Thursday, December 24, 2009

Craciun fericit!!!

Ho!ho!Ho! Pe anul acesta, cred ca tocmai va scriu ultima postare. Plec in vacanta cum s-ar spune. E Ajunul Craciunului. Am dat cateva mici daruri familiei impreuna cu Miss E. Vine un an nou si mai ales, maine e Ziua de Craciun. Unii zic ca e Sfanta. Eu zic ca noi o sfintim, prin ce suntem ,prin ce facem ,prin ce vrem sa spunem si sa aratam lumii. Eu, din pacate, am sfintit-o doar pe jumate. Am injurat mult zilele astea, am pacatuit, am facut tampenii. Iarta-ma Doamne ca nu-ti Sfintesc Ziua. Iarta-ma pentru toate pacatele, pe mine, pe ai mei, pe prieteni, pe Romani, pe Romania, animale si restul lumii. Iarta-na! Pacatosi suntem! Si tu ne ierti mereu, Esti Bun cu noi Doamne!
Va doresc tot ce va doriti voi, dar sa fie de bine! Va doresc tot ce-mi doriti si voi mie, daca e de bine, caci daca e de rau, mai bine sa nu mai doriti! Craciun Fericit! La multi ani! Ne vedem la anul! 2010!

Monday, December 21, 2009

Shrek al 4lea.

Poate stiati, poate nu, am aflat si eu azi si va zic si voua. Cica la vara ne vom "radea" cu Shrek, partea a 4-a. Am gasit si un trailer...se anunta ceva...super misto!

Imbratisari moca

Mă trezisem în metrou mergând de la Aviatorilor spre Piaţa Victoriei. Erau ceasurile serii şi de jur-împrejur nu vedeam decât chipuri obosite, apăsate. Reclamele din garnitura de metrou erau toate vesele şi te îmbiau ba la convorbiri nesfârşite pe mobil, ba la o ieşire în gaşcă prin oraş. Nu le lua nimeni în seamă. Veselia luase metroul pe sensul greşit în seara aceea. Se rătăcise.

La Victoriei am coborât. Mergeam alene spre Tronsonul 1. Pe pereţi, alte reclame. Toate vesele. Măi, dar de unde atâta veselie? Mai lipseau doar clovnii cu giumbuşlucurile lor. "Îţi voi oferi o piruetă triplu salt în vânt mortal, dacă cumperi o.... ciocolatăă! Iar eu te voi face să râzi dacă îţi vei lua telefonul cu bluştuuuţ!". Gânduri.

În mijlocul Triunghiului Mirosului, între cele două patiserii şi o covrigărie, sprijinite de un stâlp, stăteau două puştoaice. Erau mignone, drăguţe, păreau curate nu doar pe dinafară, ci şi sufleteşte. Erau frumuşele, iar una dintre ele, cu o husă de instrument muzical în spate, aproape cât ea de mare, ţinea în mână un caiet dictando (a4). Cu un scris tremurat şi repetat scrisese(ră) "Free Hugs" ("Îmbrăţişări gratis").

M-am uitat un pic amuzat. Mi-am adus aminte că fusese anii trecuţi, cred, un soi de campanie în lume cu "Free Hugs". Mă întrebam în timp ce-mi purtam paşii obosiţi şi nervoşi, ca după o zi de muncă, spre Tronsonul 1, dacă a ajuns campania şi la noi în Bucureşti sau e o iniţiativă ori ceva de genul a puştoaicelor în cauză. Erau ca două pete de lumină într-o mare gri.

Ca mine se uitau mulţi. Oamenii treceau apăsaţi. Gri închis. Capetele se roteau fugitiv spre caietul însemnat cu îmbrăţişări gratis ale fetelor. Ele, două moţate, zâmbeau timid. Probabil le luase ceva vreme până să aibă atâta încredere, să nu zic tupeu, pentru a veni acolo, la Piaţa Victoriei, să ofere îmbrăţişări, căldură, un zâmbet.

Mi-a venit în cap imaginea fetiţei cu chibrituri. Desigur, ele nu tremurau de frig, ci de emoţie, nu încercau să vândă ceva, ci luminau ele prin tinereţe şi bunătate, nu încercau să se încălzească cu chibrituri, ci ofereau ele căldură. Zdrenţuite nu erau hainele lor, ci sufletele pasagere care zburau dinspre un tronson spre altul. Şi, totuşi, de mica fată cu chibrituri mi-au adus aminte...

Aş fi trecut şi eu, zdrenţuit, mai departe. Ceva m-a oprit însă... Un bodyguard de la metrou, cu şapca dată şmechereşte un pic într-o parte, cu pulanul la vedere şi mâinile bălăngănindu-se ameninţător pentru oamenii din jur, îi face semn altui mastodont. Dacă primul părea prostuţ, cel spre care plecase semnul din deşte părea "tăticul lor". Erau deja doi şi din depărtare se vedea un al treilea. Ce-i drept, să vezi ce vor două fete de 1,1/2m cu un caiet în mână... cere echipă de intervenţie...

Cu mersul lor de foşti copii căzuţi dintr-un tobogan cu oprire în cer, dar spaţiu gol sub, până pe pământ, s-au dus la fete pufnind ameninţător. Am devenit atent. Cel de-al treilea cavaler al apocalipsei metrorexice sosise şi el. Le-au luat imediat la chestionat. Ce vor? Ce cer? Ce-i mesajul ăla? Cine sunt? De unde? Cine le-a pus?

Fetele se coşcoviseră de parcă le lovise brusc bătrâneţea. Timide, domnişoarele le-au explicat bodyguarzilor că nu este vorba despre nimic dubios. Că nu sunt de la partid, că nu vor bani, nu cerşesc. Vor doar să ofere o îmbrăţişare călduroasă celor care au nevoie. A durat câteva minute până ce vajnicii apărători ai metroului au înţeles că fetele nu reprezintă un pericol. Neîncrezători totuşi, purtătorii de pulane le-au lăsat în pace, unuia i-a scăpat chiar şi un zâmbet...

Mai timorate după controlul neaşteptat, ba chiar un pic nerăbdătoare să primească şi să ofere o îmbrăţişare Free, fetele au început să agite caietul. Au mai trecut vreo două garnituri de metrou şi câteva sute de oameni. Nu s-a oprit nimeni şi nici priviri n-am văzut să zboare spre oferta de căldură umană. Abia pe la al treilea, al patrulea metrou, un tânăr cu celularul la ureche s-a oprit, le-a salutat şi a îmbrăţişat-o pe fata cu caietul. A plecat apoi mai vesel. Fetele s-au luminat dintr-o dată!

N-am văzut vreodată un brad de Crăciun la fel de luminos! Luminau intermitent. Aveau totuşi, cred, şi un sentiment de jenă, şi atunci se aprindeau beculeţele roşii din bradul lor. După încă cinci minute, nu se mai oprise nimeni la fetele cu îmbrăţişări gratis. Într-o clipă, le-am văzut cum s-au decis să ia metroul spre Universitate. Au alergat după el şi l-au prins. De cum au plecat fetele cu îmbrăţişări gratis, între tronsoane, la Victoriei s-a făcut mult mai frig. Plecase de acolo căldura umană.(Jurnalul National/20/12/2009)

Friday, December 18, 2009

Locul Potrivit

Cautam de cateva zile melodia asta. Imi place, o impart cu voi.


Guess Who - Locul Potrivit
Asculta mai multe audio Muzica

Un cercetator manca un cacat, restul pofteau si ei

Nu stiu care cercetator de prin australia a pierdut cine stie cata vreme si cati bani a papat ca sa ajunga la epocala concluzie ca mos craciun dauneaza copiilor. Ba ca-i gras si-i face si p'astia mici sa creada ca e ok sa fie obez, ba ca umbla cu sania fara centura cu siguranta, ba ca nu mai stiu ce...
Parerea mea? Mai cercetator australian... MARS!!!
Pentru acelasi cercetator, propun niste teme pentru alta vreme fututa aiurea si pentru alte fonduri mancate ca de porc la cocina...

Domnule cercetator,
Se stie ca omul pe buda a gandit multe lucruri bune. Interesant... Tema de gandire... Pentru ca omul sa poata scoate din cap idei geniale, in timp ce pe cur se caca... cum trebuie sa fie cacatul? Mai tare? Normal? Fluid? Lichid? Constipat? Ce fel de cacat il impinge pe om sa fie genial?

Se stie ca noaptea, oamenii trag parturi. Daca vorbim de un cuplu... inseamna ca vorbim de flatulatii de 2 tipuri si mai multe mirosuri. Cum sa faca oamenii dimineata daca le crapa inima de miros, sa stie a cui basina a provocat spasmul mirosoidal?


Ei? Astept raspunsuri bine motivate si intemeiate pe cercetari riguroase la baza problemei...


Voi ce alte cercetari inutile ati vrea sa se faca?

Masina din capul romanilor

Recunosc. Nu as iesi cu masina pe vremea asta...sub nici o forma.
1. N-am experienta.
2. Nu vreau sa fac experienta pe vreme de asta.
3. Sunt destui nebuni pe sosele, eu nu mai am loc.
4. Nu am anvelope de iarna, nici bani pt unele bune.

Eu m-a scos din ecuatie, pot vorbi liber de ce vad pe strazi.
Transportul in comun n-a omorat inca pe nimeni, nu vad dc "soferii" il evita. De ce prefera sa-si riste viata, masina etc doar ca sa nu-[i mi[te curul din ma[ina personala. Pe soferii de firme ii inteleg, pe astia "particulari nu". Nu inteleg cum pe vremuri d'astea nu pricep de ce vad pe sosele toate janghinele, toate vechiturile, toate masinile cu motoare de masini de cusut. eu uc loganul nu ies, in schimb am vazut ieri un TICO cu mamaliga in geam la aviatorilor. Permiteti-mi sa-l consider pe sofer Inconstient.
Azi, in parcarea din fata blocului meu un alt TICO. Reusise propretaru sa dea jos doar zapada de pe parbrizul din fata. In rest, ziceai ca si-a parcat masina intr-un munte de gheata si zapada. Conditiile de trafic si atmosferice, banuiesc ca le stiti. A plecat si asta cu masina. Si intreb. DE CE???

La statia de tramvai de la Piata Sudului, un bodyguard mai trecut de prima varsta, putin machit turuia apocaliptic. PE Vacaresti, tramvaiul 34 e blocat. S-au pus masinile pe sina si au ramas intepenite, au murit. E 34 blocat! Asa ceva n0am mai vazut!!! E blocat pe Vacaresti 34! Si repeta ca un nebun in desert aceleasi doua-trei fraze. Exceptand pileala, omul exprima pana la urma un fapt real, 34 era blocat. De soferii inconstienti. De ce? Nu mai ibne mergeau cu metroul, cu 34? E mult mai rapid, poate si mai economic. Nu te doare capul. Si totusi... raman in trafic, le crapa masina in frig, blocheaza orasul, tara, mor de inima rea prin masini, dar soferii romani nu si-ar misca nici buca stanga, si in nici un caz pe cea dreapta de pe scaun. de ce?


Inca un "De ce?". Ma fratilor. Nu va cearta nimeni daca mai si comentati pe blog. E dreptul vostru...

Wednesday, December 16, 2009

Doamna si cainele strazii

Neata! Poate imi fac o deprindere, sau poate viata ma trage de maneca mai cu inteles decat inainte...Nu stiu, dar vad tot felul de lucruri.
Azi de exemplu, pe cand eram inca in cartier, langa o ghereta de ziare, am  vazut o chestie banala poate, dar care pe mine m-a luminat. De fiecare data cand trec pe langa ghereta, cateaua e acolo. Seamana cu un caine de turma australian, d'ala de-am vazut eu pe Discovery, pe Animal Planet. E gri deschis cu un o pata neagra la un ochi, si inca cateva pete si pe restul corpului. Nu pot nici sa zic ca imi place, dar nici nu-mi displace. E un caine, si astia...imi plac toti!
Astazi, cand treceam prin "ograda" ei am observat ca e imbracata. Da, imbracata. Am pus titlul postarii "Doamna si cainele strazii". Cainele...v-am povestit. Doamna...o fi Doamna sau Domn, dar pentru mine, fara sa stiu cine este, fara dar si fara poate este un mare om. A facut un gest atat de simplu si totusi... Cateaua aia a primit drept haina o fosta haina de dama bleu, mai grosuta. Foarte ingenios, binefacatorul i-a pus-o pe spate si pe burtica i-a legat manecile. Pare aproape o haina special facuta pentru catea. Nu m-as hazarda sa spun ca e fericita cu echipamentul asta...Dar imi place sa cred ca Da. Cum s-ar zice...i-a facut Doamna sau Domnul Sarbatorile mai fericite.

Tuesday, December 15, 2009

Ce-mi doresc eu mie, pentru ungurime...

Ma tot uit pe blogul lui Dan Tanasa. Ma tot uit prin media, ma tot uit pe unde pot... si ma iau durerile de inima, sa nu mai zic de suflet. Mai am din cand ocazia sa vorbesc cu romani din secuime sau despre romanii din secuime, si atunci imi vine sa plang.
De atatea secole romanii in Ardealul lor, in patria lor stau drepti in fata maghiarilor. Niste unii veniti cu carnea sub saua cailor, de prin stepele asiei. am inteles ca istoria e uneori dureroasa sau nedreapta, ca altfel erau vremurile cand martirizau mii de romani pentru dorinta de a putea trai in tara lor. Am invatat ca multi de-ai nostri, romani, dar si mai multi de-ai ungurilor au fost sunt si vor fi curve. Sa fiti blestemati!!!! Dar ma mai inteles ceva. Putinii astia maghiari care conduc in Covasna, in Harghita, chiar si in Mures...sunt doar cu o geana mai destepti decat restul prostilor pe care-i duc de nas. Maghiari sunt in tot Ardealul, in toata Transilvania, dar nicaieri nu-s problemele din astea 3 judete. De ce? Pai e simplu.
1. BANII!!! Banii care vin sunt dijmuiti si impartiti dupa bunul plac al lu Marko si neamu lui Sandor si cine dracu mai e pe acolo. La omul de rand ajung prea putini bani. Nu se face mai nimic in judete, nici macar drumuri, nimic. Pentru ca daca s-ar pface investitii si nivelul de trai ar creste in zona, nu s-ar mai uita nici dracu, cat de maghiar ar fi el, la ce mananca astia de la udmr, pcm si ce mai au ei pe acolo. Cand ai burtica goala...esti usor de dus de nas
2. Lasitatea. Sunt atatia romani acolo care sufera. Iar noi astia, restul, cei care o ducem bine...ne doare la basca. Suntem lasi. Politicienii nostri sunt lais is nu fac nimic. Sa nu-i supere pe unguri. BA!!! Sambata in discoteci la noi se aduna mai multi decat sunt ungurii in ungaria! De ce dracu ne este frica? In UE suntem si noi si ei!!!
3. Bai ungurilor din romania. secui sau cum va ziceti. cum vi se zice voua in ungaria? ei? dc nu stiti, va zic eu alta data...dc ma rugati frumos...

De ce am scris blogul asta? Pentru ca ma ia capul uneori. Si-mi pare rau ca nu-s un virus, sa ma duc pe la cine stiu eu...

101 Dalmaţieni şi fraţii lor colindătorii

Prima zăpada în Bucureşti! Yeeeeah! Covorul alb scârţâie sub talpa bocancilor, aglomeraţia infernală s-a accentuat, dar se derulează în slowmotion. Adică, se merge tiptil, tiptil, în vârfuri de pneuri şi cu mâna pe  frână. Tramvaiul abia mai circulă şi el coşcovit de ninsoare şi mulţimea călătorilor. Unde ar fi putut rămâne lucrurile în cota normală? La metrou! În principiu...

Staţia Piaţa Sudului. Pe la ora 11:15, cam... goală. Garnitura de metrou... şi mai goală. Nu-i nimic! Abia nu s-au mai înghesuit gecile groase cu cojoacele şi fesurile. Când vezi o vulpe întinsă pe gâtul vreunei cucoane şi trece o altă madamă cu vre-un iepure boţit pus turban în cap... Mai să nu sară o blană pe alta!
Dar... să povestim de azi. Călătorii s-au relaxat, întinşi pe măcar un scaun şi jumătate.


CE MAI! SĂRBĂTOARE FRATE!
Timpul spre destinaţia finală, Staţia Aviatorilor, curgea plictisitor. Secundele se prelingeau anoste pe barele de sprijin întinse ca un schelet în metrou.

Când aproape se închiseseră uşile metroului la Victoriei, pe uşile ultimului vagon au năvălit vreo şapte-opt puradei, mai mici sau mai mari. Curăţei, unii mai albi, unii mai negri. Mai curaţi sau mai pătaţi, ca cei 101 Dalmaţieni! Le lipseau doar cozile şi nu prea ieşeau la număr, dar... erau din poză!

Fără prezentare, s-au pus straşnic pe colindat! Văleleu! Ce mai ţipete! "Deschiiideeee uşaaaaa creştineeeee! Deschideeeee....", restul îl ştiţi! Călătorii s-au înveselit subit!

Iote-te! Da unde-i badigaru'? Ăsta mic, de respira greu, badigardu, nu s-a lăsat aşteptat. E unul cu sprâncenele tăiate şmechereşte, îl vezi mereu cu fes în cap de parcă îl are din naştere acolo şi nu te poate lăsa indiferent privirea lui... neclară. Era clar Cruela de Vil, iar ei Dalmaţienii. A apărut imediat şi le-a strigat ţâncilor să tacă! Încerca să-i prindă cumva. Da... cum? Când să prindă vreo doi-trei, unul sfârrr pe lângă el! Prinde dalmaţianu', pune-i lesa! Unu-i mai mic şi mai gras, unul mai subţire, altul e mai şui... mă rog, puradei! Începuseră ăştia mici să orăcăie cât îi ţineau plămânii, să le deschidă creştinii uşa, şi călătorii portofelul. Cruela, nu şi nu! "Hai bree că cântăm doar o staţie şi coborâm! Ăsta cu fesul, nimic! Dalmaţienii prinşi în spatele metroului tot încercau să scape din cursă. Ba încerca unul, ba altul, ba al treilea, ba al cincilea... Badigardu' tot îi stopa. Până la urmă, s-a revărsat coteţul şi-au scăpat vreo trei! Mamă ce colindeaţă prin metrou! Cruela nu s-a lăsat. I-a alergat până i-a prins pe cei trei evadaţi! Ăştia micii, nu şi nu! Colindau ca din gură de şarpe, prinşi de mâna vajnică a omului cu pulanul! În doar două minute, cât a durat călătoria de la Victoriei la Aviatorilor, cei şapte-opt dalmaţieni l-au zăpăcit pe Cruela, badigardu'! Când i-a dat afară din metrou, a respirat uşurat, ca după o luptă cu Baiazid! Ce ţi-e şi cu Dalmaţienii ăştia! Deschideeee uşa creştineeee! Deschideeee uşaaaa creştineeeee! 
 
Jurnalul National/15.12.2009/Online.

Monday, December 14, 2009

Pe ce mi s-a mai pus pata...

Lu' Miss E ii cam placea melodia asta...si acum imi place si mie...cu tot cu videoclip. Desi behaie ca de obicei, gaga a scos o bucata misto(si de data asta)



Lady Gaga-Bad Romance
Vezi mai multe video din Muzica

Friday, December 11, 2009

Pe timp de criza, bancurile se schimba

Acum cateva zile, cu un zambet smecher, colegu' Dan imi trimite pe messenger un soi de banc...
Iote'l:  
 Zi obisnuita : Te trezesti, Nokia, Colgate, Nesscafe, Hochland, Orbit,

Renault, Compaq, Epson, Nokia, Nokia. McDonalds, Coca-Cola, Orbit. Compaq,
Epson, Nokia, Nokia. Renault. Tuborg. Tuborg-Tuborg-Tuborg-Tuborg. Nokia...
Nokia. Durex-Durex. Colgate. Te culci.


Hehe!   

eu zic ca lucrurile s-au schimbat....
Zi obisnuita: Din pacate, te-ai mai trezit si azi. Philips Fizz, Cristal, Nechezol, branza de la mata de la tara, ciunga 3 la 5 bani, Lastun, Masina de scris, Scris de mana, (aci ar fi trebuit sa fie de 2 ori Fizz, da cine dreaq mai are bani de vorbit la mobil pe vremurili astea???). Sandvisu cu paine si margarina de acasa, Poiana Tevii, ciunga. Masina de scris, Scrisu de mana, Fizz, Lastun. ar fi mers mai multe beri, da un bucegi d'ala mic e ideal. Sarim peste mobil ca nu ie bani si...n-ai nevoie de durex xa femeia nu te mai 'ute, ca esti prost si nu faci bani. Asa ca mars la somn!!! 


Prea mult gri

Vad tot mai mult Gri. Peste tot. Ma uit in oglinda. sunt gri. Ma uit in inima, e gri. Mergem cu capul plecat pe strada, apasat, ridicam in spatele nostru nori invizibili de praf, s-a ales praful de visele noastre, sau cel putin...de ale mele. Ma uitam inainte cu un pic de indulgenta la cei care spuneau ca viata e gri. Acum sunt parte a ei. Ma uit la ce traiesc, si nu inteleg cand am nimerit pe panta asta alunecoasa, cine mi-a tras presul de sub picioare. Inca nu am cazut. Sunt in aer. Ma chinui sa cad in picioare. Sa nu cad in cap. Ar fi mai nasol.

Tuesday, December 8, 2009

Duduia tintasa

O asteptam pe Miss E. la Metrou, la Victoriei. Eram pe culoarul dintre cele 2 transoane. Lume trece, lume vine...lumea se misca. Fetze multe, necunoscuti, necunoscute, chipuri dragute, chipuri urate, mirosuri, sudori, priviri, guri, nasuri, picioare. Femei. Barbati. Ii urmarea pe toti. Iaca 'sa! Trece pe langa mine un cuplu de tineri. El, cioflingar fara dubii, ea parea o duduita simpatica si aparent bine crescuta. Pe stalpul din apropiere un cos. Duduita se apropie si incepe sa horcaie pe finutu-i nas, mai urat decat o purcea injunghiata de Ajun si, jap! expectoreaza toti mucii cu o directie si o viteza incredibila! A nimerit perfect cosul! Bucuroasa, a plecat mai departe cu o atitudine de nevinovata si una care sigur n-ar face asa ceva....Scarba a ramas insa peste tot in jurul ei. Felicitari. Esti un jeg!

Miss E. m-a  certat. Ea zice ca mandomisela nu arunca in aer materia nazala ci guma. eu nu stiu ce sa zic...

Monday, December 7, 2009

Invataturile lui Nea GoeCostin catre popor

Sa fie clar, la ce vremuri traim acum, ce ti-au zis parintii in aia 7 ani de te-au tinut p'acasa nu se aplica!!! Regulile de bun simt...nici alea! Codul bunelor maniere? E depasit! Rele maniere sunt alea actuale! Cu alte cuvinte...trebuie sa ne reinventam, altfel ne ia dracu!
M-am gandit la cateva reguli de trecut prin viata. Baga in masina de spalat bunul simt si spala-l cu noroi! O sa iasa ce-ti trebuie!
Asadar...

Nu stiu unde lucrezi, ce lucrezi sau pentru cine. Eu iti dau cateva reguli cu aplicatii variate. Daca nu ti-am nimerit domeniul de activitate, nu-i nimic. Trebuie sa fii smecher, deci o sa transformi tu!

Lectii pentru job.
1. Munca fara pupat in cur seful nu te face om. Mai bine las-o mai moale cu munca si invata sa pupi bine in cur!
2. Pupatul in curul sefului te face mare! Deci pupa mult si des!
3. Toarna-ti colegii. Da-i dreaqu! Si ei ar fi facut la fel! Oricum nu merita slujba aia platita de kkt! Deci ii scutesti de suferinta!
4. Daca tot iti torni colegii, cauta sa obtii avantaje. Deci pupa-ti in cur seful cand ii torni!
5. Fereste-te de munca! Daca tot ii mozolesti curu' lu shefu', da-l dreaq! Macar sa muncesti mai putin!
6. Esti femeie? aia tzatze? Buci? Scoate-le la inaintare!
7. 'Uteti colegii in gura, ca oricum esti mai smechera decat ei si seful unde trebuie! Continua treaba cu pupatul in cur chiar si cand prestezi!
8. Daca esti barbat...e mai nasol. Ce sa zic sa 'uti...in nici un caz colega de ti-o arde sefu'!
9. Arunca pe birou cat mai multe hartoage! Sa para ca esti ingropat in munca!
10. Tipa tare cat muncesti tu!!! Trebuie sa te creada pana la urma!
11. Ai copii? Adu-i la munca! 'ute-le una peste bot inainte sa-i aduci. Or sa planga, colegii ii vor intreba ce au, si tu le zici ca plang de foame! Capata papa gratis, si poate bagi si tu sub rat ceva!
12. Nu fi prost(a). Nu arata niciodata ca ai nici macar 1 leu la tine! Toti au bani, numai tu nu! Si tie oricum iti trebuie pentru cand mergi in Turabo! Ai dreaq! Au scumpit si aia frappeu'!
13. Roaga-ti colegii sa-ti mai ia din obligatiile de munca! Ce? 8 zile pe saptamana nu pot munci?
14. Imprumuta fara sa ceri voie! Orice! De la ceai, la covrigi, la pixuri si...ce ti-o mai cadea in mana! De ce sa dai tu banii?
15. Cand e ziua cuiva, tipa tare ca i-ai luat ceva dar ai uitat-o acasa! Prostul o sa aprecieze, si noah, doar nu te doare gura sa zici asta, nu?
16. Lauda-te la toti ca esti cel putin prieten, daca nu chiar vreo ruda mai indepartata cu seful ala mare! Sa te stie de frica nenorocitii aia de colegi!
17. Daca auzi ca sarbatoreste vreunul ceva, cere-te invitat! Duci ceva ce nu-ti mai trebuie prin casa, sau ceva de kkt primit de la vreunul mai nesimtit ca tine!
18. Da-ti cu crema grasa pe fata, trebuie sa ai soriciul gros!
19. Nu te uita niciodata la victimile tale! Da-i dreaqu! Isi merita soarta!

20. Daca te recunosti, nu te supara pe mine. Asa esti tu!

Biserica Bobului lui Dumnezeu

În Pustie, acolo unde încercările-s mai mari şi puterea credinţei se osteneşte cu neantul, un român timocean s-a apucat să ridice biserică Domnului. Un locaş de cult întru mântuirea şi împlinirea unui Bob. Iel Buobu Lui.
Pe când pământul cernea timpul şi îngerii făceau de strajă oamenilor, apărându-i cu aripile şi veghindu-le somnul, un român timocean avea parte de încercarea vieţii sale. Pare poveste şi chiar şi acolo, în Timoc, puţini sunt oamenii care ştiu de această plăsmuire a destinului.

Românul, inginer de meserie şi membru al unui comitet bisericesc sârbesc de pe Valea Moravei, lucra. O pană de-a îngerului său a căzut unde lucra, şi omul s-a curentat! Atât de tare l-a pălit curentul electric, de şi astăzi el este însemnat de grava nenorocire! Din palma electricităţii omul a căzut în comă! Mult timp a stat el pe patul de spital plecat din astă lume! Aproape nimeni nu credea că se va mai întoarce vreodată.

Suferea familia lui, sufereau prietenii... El, pe când era plecat, din somnul vieţii s-a trezit pe un câmp luminos. La marginea câmpului, o vale întunecată. A vrut să meargă acolo. Un moşneag l-a oprit. I-a spus că nu e el de mers acolo, şi nici timpul să stea pe câmp nu este! Nu înfloriseră florile lui şi păsările măiestre nu aveau încă putere să-i cânte. Trebuia să mai stea pe pământ. Aproape neverosimil pentru starea medicală gravă în care se afla, românul s-a trezit din comă!

A început uşor, uşor să-şi revină! Îngerul lui, păţit deja cu pana, avea grijă de el şi aripile le ţinea strânse, să nu-i mai cadă pene. S-ar fi auzit pe undeva că, atunci când îi cad pene îngerului omului, acesta păţeşte câte o nenorocire! Aşa că el era atent!

Românul şi-a revenit. A rămas însemnat de la nenorocire, dar asta conta prea puţin pentru el! Când şi-a revenit complet, a aflat că la Malainiţa se sfinţise prima biserică românească din Timoc! Prima după mai bine de 200 de ani! L-a sunat pe părintele Boian, parohul de la Malainiţa, şi de pe Valea Moravei, unde locuieşte el, s-a dus cale de mai bine de 200 de kilometri pe jos, peste dealuri şi păduri, să se închine la biserica românească! A mers pe jos, pentru că, spunea el atunci, nu se poate altfel când merge prima dată!

Din morţi, de unde fusese, românul se întorsese schimbat! Spunea că este doar un Bob! Bobul lui Dumnezeu! N-a mai vrut să-şi ducă numele lui vechi. S-a botezat pe la 40 şi ceva de ani, Iel Buobu Lui. El, bobul Lui Dumnezeu. Căci oamenii sunt bobi, grăunţe ale Domnului!
Întors la el, la Iasacova, comuna Ciupria, botezat de părintele Boian, s-a decis să-şi dedice viaţa Creatorului şi Bisericii Ortodoxe Române!

Cu banii lui, cu donaţiile primite, pe un teren dăruit de un alt român, el s-a apucat să ridice o biserică! Şi-n nici un an, a ridicat-o! Biserică mică, ridicată în pustie, pe câmp, acolo unde joacă îngerii sau se bat cu dracii! Acum, Iel Buobu Lui este Ipodiacon şi, cât de curând, va fi hirotonisit preot! Al doilea preot român din Timoc! Bisericuţa, ridicată nu de firme de construcţii, ci cu truda mâinilor lui Buobu şi a altor credincioşi români veniţi de la zeci de kilometri, poartă hramul Sfinţilor Mucenici Montanus Preotul şi soţia sa, Maxima din Singidunum.

Povestea nu-i aflată de la Bobul lui Dumnezeu.
N-o spune nimănui. E aflată de la oamenii care au văzut minunea transformării lui. Buobu munceşte în continuare. Vrea să facă la Işalniţa un mare centru cultural pentru români. Un proiect îndrăzneţ şi foarte important pentru etnicii români timoceni! În lupta lor pentru menţinerea identităţii româneşti, ei aveau nevoie de o astfel de instituţie. Dacă nu-i ajută nimeni, se ajută ei între ei, şi români tot vor rămâne!(Jurnalul National/6.12.2009)

Romanul viu al copilăriei noastre

Viaţa în diversitatea ei suportă cu greu aşezarea pe o coală de hârtie. Prea rar, literele minuscule reuşesc să prindă la tipar cu adevărat Viaţa. Dacă vorbim despre copilărie, cu atât mai mult. Dar minuni se pot întâmpla. Iar una de preţ este aceea a "Amintirilor din copilărie", lucrarea de căpătâi a marelui Ion Creangă.

Când intri pe firul poveştii, este aproape imposibil să nu te regăseşti pe undeva. Dacă te amuză vreo poznă, să ştii că înaintea ta au râs mulţi alţii. Dacă îl admiri pe Ion Creangă, "Bine ai venit în clubul nostru!". Faci parte dintr-un club cu milioane de membri - vechi de câteva sute de ani deja. Te poţi întâlni cu străbunici de 200 şi ceva de ani sau cu nepoţei de 2-3 ani. Toţi sunt fanii lui. Tributarii râsului, îngrjitorii visului copilăriei.

Jurnalul Naţional publică miercuri, 9 decembrie 2009, "Amintiri din copilărie", cartea cea mai cunoscută a unui autor român de geniu, Ion Creangă.

CREANGĂ TRĂIEŞTE PRIN NOI
Analiza literară a "Amintirilor" s-a făcut demult, criticii literari şi-au dat şi ei cu părerea, profesorii au tot predat şi ei în şcoli. Ion Creangă nu mai are nevoie de nici o prezentare. "Amintirile din copilărie" aşteaptă doar o şansă. O pagină dacă apucaţi să citiţi, sigur nu veţi mai renunţa până nu veţi parcurge toate cele patru părţi ale "Amintirilor".

Dacă te gândeşti, în Bojdeuca din mahalaua Ţicău a Ieşilor şi-a scris Creangă "Amintirile", la rugăminţile lui Mihai Eminescu. Poetul-nepereche îl tot îndemna la scris pe Creangă. "Scrie Bădiţă, scrie!" Cum să-l nefericească Bădia Ion pe prietenul Mihai? S-a apucat şi-a scris aşa frumuseţe de carte, de s-or bucurat până şi scriitorii cei învăţaţi de la Junimea!

Dar până la Bojdeucă, mai bine am vedea "prichiciul vetrei cel humuit", ş-am vedea şi Humuleştii. Ce loc, ce oameni să fie pe acolo, de-au dat ţării aşa povestitor, scriitor, şi, mai ales, cum de-o avut Creangă aşa copilărie bogată! Căci de când a început a merge copăcel şi până a ajuns la Iaşi, tot în boroboaţe a ţinut-o! Bine, nu s-a liniştit Ion nici mai încolo, dar, ca la Humuleşti, parcă tot n-a avut activitate...

Humuleştii sunt acum parte a oraşului Târgu Neamţ. Cartier cum s-ar zice. Totuşi, îşi păstrează parcă o anumită independenţă. O stare diferită. Simţi asta mai ales când te apropii de căsuţa cu prichici, Casa Memorială Ion Creangă. Uliţa este acum drum asfaltat. Iar în spatele casei, unde pe vremuri se întindeau curţile oamenilor, s-a făcut un alt drum. Sistematizarea, bat-o vina! Totuşi, oamenii n-au reuşit să-l aşeze cu şublerul pe Creangă, nici să-i măsoare metric sufletul ori buna dispoziţie.

PĂRTAŞI LA DRĂCOVENII
Humuleştii sunt centrul universului "Amintirilor", iar căsuţa memorială, nucleul. Unde în lume mai există un nucleu c-o formulă chimică atât de... interesantă? Priviri pătrunzătoare, mirări ingenue, umor românesc şi multe, multe amintiri. De aici, din Humuleşti a plecat Ion Creangă. S-a ridicat încet, copăcel, şi-a plecat în lumea mare până a devenit un Titan al literaturii române. De locul lui natal însă, de amintirile lui nu s-a despărţit niciodată.

Nu o dată, nu de două ori când între prieteni venea vorba de aventurile lui Nică a lui Ştefan a Petrei Ciubotaru, de tot atâtea ori îi găseam prieteni de drăcovenii copilului Creangă. Erau copiii din noi, cu poznele şi păţaniile fiecăruia.  În universul zugrăvit de Ion Creangă în bildungsromanul său, "Amintiri din copilărie", oricare om sau copil se poate regăsi. Este o carte a copilăriei româneşti. Nică trăieşte prin poznele generaţiilor care-au venit după el şi prin cele ale celor care vor veni. Copilăria nu va dispărea vreodată şi nici poznele puilor de om.

ATRACŢIE NEVĂZUTĂ
Tot ce ţine de Ion Creangă exercită o anumită putere de atracţie. Aşa a fost încă din timpul vieţii. Nu degeaba alături i-au stat oameni de valoare, plecând de la Mihai Eminescu la Titu Maiorescu şi mai departe, nu degeaba Bojdeuca lui din Ţicău a devenit prima casă memorială din România. Tot aşa, la Humuleşi vin uneori, după cum spunea unul dintre muzeografii de acolo, mai bine de 20.000 de vizitatori lunar, în special pe timpul verii. Poate părea clişeu - şi totuşi nu este - ce vine scris în continuare.

Dacă te învârţi pe la căsuţa în care s-a născut şi şi-a trăit copilăria Creangă, o să vezi cum micii oameni vin să-l caute pe Nică. Pe cel de-o vârstă cu ei. Se uită iscoditor prin toate cotloanele casei şi ale curţii, căutându-l cu privirea. Se uită atent, ştiu ce poznaş era Nică şi cum reuşea el să se facă nevăzut.

Adulţii, un pic mai realişti, nu se pot totuşi abţine să se gândească la... ce bine ar fi să apară Ion Creangă, să audă din gura lui ce trăsnăi şi ce păţanii a tot avut de când a fost mic şi până s-a dus în Rai, să-i distreze pe îngeri! La Humuleşti există un magnetism puternic şi nu prea sunt oameni să-i reziste.

Până şi casele din jur, chiar dacă nu mai sunt din lemne ori cu pământ bătut, tot mai păstrează o linie ţărănescă, un anumit stil mai... sătesc. Iar oamenii, chiar dacă nu-şi mai păzesc cireşii de vreun Nică, tot şugubeţi au rămas şi bucuroşi de oaspeţi.
Lumea din "Amintirile" lui Creangă nu se mai păstrează întocmai, am friza ridicolul dorind asta. Şi, totuşi, ceva din spiritul răzeşilor lui Creangă s-a păstrat la Humuleşti.

LA ŢICĂU, LA BOJDEUCĂ
Creangă n-a însemnat doar "Amintiri din copilărie" şi Humuleşti. A însemnat foarte mult şi Iaşi, Junimea, Abecedar, Credinţă. Aici, în capitala Moldovei, la Iaşi, paşii scriitorului te poartă când la Ţicău, la Bojdeucă, un alt loc plin de farmec, când la sălile apretate ale Casei Pogor, ori prin alte locuri unde, pe când Junimiştii scrobiţi îşi prezentau operele moderniste, Creangă venea şi aducea cu el lumea ţărănească, suflul uliţelor înmiresmate de toamna până primăvara de lemnul ars în sobe, de puiul tras prin jăratic şi parfumat cu usturoi, ori aducea mieunatul "turmei" sale de mâţe.

Aducea cu el mahalaua Ţicăului cu Bojdeuca lui, unde la 31 decembrie 1889 marele Creangă s-a stins din viaţă. Colindătorii nu au mai putut să-i ureze, iar veselia plângea la căpătâiul celui mai mare povestitor al românilor.

Mulţi elevi au învăţat după Abecedarul conceput şi gândit de dânsul, mulţi clienţi au şi acum cârciumile pe care el le frecventa, să vadă... cum mai merge treaba. Citind "Amintirile" lui Creangă, omul de azi pătrunde într-un univers din ce în ce mai îndepărtat, cu locuri şi oameni care nu mai sunt. Viaţa copilăriei însă, poznele, jocurile şi inocenţa sunt încă prezente şi vor fi. Mereu vom avea amintiri. "Amintiri din copilărie"! (Jurnalul National/7.12.2009)

Tuesday, December 1, 2009

Cantarul patriotismului

Hai! Hai mai repedeee! Depaseste! Baaaaaaaaaaaa!!! Unde esti? Nu te vad! Zi ma! Hai odata! Si pasi, multi pasi. Mai ceva ca la defilare. De la Aviatorilor spre Arcul de Triumf bucurestenii au marsaluit spre Parada de 1 Decembrie. E Ziua Nationala! La multi ani Romanie draga! Pe drumul marsaluit de romanii veniti sa vada pavaza tarii, militarii, politistii, chiar si caii jandarmilor, aproape de un copac ce strajuia vajnic putina ceata ramasa in zona, un personaj canta firimituri din Imnul National. Desteapta-te Romane! Hai scoala-te din praf! Sterge-te de umilinta! Ridica-ti fruntea sus! Esti pui de dac romane! Nu-ti cere nimeni sa razi in fata mortii pana o faci sa planga, dar stai macar drept! Si uita-te cum Dumnezeu te saruta cu stropi de vant pe frunte!

Scripca personajului mustacios isi depana leganat cantecul. In fata omului, cutia viorii statea deschisa. Nicolae Iorga privea lumea de pe bancnota de 1 leu. Se pregatea probabil sa scrie acum vreo poveste pentru Cei Plecati. Un tricolor mic completa si el tabloul prestatorului de imnuri. Cand credeai ca tabloul e complet, Pictorul Viata mai tusase inca ceva. Sa fie tabloul plin, bogat. Din tuse plasticoase aparuse un Cantar. Se cantarea Patriotismul! N-am avut curaj sa ma urc. S-ar fi miscat oare acul cantarului? M-ar fi tintuit pe loc dusmanoasa limba strigandu-mi rosie de spume ca nu mai am nici un graunte de iubire pentru Maica Romania? Nu indraznesc sa-mi cantaresc nici macar ideea ca poate simtamintele mele i-ar da acul peste cap! Si la fel ca mine, nimeni nu se cantarea. Nici macar nu se oprea. Sa-ti cada cerul peste cap, sa-ti tune dacii'n cap...nu-i prea placut ce-i drept. Mai bine haideti la parada! Ca poate chiar simtim, sau poate ne convingem! Avem o Maica Buna! Avem pe Romania! La multi ani!


Lasand in urma cantarul cu inima de fier, romanii s-au bulucit, ca niciodata parca la Parada! De cand mi-e dat sa vad lumina si oamenii si Tricolorul, n-am vazut nici o parada atat de urmarita! Mii si mii de oameni s-au insiruit de-a lungul bulevardului. Pe iarba, bitum, copaci sau banci, oamenii s-au urcat care pe unde a putut! Sa vada! Sa simta! Sa priveasca pavaza tarii. N-om avea noi arme ca americanii, dar avem inca inimi mari, si drag de tara. Sub glasul rotilor de taburi, barbatii trecuti prin noroaiele tarii in instructii, ori nevestele ce-au bocit pe atuncii iubitii sua chiar sotii plecati in unitate, la taras-pe-coate, le vorbeau micilor prunci. Si parca nici un tzanc de ai fi intrebat, n-ar fi dorit sa fie altceva decat...Soldat!  Mai tinerii privitori se uitau uimiti la cat-de-cat tehnica militara pe care o are armata tarii. Frezele geluite temeinic se crispau in bataia putinului frig venit si el la adunare. Batranii tarii, poate chiar fosti ostasi ce ne-au tinut in libertate pe cand vremurile tulburi ne bateau la temelie, erau poate cei mai simtitori. Erau flashuri despre tineretea lor, vedeau proiectii ale lor pe chipurile militarilor platiti de acum. O bucurie mare a reprezentat-o prezenta atator si atator copii. Poate ca ei vazand si traind  asemenea parade vor tine capul Sus. Calare pe tancuri, pe Taburi ori pe tunuri, micii daci au cucerit armata. Sa fi vazut ce bucurie! Ce veselie! Ce osteni! Toti la metru si la suzeta!

Si s-a terminat parada! Cantarul patriotismului nu stiu sa fi avut clienti. Poate la anul...