Biserica Bobului lui Dumnezeu

În Pustie, acolo unde încercările-s mai mari şi puterea credinţei se osteneşte cu neantul, un român timocean s-a apucat să ridice biserică Domnului. Un locaş de cult întru mântuirea şi împlinirea unui Bob. Iel Buobu Lui.

Pe când pământul cernea timpul şi îngerii făceau de strajă oamenilor, apărându-i cu aripile şi veghindu-le somnul, un român timocean avea parte de încercarea vieţii sale. Pare poveste şi chiar şi acolo, în Timoc, puţini sunt oamenii care ştiu de această plăsmuire a destinului.

Românul, inginer de meserie şi membru al unui comitet bisericesc sârbesc de pe Valea Moravei, lucra. O pană de-a îngerului său a căzut unde lucra, şi omul s-a curentat! Atât de tare l-a pălit curentul electric, de şi astăzi el este însemnat de grava nenorocire! Din palma electricităţii omul a căzut în comă! Mult timp a stat el pe patul de spital plecat din astă lume! Aproape nimeni nu credea că se va mai întoarce vreodată.

Suferea familia lui, sufereau prietenii... El, pe când era plecat, din somnul vieţii s-a trezit pe un câmp luminos. La marginea câmpului, o vale întunecată. A vrut să meargă acolo. Un moşneag l-a oprit. I-a spus că nu e el de mers acolo, şi nici timpul să stea pe câmp nu este! Nu înfloriseră florile lui şi păsările măiestre nu aveau încă putere să-i cânte. Trebuia să mai stea pe pământ. Aproape neverosimil pentru starea medicală gravă în care se afla, românul s-a trezit din comă!

A început uşor, uşor să-şi revină! Îngerul lui, păţit deja cu pana, avea grijă de el şi aripile le ţinea strânse, să nu-i mai cadă pene. S-ar fi auzit pe undeva că, atunci când îi cad pene îngerului omului, acesta păţeşte câte o nenorocire! Aşa că el era atent!

Românul şi-a revenit. A rămas însemnat de la nenorocire, dar asta conta prea puţin pentru el! Când şi-a revenit complet, a aflat că la Malainiţa se sfinţise prima biserică românească din Timoc! Prima după mai bine de 200 de ani! L-a sunat pe părintele Boian, parohul de la Malainiţa, şi de pe Valea Moravei, unde locuieşte el, s-a dus cale de mai bine de 200 de kilometri pe jos, peste dealuri şi păduri, să se închine la biserica românească! A mers pe jos, pentru că, spunea el atunci, nu se poate altfel când merge prima dată!

Din morţi, de unde fusese, românul se întorsese schimbat! Spunea că este doar un Bob! Bobul lui Dumnezeu! N-a mai vrut să-şi ducă numele lui vechi. S-a botezat pe la 40 şi ceva de ani, Iel Buobu Lui. El, bobul Lui Dumnezeu. Căci oamenii sunt bobi, grăunţe ale Domnului!
Întors la el, la Iasacova, comuna Ciupria, botezat de părintele Boian, s-a decis să-şi dedice viaţa Creatorului şi Bisericii Ortodoxe Române!

Cu banii lui, cu donaţiile primite, pe un teren dăruit de un alt român, el s-a apucat să ridice o biserică! Şi-n nici un an, a ridicat-o! Biserică mică, ridicată în pustie, pe câmp, acolo unde joacă îngerii sau se bat cu dracii! Acum, Iel Buobu Lui este Ipodiacon şi, cât de curând, va fi hirotonisit preot! Al doilea preot român din Timoc! Bisericuţa, ridicată nu de firme de construcţii, ci cu truda mâinilor lui Buobu şi a altor credincioşi români veniţi de la zeci de kilometri, poartă hramul Sfinţilor Mucenici Montanus Preotul şi soţia sa, Maxima din Singidunum.

Povestea nu-i aflată de la Bobul lui Dumnezeu.
N-o spune nimănui. E aflată de la oamenii care au văzut minunea transformării lui. Buobu munceşte în continuare. Vrea să facă la Işalniţa un mare centru cultural pentru români. Un proiect îndrăzneţ şi foarte important pentru etnicii români timoceni! În lupta lor pentru menţinerea identităţii româneşti, ei aveau nevoie de o astfel de instituţie. Dacă nu-i ajută nimeni, se ajută ei între ei, şi români tot vor rămâne!(Jurnalul National/6.12.2009)