Romanul viu al copilăriei noastre

Viaţa în diversitatea ei suportă cu greu aşezarea pe o coală de hârtie. Prea rar, literele minuscule reuşesc să prindă la tipar cu adevărat Viaţa. Dacă vorbim despre copilărie, cu atât mai mult. Dar minuni se pot întâmpla. Iar una de preţ este aceea a "Amintirilor din copilărie", lucrarea de căpătâi a marelui Ion Creangă.

Când intri pe firul poveştii, este aproape imposibil să nu te regăseşti pe undeva. Dacă te amuză vreo poznă, să ştii că înaintea ta au râs mulţi alţii. Dacă îl admiri pe Ion Creangă, "Bine ai venit în clubul nostru!". Faci parte dintr-un club cu milioane de membri - vechi de câteva sute de ani deja. Te poţi întâlni cu străbunici de 200 şi ceva de ani sau cu nepoţei de 2-3 ani. Toţi sunt fanii lui. Tributarii râsului, îngrjitorii visului copilăriei.

Jurnalul Naţional publică miercuri, 9 decembrie 2009, "Amintiri din copilărie", cartea cea mai cunoscută a unui autor român de geniu, Ion Creangă.

CREANGĂ TRĂIEŞTE PRIN NOI
Analiza literară a "Amintirilor" s-a făcut demult, criticii literari şi-au dat şi ei cu părerea, profesorii au tot predat şi ei în şcoli. Ion Creangă nu mai are nevoie de nici o prezentare. "Amintirile din copilărie" aşteaptă doar o şansă. O pagină dacă apucaţi să citiţi, sigur nu veţi mai renunţa până nu veţi parcurge toate cele patru părţi ale "Amintirilor".

Dacă te gândeşti, în Bojdeuca din mahalaua Ţicău a Ieşilor şi-a scris Creangă "Amintirile", la rugăminţile lui Mihai Eminescu. Poetul-nepereche îl tot îndemna la scris pe Creangă. "Scrie Bădiţă, scrie!" Cum să-l nefericească Bădia Ion pe prietenul Mihai? S-a apucat şi-a scris aşa frumuseţe de carte, de s-or bucurat până şi scriitorii cei învăţaţi de la Junimea!

Dar până la Bojdeucă, mai bine am vedea "prichiciul vetrei cel humuit", ş-am vedea şi Humuleştii. Ce loc, ce oameni să fie pe acolo, de-au dat ţării aşa povestitor, scriitor, şi, mai ales, cum de-o avut Creangă aşa copilărie bogată! Căci de când a început a merge copăcel şi până a ajuns la Iaşi, tot în boroboaţe a ţinut-o! Bine, nu s-a liniştit Ion nici mai încolo, dar, ca la Humuleşti, parcă tot n-a avut activitate...

Humuleştii sunt acum parte a oraşului Târgu Neamţ. Cartier cum s-ar zice. Totuşi, îşi păstrează parcă o anumită independenţă. O stare diferită. Simţi asta mai ales când te apropii de căsuţa cu prichici, Casa Memorială Ion Creangă. Uliţa este acum drum asfaltat. Iar în spatele casei, unde pe vremuri se întindeau curţile oamenilor, s-a făcut un alt drum. Sistematizarea, bat-o vina! Totuşi, oamenii n-au reuşit să-l aşeze cu şublerul pe Creangă, nici să-i măsoare metric sufletul ori buna dispoziţie.

PĂRTAŞI LA DRĂCOVENII
Humuleştii sunt centrul universului "Amintirilor", iar căsuţa memorială, nucleul. Unde în lume mai există un nucleu c-o formulă chimică atât de... interesantă? Priviri pătrunzătoare, mirări ingenue, umor românesc şi multe, multe amintiri. De aici, din Humuleşti a plecat Ion Creangă. S-a ridicat încet, copăcel, şi-a plecat în lumea mare până a devenit un Titan al literaturii române. De locul lui natal însă, de amintirile lui nu s-a despărţit niciodată.

Nu o dată, nu de două ori când între prieteni venea vorba de aventurile lui Nică a lui Ştefan a Petrei Ciubotaru, de tot atâtea ori îi găseam prieteni de drăcovenii copilului Creangă. Erau copiii din noi, cu poznele şi păţaniile fiecăruia.  În universul zugrăvit de Ion Creangă în bildungsromanul său, "Amintiri din copilărie", oricare om sau copil se poate regăsi. Este o carte a copilăriei româneşti. Nică trăieşte prin poznele generaţiilor care-au venit după el şi prin cele ale celor care vor veni. Copilăria nu va dispărea vreodată şi nici poznele puilor de om.

ATRACŢIE NEVĂZUTĂ
Tot ce ţine de Ion Creangă exercită o anumită putere de atracţie. Aşa a fost încă din timpul vieţii. Nu degeaba alături i-au stat oameni de valoare, plecând de la Mihai Eminescu la Titu Maiorescu şi mai departe, nu degeaba Bojdeuca lui din Ţicău a devenit prima casă memorială din România. Tot aşa, la Humuleşi vin uneori, după cum spunea unul dintre muzeografii de acolo, mai bine de 20.000 de vizitatori lunar, în special pe timpul verii. Poate părea clişeu - şi totuşi nu este - ce vine scris în continuare.

Dacă te învârţi pe la căsuţa în care s-a născut şi şi-a trăit copilăria Creangă, o să vezi cum micii oameni vin să-l caute pe Nică. Pe cel de-o vârstă cu ei. Se uită iscoditor prin toate cotloanele casei şi ale curţii, căutându-l cu privirea. Se uită atent, ştiu ce poznaş era Nică şi cum reuşea el să se facă nevăzut.

Adulţii, un pic mai realişti, nu se pot totuşi abţine să se gândească la... ce bine ar fi să apară Ion Creangă, să audă din gura lui ce trăsnăi şi ce păţanii a tot avut de când a fost mic şi până s-a dus în Rai, să-i distreze pe îngeri! La Humuleşti există un magnetism puternic şi nu prea sunt oameni să-i reziste.

Până şi casele din jur, chiar dacă nu mai sunt din lemne ori cu pământ bătut, tot mai păstrează o linie ţărănescă, un anumit stil mai... sătesc. Iar oamenii, chiar dacă nu-şi mai păzesc cireşii de vreun Nică, tot şugubeţi au rămas şi bucuroşi de oaspeţi.
Lumea din "Amintirile" lui Creangă nu se mai păstrează întocmai, am friza ridicolul dorind asta. Şi, totuşi, ceva din spiritul răzeşilor lui Creangă s-a păstrat la Humuleşti.

LA ŢICĂU, LA BOJDEUCĂ
Creangă n-a însemnat doar "Amintiri din copilărie" şi Humuleşti. A însemnat foarte mult şi Iaşi, Junimea, Abecedar, Credinţă. Aici, în capitala Moldovei, la Iaşi, paşii scriitorului te poartă când la Ţicău, la Bojdeucă, un alt loc plin de farmec, când la sălile apretate ale Casei Pogor, ori prin alte locuri unde, pe când Junimiştii scrobiţi îşi prezentau operele moderniste, Creangă venea şi aducea cu el lumea ţărănească, suflul uliţelor înmiresmate de toamna până primăvara de lemnul ars în sobe, de puiul tras prin jăratic şi parfumat cu usturoi, ori aducea mieunatul "turmei" sale de mâţe.

Aducea cu el mahalaua Ţicăului cu Bojdeuca lui, unde la 31 decembrie 1889 marele Creangă s-a stins din viaţă. Colindătorii nu au mai putut să-i ureze, iar veselia plângea la căpătâiul celui mai mare povestitor al românilor.

Mulţi elevi au învăţat după Abecedarul conceput şi gândit de dânsul, mulţi clienţi au şi acum cârciumile pe care el le frecventa, să vadă... cum mai merge treaba. Citind "Amintirile" lui Creangă, omul de azi pătrunde într-un univers din ce în ce mai îndepărtat, cu locuri şi oameni care nu mai sunt. Viaţa copilăriei însă, poznele, jocurile şi inocenţa sunt încă prezente şi vor fi. Mereu vom avea amintiri. "Amintiri din copilărie"! (Jurnalul National/7.12.2009)