Baba Caliopa, stapana salelor

La Tamagao, comuna care se va mandri pe vecie cu insemnatul eveniment cum ca eu mi-am petrecut copilaria pe acolo, pana nu de mult traia o femeie cum nu cred sa aveti voi muritorilor sansa de a intalni prea des. Baba Caliopa, stapana salelor. Bine, ea stapanea pana spre ultimii ani de viata si inimile donjuanilor trecuti chiar si de a doua tinerete... Dar e o alta poveste...
Baba Caliopa din Tamagao imi datoreaza celebritatea. DA! Ce-le-bri-ta-tea!
La o editie de colectie, "Leacuri babesti"-pre numele ei, i-am dedicat babii Caliopa un articoldragalas si grasunel, de toata frumusetea!  Mare maistra era baba intr-ale descantatului, a durerilor de sale, a fugaririi spaimelor si a uratului din oameni.
O stiam de cand eram cocon, la matusa Gica(Dada Gica pentru cunoscatori). Fusese, cred, o femeie frumoasa la viata ei. Probabil blonda. Spre apusul vietii ochii i se spalacisera. Pastrau totusi o culoare albastra superba. Eu asa o tin minte. Ii placeam. Cum ii placeau toti copiii de altfel. Barbatul ii murise, copiii plecasera in alte sate, la casele lor. Ramasese singura. Isi traia batranetea intr-o casa de paianta, de pamant batut. Muncitoare, aproape an de an isi spoia casa. Peretii deveneau albi, iar un brau negru de vopsea sau titei o strangeau precum braul pe omul muncitor. Avea mereu curci, curcani, gaste, gaini. Ciresii de la poarta completau un tablou aparte, al unei femei deosebite. Doar de vreo doua ori am intrat in casa ei. Odata cand am facut reportajul, odata in copilarie. Era saracacioasa casa. Curata insa. Pe cat mai putea batrana. Era ea considerata un fel de vrajitoare, dar nu stiu daca putea face matura sa munceasca singura... Oricum, nu curatenia ma interesa...ci intrarea intr-o casa pe care eu o consideram in copilarie, din alta lume... Nu-mi puteam imagina cum o casa a unei "mastere" ar putea fi la fel ca celelalte case ale satului...Cum nimic aparte nu vedeai, maistra nu-ti spunea si nici casa nu vorbea...n-am reusit niciodata sa aflu pe deplin ce era cu aceasta Baba Caliopa... Femeia care, de cate ori vedea venind de la bucuresti o mogaldeata mica, creata, roscata si durdulie venea cu ceva dulce si in loc de multumesc ma ruga s-o las sa ma pupe pe obraji...As fi lasat-o, dar mi se parea ca prea lasa bale.... Ajunsesem atat de enervat de pupaturile femeii incat m-as fi ascuns si sub pat, numa sa nu ma pupe Caliopa.
Ce nume! Caliopa! O femeie cu privire blanda, buna, scrutatoare si curioasa in acelasi timp. Fugeam nu fugeam de ea, dar cand era bolnav careva al casei...iti scaparau picioarele alergand spre casa ei, doar doar o fi baba acasa si-o vrea sa descante...
Ca spunea rugaciuni, ori poate vraji...ori ca descanta in felul ei... Cu o cana noua plina cu apa neinceputa, abia scoasa din fantana, cu chibrituri si cositor, ori ca...descanta cu oua...era un spectacol! Un moment dupa care noi, copii,  ne dadeam in vant!
Descantatul cu oua era cel mai amuzant pentru mogaldetele cu ochii plini de mirare...
Bolnavul(de obicei unchiul Mircea sau varu' Nelu-ambii tractoristi pe niste rapciugi de utilaje de-ti zdruncinau toti creierii cand mergeai cu ele) ramanea doar in pantaloni, intins in pat, pe burta. Baba descanta ea din gura ce descanta(nu stiai niciodata, pentru ca doar buzele i se miscau, nu auzeai nimic) dupa care, ungea spatele pacientului cu ulei. Mai descanta baba ce mai descanta.... si spargea de marginea la o strachina un ou. Ca sa fie treaba buna, oul trebuia sa ramane intreg, cat sa poata baba Caliopa sa-l puna pe spatele omului. Incepea iar descantul si...rasul nostru(ras infundat si mai mult in sinea noastra...caci dc o deranjam riscam cel putin excluderea de la show, daca nu chiar vreun dos de palma de la aia sanatosi si...oameni mari, puternic patrunsi de inportanta momentului). Baba punea un deget pe ou si incepea sa-l plimbe pe spate. Cum cel mai des era vorba de dureri de sale, oul plimbaret ajungea in zona cu probleme. Mai cu descant, mai cu plimbat, oul se spargea taman cam pe unde se plangea pacientul ca il doare!(Aici beleam toti niste ochi de numa! numa!). Baba dadea inainte cu descantatul pana intindea tot oul vindecator in zona cu pricina si apoi ii punea un fel de brau "ouatului". Dupa care, ca ori ce maistra care se respecta...incepea: "Ati vazut? Ati vazut? S-a spart unde trebuia! Unde trebuia!". Iar daca la inceput copiii se cam hlizeau...baba treceam in fata lor drept un om cu totul si cu totul superior lor...
Caliopa isi primea rasplata(de obicei produse din curte, de la laptele vacutei, la niscaiva oua, faina etc).  Pleca in triumf, cu mii de multumiri asezate la picioarele ei si intr-o uimire generala. De prisos sa spun ca uoul chiar isi facea treaba si a doua zi unchiu' sau varu' plecau iar plini de energie spre a-si distruge organismul pe saua tractorului...
Era Baba Caliopa, mastera Tamadaului Mare(Nah! V-am zis si numele real al comunei!).


PS: La momentul respectiv, dupa ce "Leacurile Babesti" au vazut lumina tiparului si apoi au dat nas in nas cu cititorii, la primaria comunei au inceput sa curga telefoane care o aveau subiect principal pe Baba Caliopa. Din Bucuresti, dar si din alte judete oamenii sunau si se interesau de aceasta vindecatoare. S-a suparat un pic baba pe mine, ca prea am facut-o celebra! Ce nevoie avea ea de asta? Nu avea...doar poate aveau altii nevoie de ea...
Baba Caliopa...