Unde calugarii isi plang pacatele

Jurnalul National


Gradina Preacuratei Fecioare Maria

Muntele Athos este simbolul ortodoxiei iubit de mai toti domnitorii romani. De la {tefan cel Mare la Constantin Brancoveanu, conducatorii romanilor i-au ajutat pe monahii de pe Muntele Athos. Sau din |mparatia Fecioarei Maria.


Imparatia Fecioarei Maria este un munte si o peninsula în nordul Greciei, în regiunea Macedonia. Aici fiinteaza douazeci de manastiri ortodoxe. Regiunea este autonoma din punct de vedere administrativ, alcatuind un stat monastic cu capitala la Careia. Athosul inseamna credinta, ortodoxie. De sute de ani calugarii se nevoiesc in acest munte pentru umanitate, rugaciunile parintilor se inalta spre cer, spre Dumnezeu. Pe Muntele Athos nu urca decat barbatii.

Viata de calugar in munte
Parintele Irineu, care vietuieste astazi la Manastirea Antim din Bucuresti, este unul dintre cei ce au ales sa se roage Domnului in Muntele Athos. Din 25 de ani de calugarie cati are monahul, 5 ani i-a petrecut la Athos, la schitul romanesc Prodromu, adica “Inainte mergatorul”. Aici se nevoiesc 25 de parinti.
“Cu ajutorul lui Dumnezeu, am fost in Sfantul Munte Athos in anul 1992. Cand am intrat era Postul Mare”, povesteste monahul. Acolo, din traditie, monahii tin post de luni pana sambata, mananca odata in zi, la ora 15.00, cand se dau numai doua feluri de mancare. Nimeni nu are voie sa mai manance in afara trapezei. Sambata si duminica se mananca doua mese gatite cu ulei, iar duminica si un paharut cu vin.
Toti calugarii din Athos postesc in sensul ca se infraneaza, se nevoiesc, astfel toata viata lor este in postire pentru ca isi pazesc mintea, isi pazesc ochii sa nu vada, isi pazesc urechile sa nu auda si le deschid numai la cuvantul lui Dumnezeu si la slujbele Lui”, continua parintele Irineu. Calugarii din Athos sunt prezenti la toate slujbele, indiferent ce ascultari fac ei. Ei postesc cu bucurie, fara tristete, doar au venit acolo pentru a-si inchina viata rugaciunii. “Noi cand postim trebuie sa dezlegam din noi jugul rautatilor si cand facem asta, patimile din noi, demonii, care ne asalteaza mereu, nu se mai apropie de noi, ci se apropie mai mult ingerii Lui Dumnezeu, care ne scriu cat postim, unde postim, cum postim”, explica parintele.

Rugaciunea sfanta
“Calugarul noaptea se roaga. Slujbele se fac noaptea si mintea calugarului trebuie sa fie curata, luminata, fara ganduri. Inima si stomacul calugarului trebuie sa fie aerisite, sa nu aiba umezeli, ca rugaciunea lui sa fie primita la Dumnezeu si ca el sa se poata inalta cu mintea lui, ca un vultur, mai presus de toate cele pamantesti. }elul calugarului, cand isi lasa viata aceasta lumeasca, este sa se inalte mai presus de lumea aceasta mireneasca. Nu in sensul nu ca nu vrea sa fie cu ei. Calugarul intotdeauna este cu lumea, se roaga pentru toti, nu sunt la faptele oamenilor, de asta a si plecat in lume, ca sa se inalte mai presus de ei prin virtute si nevointa, prin supunere, prin taierea voii, saracia lui, fecioria lui. Postirea inseamna infranare. Postul este acela care le arata oamenilor cele ce au fost, sunt si vor veni, prin postire poti ajunge prooroc. Fara post omul nu se poate ridica la cer”, ne atrage atentia parintele Irineu.

Experiente
Ceea ce se traieste pe Muntele Athos nu are asemanare. Parintele Irineu ne povesteste: “Ce am trait in Sfantul Munte Athos, n-am trait nicaieri. Am inceput viata calugareasca in 1980, dar n-am cunoscut nicaieri ce am cunoscut la Athos. Acolo, pentru ca luam aminte numai de mine insumi, m-am cunoscut pe mine si-mi venea sa plang continuu. Martori sunt parintii!. Plangeam si la trapeze, si la rugaciuni” isi amintette monahul. Parintele Irineu lua aminte numai de ele si vedea ca este pacatos, “Cel mai pacatos, mai pacatos decat toti parintii de acolo, ma socoteam cel mai nevrednic. Nu indrazneam sa vorbesc cu alt parinte, credeam ca sunt mult mai inalti decat mine, ca unul care nu este din tara, care avea legaturi multe cu mirenii”, explica parintele. Acolo, pe Sfantul Munte este o strictete de vorbire, daca vin pelerinii nu vorbeste oricine cu ei, parintele staret il alege pe cel potrivit. Noi ceilalti eram feriti de chestiile astea, si luand noi aminte de noi insine ne cunosteam pe noi. Eu personal m-am cunoscut ca sunt pacatos, ca sunt departe de ceea ce trebuia sa fiu, atunci plangeam si ma necajeam cum sa-i ajung pe ceilalti”, afirma monahul. Parintelui Irineu ii era drag sa fie supus, ascultator si sa participe la toate slujbele bisericesti.
Experientele de la Prodromu au culminat cu cea a renuntarii la voia sinelui. “Nu faceam voia mea cu nimic, nici la chilie nu ma duceam cand vroiam, nici macar la biserica”, posteste calugarul Irineu. Erau putini monahi, peste ei era parintele staret, parintele econom, ajutorul de econom. “Continuu eram ca ingerii sau ca soldatii pusi de general, fiecare la postul lui, dar nu era un sfert de ora sau jumatate de ora sa stai undeva fara stirea cuiva undeva’, afirma parintele. Toti erau in supunere, in ascultare, in taierea voii, nimeni nu facea voia sa, nimeni nu pleca mai repede de la ascultare sau meargea mai repede la ea. Toate ascultarile se anuntau prin batai de clopot, nu unele obisnuite ci unele speciale, cu un anumit timbru.
“ Acolo, in Athos se cunoaste calugarul cine este si isi plange nimicnicia sa, se considera nevrednic si mai prejos de orice. De fapt, asta este Athosul: un loc unde calugarii isi plang pacatele”, explica parintele Irineu.




Au monahii pacate?
“Dumnezeu fiind iubire, dragoste, Dumnezeu fiind lumina necreata, desavarsita, iar noi fiind nascuti din pofta barbateasca si femeiasca, noi pururea suntem in pacat fata de Dumnezeu, noi pururea cautam sa ne curatam prin pocainta, prin lacrimi. Fara plans neincetat pana in ziua mortii, omul nu se poate curata de imaginatie, inchipuiri, de cugetari necuviincioase, de dorinte pacatoase, de tot ceea ce intineaza sufletul. Omul apropiindu-se de Dumnezeu se vede mereu pacatos. Cand calugarul nu se roaga pentru toata lumea, el nu este cu adevarat calugar, trebuie sa cautam sa izbavim pe toata lumea, daca nu facem asa, atunci e totul in van”, afirma calugarul Irineu.

Mirenii, oamenii de rand
”Un om obisnuit cand intra in Sfantul Munte Athos uita de tot ceea ce este in lumea aceasta, pentru ca acolo se intalneste cu totul cu altceva, acolo este mai putina materie. Acolo de materie se ingrijesc argatii, mirenii angajati ca argati. Calugarii se ingrijesc de bucatarie, de prescuri, biserica si pravila de chilie. Atat.
Mireanul care vine in pelerinaj se schimba, ramane marcat in sens duhovnicesc, isi da seama ca si el trebuie sa faca o schimbare, el stie ce face in lume, si aici intalneste cu totul altceva si se face o schimbare in el. Cand se intoarce acasa pelerinul incepe sa se ordoneze, sa-si ordoneze viata sa si pe a celor de langa el. Ca sa aiba loc aceasta schimbare nu trebuie doar sa vezi zidurile manastirilor din Athos, trebuie sa stai la slujbe, sa discuti cu un parinte”, afirma monahul.