Toamna anului, primavara vietii III

Incepuse munca. Era poate pentru prima data in viata lui, viata trecuta printr-un sfert de secol si de primaveri in care facea planuri in fiecare zi, nu pentru el, ci pentru altii...Se schimbase ceva in viata lui. Primavara aceasta venise la momentul potrivit in viata lui. Aproape copt, aproape crud, cu miresme de vise si arome de ganduri. De la balconul noii casute vedea muntii...Vedea verdele curat al ierbii, vedea maretia brazilor, vedea cainii vagabonzi din jurul blocurilor si cum se pisau ei macar odata pe zi pe rotile masinii sale...verde inchis. Era un oras nou, o viata noua. Primavara ii zambea rar, dar stia ca este acolo, ca-i anotimpul lui. Ceilati erau persoane speciale, persoane cu nevoi, oameni...oameni. Poate mai buni decat cei care isi faceau iute o cruce si scuipau repede in san sa nu cumva sa aiba si ei parte de asa ceva. Lupta acum pentru persoanele cu dizabilitati, lupta pentru copiii cu handicap. O lupta inegala. Ei, cei fara toate cele trebuincioase "in casa" si oamenii de pe strada, aia cica sanatosi. Seara, cand gandurile plecau si ele la culcare, el ramanea singur, pazit doar de Icoana lui, adusa de acasa, special, sa-i dea putere. "Iarta-ma pe mine Doamne. Chior sunt desi vad, olog sunt desi merg. Mut sunt desi vorbesc. Vad uratenia lumii, dar nu-i vad frumusetea. Vad pamantul, dar nu sunt in stare sa vad Raiul. Merg pe pamant, dar nu pe drumul cel bun. Vorbesc in lume, dar nu-i vorbesc lumii. Iarta-ma Doamne si da-mi putere sa fiu om. Nimic mai mult. OM".