Pe urmele Patriarhilor. Toplita. Reportaj.

La Jn, prin altele, am lucrat si la Editia de Colectie "Patriarhii Romaniei". M-am ocupat de Miron Cristea. Primul Patriarh. Am mers la Toplita, in inima tarii unde ungurii se lauda ca ar fi mai mult tara lor...si tot incearca sa-ti arate lucrul asta. Tot ce le pot spune...sa tra. ca. am. bo. eu. Intelegi voi? La toplita insa, inca simti un aer plin cu molecule tricolore. Simti ca zorile pleaca la drum pe cer dand Buna Dimineata pamantului romanesc.
La Manastire la Toplita am ajuns pe cand ziua incepea sa se garboveasca. Se sprijinea de varfurile copacilor precum batranii de bastoane. Staretul era plecat cu treburi. Pentru cateva momente, calugarul care ne intampinase ne-a lasat singuri. Pe mine, fotoreporter si sofer. Am pasit prin incinta manastirii. Prietenoasa, venerabila, de-o frumusete aproape...sfanta, vechea biserica din lemn a manastirii ne-a poftit in sanul ei. O boare de credinta ti se asternea pe tample cand patrundeai in lacasul sfintit de cruce si de pasii venerabililor parinti calugari. Ma inchinam, ma rugam la Sfintii de pe pereti, la Icoanele cu Iisus, Cu Fecioara, Cu Sfintii protectori ai manastirii. Prea euforic in rugaciune nu eram totusi. Aveam totusi treaba, nu venisem in pelerinaj...
Cu fata spre altar, vedeam cum pe podeaua de piatra se scurg ultimele raze ale soarelui. Dinspre usa s-a auzit un "Buna ziua". Scurt, simplu, pronuntat cu glas potrivit si leganat. M-am intors. Trebuia sa fie "staretu' batranul", dupa cum mi se spusese de catre calugarul ce ne lasase sa vizitam manastirea.
Nu-mi aduc aminte chipului "staretului batran". Oricum, l-as putea incadra intr-o icoana. I-as zugravi un tablou cu plete d'albe, barba mare de-un alb aproape de ninsoare si cu o privire mai blanda decat cea a unui miel. Parea ca staretul coborase pe o scara de lumanare direct din tagma sfintilor. Doar o fractiune l-am privit in ochi si o forta nebanuita s-a intins in intregu-mi trup. M-am coscovit in vata batranului semet si i-am sarutat mana si mai can u-mi venea sa ma mai ridic. Sa stau drept acolo unde statea si el drept. Smerit, calugarul m-a rugat sa ma indrept, ca nu-i el demn sa-i pup eu mana, domn venit tocmai de la Bucuresti acolo in fundul pamantului. Ciudat! Pentru mine era mai mult decat demn, iar "fundul pamantului" era inima tarii, locul unde atatia si atatia romani buni au patimit si si-au marturisit iubirea de tara si Hristos ortodox. "Staretu batranul" emana bunatate. Avea un miros special pe care n-as putea sa-l traduc in cuvinte. Oricum nu ar conta. Mai bine mergeti voi acolo. Poate mai traieste...Indopa-ti-va cu sfintenie, cu credinta si romanitate, la Staretu Batranul, la Toplita, in inima Romaniei...