Poveste de demult

Jurnalul National

Dragobete

Oltenii sunt impartiti in tabere de Dragobete, cei batrani vorbesc despre ocaziile prilejuite de aceasta sarbatoare pentru a-si cunoaste perechea, cei tineri nu vorbesc deloc. |n constiinta tinerilor gorjeni Dragobetele este ceva invechit, putini sunt cei ce-i cunosc semnificatia.
Costin Anghel
|n satele Gorjului iarna inca e regina. Timpul pare ca a inghetat si el de frig. Sa cauti caldura iubirii pe care se presupune ca o pregateste Dragobetele pare o misiune imposibila. Dar cu putina straduinta mai poti descoperi cativa pastratori ai legendelor iubirii. Oltenii incep sa-si uite traditiile, dar inca mai gasesti batrani dornici sa-ti povesteasca cum mergeau la claci si hore sa-si gaseasca perechea, sau macar o “tainuitoare”, adica o prietena. Pe vremea lor trebuia sa fii mare mester in cantat, vocea si fluierul tineau loc de inimioare cu mesaje de dragoste sau alte “modernisme”. Oamenii erau fortati de vraja sarbatorii iubirii, daca nu-si gaseau in ziua de Dragobete pereche, tot anul ramaneau singuri, nemangaiati sufleteste, si cu ghinion in casa, asa ii invatau batranii, asta credeau si ei.

Iarba Mare norocoasa!
Doljenii din Crasna se pun contra firii actuale a lucrurilor. La scoala din localitate inca exista un grup artistic, mandria crasnenilor, precum si multe proiecte ambitioase, toatele legate de cultura populara. Dragobetele nu a fost uitat, cel mai in masura sa vorbeasca despre aceasta sarbatoare este Petre Izdraru, considerat “tatal” lautarilor din zona. Ajuns la batranete, lautarul nu si-a uitat meseria si te primeste in casa lui cu un cantec si un pahar de tuica dulce ca sufletul sau si al sotiei sale Maria. Cum te-ai asezat pe un scaun din camera de zi a familiei, Nea Petre isi aduce vioara, iar lelea Maria pune repede mana pe chitara. Cei doi rapsozi crasneni nu isi incep mini recitalul pana cand nu-si acordeaza instrumentele. |ntr-un final, cei doi cantareti incep sa spuna povestea Dragobetelui, in versuri. Glasuiesc atat de frumos, iar degetele le aluneca asa de repede pe corzile instrumentelor muzicale, ca reusesc sa creeze o atmosfera ca aceea din tineretea lor. Parca te astepti sa se stranga feciorii si fetele intr-o hora. Ca sa nu fie singuri de Dragobete. Cantecele lor reusesc sa incalzeasca casa, aproape ca ii smulg coroana de regina iernii, dar e doar o iluzie, poate de Dragobete vor reusi totusi. Batrana are un par lung si negru, numai bun de facut reclama la sampoane din acelea cu pretentii. Secretul ei e unul singur, “iarba mare”. “E o planta de creste pe la noi, o buruiana cu tulpina groasa ca pe mana. Fetele se spalau cu ea pe cap ca sa faca cosita mare”, explica Maria. “Cand te duci dupa iarba mare trebuie sa iei la tine iasma, pane si sare. Le pui langa ea si spui: Iarba mare, iarba mare, io-ti dau pane si cu sare, tu sa-mi faci cosita mare!” povesteste sotul ei.

Dragoste pasareasca
Traditia populara acorda o importanta mare zilei de 24 Februarie. La olteni se spune ca in aceasta zi, pasarile se imperecheaza, la fel si animalele, iar oamenii le urmeaza exemplul. Spun oamenii Gorjului ca de Dragobete poti auzi unul dintre cele mai frumoase melodii de dragoste din lume, al mierlei. Atat de frumos ar canta pasarea incat si cel mai prost om tot ar sti ce sa-i zica unei fete ca sa o “vrajeasca”. Magia zilei de 24 februarie il ajuta, de asemenea, pe omul fara vorbe, pe cel lipsit de glasul iubirii. Nu-i pacat sa fie omul singur tocmai atunci, in ziua minunata a iubirii populare romanesti?
Pentru belsulgul casei si fericirea inimii, spune preoteasa din Saulesti, Gorj, “e bine sa vezi cum calca curcanul curca, e semn bun pentru tot anul”. “Degeaba stai si pandesti cocosul sau gascanul, daca nu-i curcan, nu-i nimic”, o completeaza o consateanca cu parul alb precum neaua.

Barbatii erau precum parii!
“Tineretul, obligatoriu, trebuia sa aiba vorbele facute pana la Dragobete, altfel era rau de tot! Ziua asta era speciala, baietii mergeau cu plosca la fete, la parintii fetelor. |n ziua asta se fixau nuntile pentru dupa Pasti”, povesteste Petre Izdraru. Curiozitatea fetelor din zona legata de sortitul lor avea doua remedii speciale, numaratul parilor din gard si mersul la “tocatori”. Cum adica? “Cu parii era cam asa: numara fata parii pana la cincizeci, cum ii cadea. Daca al cincizecilea par era unul frumos, insemna ca si alesul fetei era bun, ca ii era sotul frumos”, explica Petre. Cand era parul frumos nu era problema, dar daca fata nimerea unul mai cocosat, “atunci era necajita ca si barbatul ei o sa fie cocosat, iar daca nimerea unul rupt la un cap atunci insemna ca o sa ia unul gusat”, isi aminteste batranul lautar. Nu putea sa mai numere un par in plus, daca era mai frumos acela? “Nu, nu puteai sa pacalesti soarta, te pacaleai doar pe tine”, afirma mos Petre.
Tinerilor nu le placea sa stea la mana sortii, daca nu-si puteau aranja soarta singuri, ei vroiau macar sa si-o afle mai din timp, sa se pregateasca, asa ca mergeau la tocatori, un loc “magic” aflat in mijlocul oricarei gospodarii, unde se tineau lemnele. “Trebuia sa mergi cu ochii inchisi si sa iei noua bucati de lemn in brate si a zecea bucata sa o tii in mana. Veneai cu ele asa si trebuia sa le pui langa soba si deschideai ochii. Cum era al zecelea lemn asa era si viitorul sot sau viitoarea nevasta”, povesteste Petre. Erau valabile superstitiile astea? “Da, chiar erau adevarate!” spune Maria.

Lautarii muntilor
Familia Izdraru este mandria Crasnei. Despre ei se spune ca se voiosesc in fiecare zi cantand prin casa, pentru ei si pentru nepotul lor. Petre, capul familiei, a fost lautar de la 12 ani. I se spunea “Pericolul”, “unde intra el cu vioara in mana plecau toti lautarii. Spuneau ca nu mai au ce face acolo”, afirma Maria. Meseria a invatat-o din copaci! Lautarii mai in varsta il stiau si nu vroiau sa le “fure” meseria si cantecele asa ca il izgoneau cand il vedeau. Ca sa invete totusi lautarie, Petre se urca in copacii din apropierea locului in care cantau lautarii si ii asculta. Fara sa aiba studii de specialitate a reusit sa fie totusi profesor la o Scoala populara de arta, pentru ca talentul nu poate fi cumparat sau inventat.
Maria este si ea interpreta de muzica populara, alaturi de sotul ei a cantat la mai toate evenimentele din zona. Pentru cei doi primaria vrea sa construiasca un loc special, un fel de casa a horelor, unde batranii sa reinvie traditia horelor crasnene, recunoscute pentru frumusetea lor. Mandria batranei este costumul ei national, model “ungurenesc”. |n zona, ungureni li se spune ciobanilor, deoarece oierii din vechime se trageau din neamul celor veniti din Ardeal.


Urmasii pandurilor
Gorjenii din Vladimir calca pe un pamant plin de semnificatii istorice si mituri. Tudor Vladimirescu s-a nascut in aceste locuri, iar locuitorii de azi nu-l uita pe revolutionar, cum nu-si uita nici traditiile. Dragobetele nu a murit aici, cum nu a murit nici in Crasna, dar groapa uitarii ii este din ce in ce mai aproape. Putini oameni mai stiu de sarbatoarea de la 24 februarie. Si aici rapsodul zonei este pastratorul traditiilor. Neiculita Maracine este mandru de realizarile lui, a cantat la televiziune la Craiova, la Timisoara, este invitat la diferite spectacole. |mpreuna cu sotia lui Maria, batranul incearca sa-i invete pe nepoti despre traditiile populare. De unde altundeva sa afle copiii ca de Dragobete, daca numarai noua pari din gard vedeai cum iti va fi ursitul? Sau ca fetele plecau, in ziua aceea deosebita, cu oile pe dealuri, doar, doar, se vor intalni cu baieti dornici sa le fure un sarut? Bunica Maria le povesteste cateodata cum a tainuit ea sase ani cu un baiat, adica au fost prieteni, dar n-au ramas impreuna, Neiculita a fost soarta ei, cu el semana parul care i-a cazut dupa numaratoare, si pentru el pleca cu noaptea in cap sa adune roua dealurilor, altfel ii lua altcineva soarta.

Vraji
|n ziua de Dragobete, spun batranii, se pot face vraji de iubire foarte puternice. Este necesar insa sa cunosti traditiile populare. Cu o zi inainte de sarbatoarea iubirii, fetele plecau in cautare de iarba mare, daca ar fi putut sa o culeaga pe toata nu le-ar fi parut rau, le-ar fi lasat pe celelalte tinere fara noroc si cosite.
Pe 24 februarie, in trecut, fetele se trezeau cat mai de dimineata, astfel incat primul cantat al cocosilor sa le prinda pe dealurile din imprejurimile localitatii, tinerele mergeau sa stranga roua, sa se spele cu ea pe picioare, sa-si stropesca parul si chipul. Spun batranele ca adunand roua adunai noroacele. |n credinta populara, roua le-ar fi infrumusetat pe fete mai ceva decat o cosmeticiana!
Cu iarba mare, fetele isi spalau parul, sa creasca mare precum iarba! O alta fata a plantei era aceea de medicament, proteja de boli si dureri de cap.Trebuiau spuse insa cateva cuvinte magice, incantatii aducatoare de noroc si frumusete: “da cosita fetii meli ca pe coada iepii tele”, descantau fetele.
Pericolul si mai mare era insa, in conceptia populara olteneasca, atunci cand unei fete ii erau smulse din par firele de iarba mare, “iti furau coadele, ramaneai cu parul scurt de te faceai de ras”, explica Maria Maracine. Pentru o fata “cinstea” (virginitatea) era totul. ”Daca nu erai fecioara te lua numai un vaduvoiu, ceva”, afirma batrana.

Hore
Pentru orice tanar care se respecta, participarea la hora conta foarte mult. Fie ca era vorba de fete sau baieti, horele de Dragobete ofereau prilejul de a lega o ‘tainuire” (prietenie), sau chiar de a-ti gasi perechea. Melodiile care se interpretau cu ocazia sarbatorii iubirii erau unele speciale:
” Frunzulita de susai, sa vina luna lui mai/ Sa vad codrul ca un rai, poiana plina de cai/ Si ciresul ne-ambumbit, ce mai vreme de iubit/ Au venit si fluturasii, sa se joace copilasii!/ Iesi mandruta pana-n prag, cu firul bagat pe ac/ Si te uita in deal cu drag/ Ca frunzand frunza de fag, si ciresul de-ambumbit/ Ce mai vreme de iubit!”
Petre Izdraru spune ca un om nu se putea numi lautar daca nu stia macar acest cantecel. Horele se faceau la comanda, baietii plateau lautarii pentru a le interpreta cantecele preferate. Odata cu lasarea intunericului distractia si petitul se sfarseau. “Daca nu erai la lasatul intunericului acasa luai la pari de nu-ti mai trebuia Dragobete alta data!”, povesteste Maria Maracine.


“Iesi mandruta pana-n prag, iesi mandruta pana-n prag/ Foaie verde de-un spanac, iesi mandruta pana-n prag/ Cu firul bagat pe ac, c-a frunzit frunza de fag/ C-au venit si fluturasii, sa se joace copilasii/ C-au venit si fluturasii, sa se joace copilasii/ Copilasi de cate-o luna, pe dealuri cu voie buna”





“Ma sui in Dealul Cerbii, ma uitai in Valea Crasnii/ Ma sui in Dealul Cerbii, ma uitai in Valea Crasnii/ La mandra cu ochii negrii, la mandra manca-oa-r cerbii/ La mandra cu ochii negrii, la mandra manca-oa-r cerbii/ Si s-o manance si pe ea, ca pe mine dragostea/ Si s-o manance si pe ea, ca pe mine dragostea”


“Sapte saptamani din post, de cand la mandra n-am fost/ Sapte saptamani din post, de cand la mandra n-am fost/ Si-o mai trece, si te-oi duce, si la mandra tot m-oi duce/Si-o mai trece, si te-oi duce, si la mandra tot m-oi duce/ Fetita scurta si groasa ce mai carne ai pe oasa/ De ai fi pe mana mea, prea putina ar ramanea!”

Dar aseara cand m-am dus, am gasit lacatul pus/ Dar aseara cand m-am dus, am gasit lacatul pus/ Mandra mea cand ma vazu, sapte toale-mi asternu/ Sapte toale s-un macat, s-o perina de bumbac/ Sa fie molale sub cap si dulce la sarutat/ Sa fie molale sub cap si dulce la sarutat!”
Versuri din judetul Gorj