Cantarul patriotismului

Hai! Hai mai repedeee! Depaseste! Baaaaaaaaaaaa!!! Unde esti? Nu te vad! Zi ma! Hai odata! Si pasi, multi pasi. Mai ceva ca la defilare. De la Aviatorilor spre Arcul de Triumf bucurestenii au marsaluit spre Parada de 1 Decembrie. E Ziua Nationala! La multi ani Romanie draga! Pe drumul marsaluit de romanii veniti sa vada pavaza tarii, militarii, politistii, chiar si caii jandarmilor, aproape de un copac ce strajuia vajnic putina ceata ramasa in zona, un personaj canta firimituri din Imnul National. Desteapta-te Romane! Hai scoala-te din praf! Sterge-te de umilinta! Ridica-ti fruntea sus! Esti pui de dac romane! Nu-ti cere nimeni sa razi in fata mortii pana o faci sa planga, dar stai macar drept! Si uita-te cum Dumnezeu te saruta cu stropi de vant pe frunte!

Scripca personajului mustacios isi depana leganat cantecul. In fata omului, cutia viorii statea deschisa. Nicolae Iorga privea lumea de pe bancnota de 1 leu. Se pregatea probabil sa scrie acum vreo poveste pentru Cei Plecati. Un tricolor mic completa si el tabloul prestatorului de imnuri. Cand credeai ca tabloul e complet, Pictorul Viata mai tusase inca ceva. Sa fie tabloul plin, bogat. Din tuse plasticoase aparuse un Cantar. Se cantarea Patriotismul! N-am avut curaj sa ma urc. S-ar fi miscat oare acul cantarului? M-ar fi tintuit pe loc dusmanoasa limba strigandu-mi rosie de spume ca nu mai am nici un graunte de iubire pentru Maica Romania? Nu indraznesc sa-mi cantaresc nici macar ideea ca poate simtamintele mele i-ar da acul peste cap! Si la fel ca mine, nimeni nu se cantarea. Nici macar nu se oprea. Sa-ti cada cerul peste cap, sa-ti tune dacii'n cap...nu-i prea placut ce-i drept. Mai bine haideti la parada! Ca poate chiar simtim, sau poate ne convingem! Avem o Maica Buna! Avem pe Romania! La multi ani!

Lasand in urma cantarul cu inima de fier, romanii s-au bulucit, ca niciodata parca la Parada! De cand mi-e dat sa vad lumina si oamenii si Tricolorul, n-am vazut nici o parada atat de urmarita! Mii si mii de oameni s-au insiruit de-a lungul bulevardului. Pe iarba, bitum, copaci sau banci, oamenii s-au urcat care pe unde a putut! Sa vada! Sa simta! Sa priveasca pavaza tarii. N-om avea noi arme ca americanii, dar avem inca inimi mari, si drag de tara. Sub glasul rotilor de taburi, barbatii trecuti prin noroaiele tarii in instructii, ori nevestele ce-au bocit pe atuncii iubitii sua chiar sotii plecati in unitate, la taras-pe-coate, le vorbeau micilor prunci. Si parca nici un tzanc de ai fi intrebat, n-ar fi dorit sa fie altceva decat...Soldat!  Mai tinerii privitori se uitau uimiti la cat-de-cat tehnica militara pe care o are armata tarii. Frezele geluite temeinic se crispau in bataia putinului frig venit si el la adunare. Batranii tarii, poate chiar fosti ostasi ce ne-au tinut in libertate pe cand vremurile tulburi ne bateau la temelie, erau poate cei mai simtitori. Erau flashuri despre tineretea lor, vedeau proiectii ale lor pe chipurile militarilor platiti de acum. O bucurie mare a reprezentat-o prezenta atator si atator copii. Poate ca ei vazand si traind  asemenea parade vor tine capul Sus. Calare pe tancuri, pe Taburi ori pe tunuri, micii daci au cucerit armata. Sa fi vazut ce bucurie! Ce veselie! Ce osteni! Toti la metru si la suzeta!

Si s-a terminat parada! Cantarul patriotismului nu stiu sa fi avut clienti. Poate la anul...