Ce mari sunt lucrurile mici uneori

E sambata. E ziua mult promisa Liei, masina mea. De cand am luat-o i-am promis ca o duc la spalatorie. Azi ma tin de cuvant. Lia isi asteapta randul la dus, interior-exterior, eu peste drum imi beau cafeaua pe terasa unui hotel. Este aproape liniste. De nicaieri, odata cu un vanticel tomnatic, apar trei pusti. Doua fetite si un baietel ochelarist. Nu stiu daca au zece ani. Vor sa bea un suc. Ma gandesc ca poate parintii sunt in urma lor.Nu. Sunt de aici dintr-un cartier de la marginea oraselului. Intra in restaurant si intreaba de pretu' sucului cu mare seriozitate, parca intreaba de pretul barilului de petrol. Nu le ajung banii. Pleaca repede si revin in cinci minute. Au facut rost de bani. Doo fanta si o cola. Se bucura de comanda aceasta ca de cheile fabricii de ciocolata...pacat ca aceasta nu exista aici. Comanda lor da. Se aseaza la o masa pe terasa. Asteapta comanda. Vine ospatarita cu cele doo fanta s'o cola. vor toti paie. Platesc. dintr-un buzunar de copil apare un somoiog de hartii de un leu. Ospatarita ii ia. Ii numara, revine cu restul, 50de bani. Pleaca. Copiii se intreaba, sa-i lasam ei bacsis? Dilema e rezolvata repede. Nu. Isi beau sucurile tacticos si studiaza tot in jur. Inclusiv pe mine. Eu pe ei. Nu le zic, dar tocmai scriu despre ei. De peste drum ii vede o vecina. Se sperie cand ii vede la terasa hotelului si tipa la ei:''Maaaaaaa! Plecati maaa de acolo ca va prinde aia!'' Copiii rad. Si daca aia ii prinde ce? Doar sunt clienti? Nu?
Lia n-a iesit inca de la dus...probabil se rasfata cu bulbuci, nu-i nimic, o astept...

Published with Blogger-droid v1.5.8