza către desăvârşire şi perfecţiune. Revenind, pot spune că pictura mea este povestea vieţii mele, începând de la o vârstă timpurie, când mama mea a făcut imprudenţa să îmi pună în palmă un creion, pe care l-am îndrăgit şi l-am ţinut strâns în mână şi cu care am făcut primii paşi, crezând că acel creion este un punct de sprijin şi de siguranţă al universului meu pe care am început să-l explorez o dată cu primii paşi ai vieţii mele. Acum îmi amintesc cu plăcere acele momente, în care nimeni nu visa sau credea că eu voi fi alesul destinului pentru o viaţă artistică. Poate în fiecare lucrare există o amintire a poveştilor copilăriei mele, pentru că atunci când lucrez sau meditez îmi revin în minte amintiri de neuitat, ca o căutare tristă a paradisului pierdut.

  Vă povestiţi viaţa prin intermediul artei?

 Creatorul Suprem a desenat traseul sau drumul sinuos al vieţii mele. Viaţa mea a fost un drum cu suişuri şi coborâşuri, cu momente sublime de înălţare, dar şi de cădere (acele CLADES, cum le numea Swedenborg). Orice zbor se poate frânge şi fiecare are dreptul la naufragiu, urmat din nou de acea voinţă vitală de a învinge şi de a supravieţui. Fără să vreau am ajuns propriul meu prizonier, dar şi supravieţuitor în acelaşi timp. Am avut parte de evenimente pe care nu oricine le poate supravieţui sau înţelege. Gloria lui Dumnezeu constă în a-şi ascunde misterele şi cea a omului în a le descoperi. Singurătatea divină şi singurătatea umană sunt două ecuaţii care descriu aceeaşi căutare. Am trecut prin încercări dramatice şi de tânăr am înţeles importanţa de a muri. Am fost mult timp îngrozit de sentimentul morţii care mă pândea de foarte aproape. Ştiam că timpul iubirii e scurtat de veşnicia morţii. În timp am înţeles că fuga de moarte e un nonsens, că fuga de obsesii e o gratuitate, iar fuga de timp e o încercare de a intra în veşnicie. La fel cum orice nebunie creativă sau artistică se naşte cu iz de cer şi de aripă...

 Care sunt ideile în care vă ancoraţi viaţa?

Frumuseţea este eternă şi pentru a fi exprimată ea poate apărea în mii de forme asemeni unor ferestre ale timpului. Desigur că nu poţi să-ţi ancorezi corabia vieţii în nisip. În nisip poţi construi doar castele fragile sau poţi desena ori lăsa urme ale trecerii tale. Stânca vieţii mele este credinţa în Dumnezeu, în dragoste şi adevărata iubire, în valorile familiei şi în dragostea pentru frumos şi artă în general. Arta ar trebui sau trebuie să ne înconjoare la tot pasul, să ne înfrumuseţeze viaţa şi existenţa. Lupta pentru supravieţuire, pentru afirmare, pentru perfecţionare şi desăvârşire continuă. Cred în puterea de a visa şi de a iubi, de a iubi şi preţui clipa, de a ajuta şi de a face binele. Cred în puterea şi libertatea de exprimare. Cred în libertatea absolută, chiar dacă uneori trăim intre abstract şi absurd.

Iubeşte viaţa aşa cum este. Chiar dacă un accident, în 1983, l-a făcut propriul prizonier şi... al unui scaun cu rotile. La doar 19 ani.
Poezii de Dana Dascălu

TOTUL SAU NIMIC
"Sunt simplă precum vezi/ Şi sunt acum femeia/ Ce crede în minciuni/ Şi-ngăduie ideea/ Că poate fi iubită,/ Că rău-i necesar,/ Că toate îşi au rostul, Neregăsind măcar/ O clipă în care simte/ Fiorul dulce-amar/ Ce-ar vrea ca să dezmintă/ Că totu-i în zadar."

LABIRINT
"Am fost deosebită şi poate că mai mult/ Dar jocul vieţii e puţin cam strâmb/ Ne-aruncă, ne-nvârte şi ne-nvaţă să cedăm/ În faţa zidului pe care îl ridicăm/ Au existat şi prieteni şi iubire, dar toate au dispărut/ Sunt singură în labirint şi încerc să mă descurc/ M-am săturat de jocuri şi vreau ca să dispară/ Puţin câte puţin din labirintul ce mă înconjoară/ Am înţeles că viaţa mea contează/ Cu tot cu labirintul care mă încadrează/ Dar, fiind o luptătoare, nu voi lăsa să treacă/ Această existenţă puţin contrariată/ Şi-n vers, şi-n vorbă voi spune tuturor/ Că labirintul schimbă şi totu-i schimbător."

Te voi iubi din umbră
(Cântec şi versuri de Ionel Man)
"Te voi iubi din umbră/ Chiar dacă vei simţi/ Fiori, durere sumbră/ În fiecare zi/ Inima ta posacă/ Va trece peste şoapte/ Vei spune: Şi ce dacă?/ Vezi ochii mei în noapte/ Sufletul tău mă ţine/ Nu pot să te privesc/ În viaţă aleg ce-i bine/ N-am voie să-mi doresc!/ Te voi iubi din umbră/ Chiar dacă vei simţi/ Fiori, durere sumbră/ În fiecare zi./ O inimă curată/ Un zâmbet foarte fin/ Dar ştiu nu-i prima dată/ Soarta mi-a dat puţin/ Viaţa mea-i un sfeşnic,/ O candelă lugubră/ Dar va rămâne veşnic,/ Dragostea mea din umbră!/ Te voi iubi din umbră/ Chiar dacă vei simţi/ Fiori, durere sumbră/ În fiecare zi."

Mulţumim Agenţiei Naţionale pentru persoanele cu Handicap pentru sprijinul acordat la realizarea acestui articol.
29/11/200/ jurnalul national