Showing posts with label jn. Show all posts
Showing posts with label jn. Show all posts

Thursday, February 18, 2010

Coliva catering, un articol de deschidere sau cum mi-am facut singur pomana la Jurnalul

Ca stiti, ca nu stiti, va mai zic eu odata. La Jurnalul National sunt in preaviz. De ce? Nu poci sa va spun in public, doar in particular... Dar...trecand peste, acu' la final facui un articol cu un subiect....misto... "cateringu' de coliva". Fiind deschidere de ziar as putea spune ca-i cantecul meu de lebada la Jn, dar prefer sa zic ca mi-am facut Pomana...sau parastas...cum vreti voi sa-i ziceti...

O PROVOCARE PENTRU ETERNITATE
Coliva Catering
 
18/02/2010  
ww. Coliva e pe net. Ai nevoie de-un parastas, de-o colivă digitală? De-un rendez-vous cu lumânări la biserică tocmai când preotul îi dă dezlegare la groapă mortului? Eşti doar la un click distanţă!

Marele sat mondial a tăbărât până şi peste milenara colivă. A urcat-o târâş-grăpiş pe web. Aşa am dat peste colivacatering.ro. O pagină web cu o construcţie simplă, câteva fotografii, un motto de tot interesul şi o ofertă pentru toate buzunarele de pomeni şi colive. Câteva telefoane şi mailuri şi avem o mărturie inedită!

"Ce înseamnă moartea? Nimic mai mult decât o clipă. Trăieşte clipa şi atunci când nu mai eşti să te bucuri de ea!". Reprezentantul firmei traduce aceste cuvinte printr-un îndemn la optimism, la depăşirea temerilor. "Deoarece moartea este un proces natural şi, din păcate, obligatoriu. Este important să trăim drept şi frumos, astfel încât trecerea noastră efemeră să însemne ceva." Cum s-ar spune, de pomană sigur se bucură şi mortul. Dar dacă nu-i chiar pe gustul lui?

Creierul afacerii este o doamnă. Cum de a ajuns dânsa centrul unui univers din colive? "Competenţele sale sunt atât de natură profesională, cât şi umană, prin prisma faptului că de-a lungul vieţii a trăit evenimentele importante din viaţa unei persoane în mai multe culturi: ortodoxă, hindusă, budistă etc. Acest lucru îi permite să judece la rece şi să discearnă ceea ce este esenţial, ceea ce este uman şi ceea ce este drept a fi făcut atunci când raţiunea este împinsă în unghere de durere şi suferinţă", mi-a răspuns reprezentantul firmei.

Prin extensie, întregul colectiv al societăţii, potrivit aceluiaşi om, este
vertical şi raţional în momentele grele, când pe masă îţi şade decedatul odihnindu-se el aşa... veşnic.

POMANĂ LA PACHET
"Se spune că soarele şi moartea nu pot fi privite în faţă. Credinţa că sufletul unei fiinţe umane supravieţuieşte morţii este atât de generală încât există tentaţia de a spune că este universală. Trăim cu toţii într-o ţară în care biserica şi tradiţiile sunt încă păstrate în sufletul oamenilor. Din păcate, secolul vitezei îşi pune amprenta şi în locurile unde ar trebui mai puţin: cinstirea celor care nu mai sunt printre noi.

Aici intervenim noi. Avem o abordare pozitivă asupra unui domeniu văzut cel mai adesea ca negru şi sinistru. Ne adaptăm mersului lumii şi recunoaştem valoarea internetului. Încercăm să fim doctori de suflete. Mergem pe mesaje pozitive, culori pozitive, totul focalizat astfel încât clientul nostru să beneficieze de cât mai multă compasiune. El trebuie să se focalizeze asupra celui care nu mai este printre noi, nu asupra pregătirilor pentru ultimul drum." Gândirea celor cu coliva în regim de catering se pare că este din ce în ce mai răspândită. Gata cu ceaunul cu arpacaş! Gata cu căutarea bomboanelor cip-cip! Să ne concentrăm pe bocit, pe vegheat mortul sau, de ce nu?, pe împărţirea averii... Şi, oricum, cine mai ştie toate datinile şi tot ce este necesar?

www... şi... parastasu-i gata pe online! Şi unde mai pui că primeşti şi asigurări că totul o să fie perfect! Aşa ceva... nici când era mortul viu n-a avut parte! Or să-l invidieze toţi în Luntrea sufletelor!"Câţi credeţi că mai ştiu sau au timp să facă colivă, să facă pachete? Câţi credeţi că ştiu când îţi trebuie vase, haine, când este voie sau nu să faci parastas? Noi pur şi simplu uşurăm suferinţa oamenilor. Luăm asupra noastră tot efortul care l-ar depune ei, dar nu suntem implicaţi direct şi atunci le putem asigura un parastas perfect sau, dacă vor, doar o colivă care să facă cinste celor duşi. Oferim mai mult decât servicii, oferim un mijloc prin care tradiţiile noastre se păstrează."

MORTU-I MORT, DAR VIAŢA COSTĂ!
Cam câtă treabă să aibă o firmă de catering pentru pomeni? "Moartea, din păcate, nu îşi ia vacanţă, ceea ce înseamnă că avem treabă tot anul."

Viziunea celor de la colivacatering.ro nu te poate lăsa rece. Mai ales când îţi spun, asemeni unor lucrători la atelierul de pene al Raiului, că "poate că este o deformare profesională, dar ne dorim ca toată lumea să fie fericită. Astfel, coliva este făcută după tradiţia veche românească, însă, în ceea ce priveşte ingredientele, dorim să mulţumim şi defunctul. Putem adăuga orice aromă i-a plăcut acestuia în timpul trecerii lui prin această lume". Papilele gustative ale odihnitului din coşciug se vor bucura degrabă cu o aromă de ciocolată... la fel de bună ca aia de a mâncat-o el în timpul vieţii până a murit de inimă pe fond de obezitate! Ce i-a plăcut în viaţă, aia să-i dăm şi-n moarte!

Credeţi că nu-i bună treaba? I-auziţi! "Pentru modul nostru de abordare, clienţii se întorc de-a lungul şirului de pomeniri pentru defunct."

Dureroasă-i moartea, dar nici nota de plată de obicei nu-i prea veselă. Dar... pentru morţi tot ce se cade! "În ceea ce priveşte preţurile, nu credem că Luntraşul sau Sfântul Ilie face reduceri... Toţi avem aceleaşi nevoi în aceste momente. Cât despre lucratul pe gratis nu poate fi vorba. Avem grijă ca toţi clienţii să fie serviţi în mod echitabil şi preţurile sunt conform cu fiecare comandă. Nu ne putem permite să facem discriminări. Moartea nu ţine cont nici de criză, nici de rang. Aşa cum ne naştem, aşa ne prăpădim..."

Câţi bani ies din parastase? Dar din colive? Dar din pachetele de înmormântare, după datină?
"În ceea ce priveşte cifra de afaceri, suntem prea tineri încă să fie vorba de aşa ceva. În business-ul acesta, umorul negru este foarte bun, pentru că te ajută să treci peste momentele grele fără să adaugi alte poveri la suferinţa clientului", răspunde acelaşi reprezentant al firmei de pomeni.
Ca de încheiere, pentru anul 2010, oamenii vor ponta colive după cerere... "Cifra de afaceri pentu 2010? Cât va vrea Dumnezeu..." Aşa parteneri de afaceri... să tot ai! "Câţi credeţi că mai ştiu sau au timp să facă colivă, să facă pachete? Câţi credeţi că ştiu când îţi trebuie vase, haine, când este voie sau nu să faci parastas? Noi pur şi simplu uşurăm suferinţa oamenilor"

Tuesday, January 26, 2010

Baba Caliopa, stapana salelor

La Tamagao, comuna care se va mandri pe vecie cu insemnatul eveniment cum ca eu mi-am petrecut copilaria pe acolo, pana nu de mult traia o femeie cum nu cred sa aveti voi muritorilor sansa de a intalni prea des. Baba Caliopa, stapana salelor. Bine, ea stapanea pana spre ultimii ani de viata si inimile donjuanilor trecuti chiar si de a doua tinerete... Dar e o alta poveste...
Baba Caliopa din Tamagao imi datoreaza celebritatea. DA! Ce-le-bri-ta-tea!
La o editie de colectie, "Leacuri babesti"-pre numele ei, i-am dedicat babii Caliopa un articoldragalas si grasunel, de toata frumusetea!  Mare maistra era baba intr-ale descantatului, a durerilor de sale, a fugaririi spaimelor si a uratului din oameni.
O stiam de cand eram cocon, la matusa Gica(Dada Gica pentru cunoscatori). Fusese, cred, o femeie frumoasa la viata ei. Probabil blonda. Spre apusul vietii ochii i se spalacisera. Pastrau totusi o culoare albastra superba. Eu asa o tin minte. Ii placeam. Cum ii placeau toti copiii de altfel. Barbatul ii murise, copiii plecasera in alte sate, la casele lor. Ramasese singura. Isi traia batranetea intr-o casa de paianta, de pamant batut. Muncitoare, aproape an de an isi spoia casa. Peretii deveneau albi, iar un brau negru de vopsea sau titei o strangeau precum braul pe omul muncitor. Avea mereu curci, curcani, gaste, gaini. Ciresii de la poarta completau un tablou aparte, al unei femei deosebite. Doar de vreo doua ori am intrat in casa ei. Odata cand am facut reportajul, odata in copilarie. Era saracacioasa casa. Curata insa. Pe cat mai putea batrana. Era ea considerata un fel de vrajitoare, dar nu stiu daca putea face matura sa munceasca singura... Oricum, nu curatenia ma interesa...ci intrarea intr-o casa pe care eu o consideram in copilarie, din alta lume... Nu-mi puteam imagina cum o casa a unei "mastere" ar putea fi la fel ca celelalte case ale satului...Cum nimic aparte nu vedeai, maistra nu-ti spunea si nici casa nu vorbea...n-am reusit niciodata sa aflu pe deplin ce era cu aceasta Baba Caliopa... Femeia care, de cate ori vedea venind de la bucuresti o mogaldeata mica, creata, roscata si durdulie venea cu ceva dulce si in loc de multumesc ma ruga s-o las sa ma pupe pe obraji...As fi lasat-o, dar mi se parea ca prea lasa bale.... Ajunsesem atat de enervat de pupaturile femeii incat m-as fi ascuns si sub pat, numa sa nu ma pupe Caliopa.
Ce nume! Caliopa! O femeie cu privire blanda, buna, scrutatoare si curioasa in acelasi timp. Fugeam nu fugeam de ea, dar cand era bolnav careva al casei...iti scaparau picioarele alergand spre casa ei, doar doar o fi baba acasa si-o vrea sa descante...
Ca spunea rugaciuni, ori poate vraji...ori ca descanta in felul ei... Cu o cana noua plina cu apa neinceputa, abia scoasa din fantana, cu chibrituri si cositor, ori ca...descanta cu oua...era un spectacol! Un moment dupa care noi, copii,  ne dadeam in vant!
Descantatul cu oua era cel mai amuzant pentru mogaldetele cu ochii plini de mirare...
Bolnavul(de obicei unchiul Mircea sau varu' Nelu-ambii tractoristi pe niste rapciugi de utilaje de-ti zdruncinau toti creierii cand mergeai cu ele) ramanea doar in pantaloni, intins in pat, pe burta. Baba descanta ea din gura ce descanta(nu stiai niciodata, pentru ca doar buzele i se miscau, nu auzeai nimic) dupa care, ungea spatele pacientului cu ulei. Mai descanta baba ce mai descanta.... si spargea de marginea la o strachina un ou. Ca sa fie treaba buna, oul trebuia sa ramane intreg, cat sa poata baba Caliopa sa-l puna pe spatele omului. Incepea iar descantul si...rasul nostru(ras infundat si mai mult in sinea noastra...caci dc o deranjam riscam cel putin excluderea de la show, daca nu chiar vreun dos de palma de la aia sanatosi si...oameni mari, puternic patrunsi de inportanta momentului). Baba punea un deget pe ou si incepea sa-l plimbe pe spate. Cum cel mai des era vorba de dureri de sale, oul plimbaret ajungea in zona cu probleme. Mai cu descant, mai cu plimbat, oul se spargea taman cam pe unde se plangea pacientul ca il doare!(Aici beleam toti niste ochi de numa! numa!). Baba dadea inainte cu descantatul pana intindea tot oul vindecator in zona cu pricina si apoi ii punea un fel de brau "ouatului". Dupa care, ca ori ce maistra care se respecta...incepea: "Ati vazut? Ati vazut? S-a spart unde trebuia! Unde trebuia!". Iar daca la inceput copiii se cam hlizeau...baba treceam in fata lor drept un om cu totul si cu totul superior lor...
Caliopa isi primea rasplata(de obicei produse din curte, de la laptele vacutei, la niscaiva oua, faina etc).  Pleca in triumf, cu mii de multumiri asezate la picioarele ei si intr-o uimire generala. De prisos sa spun ca uoul chiar isi facea treaba si a doua zi unchiu' sau varu' plecau iar plini de energie spre a-si distruge organismul pe saua tractorului...
Era Baba Caliopa, mastera Tamadaului Mare(Nah! V-am zis si numele real al comunei!).


PS: La momentul respectiv, dupa ce "Leacurile Babesti" au vazut lumina tiparului si apoi au dat nas in nas cu cititorii, la primaria comunei au inceput sa curga telefoane care o aveau subiect principal pe Baba Caliopa. Din Bucuresti, dar si din alte judete oamenii sunau si se interesau de aceasta vindecatoare. S-a suparat un pic baba pe mine, ca prea am facut-o celebra! Ce nevoie avea ea de asta? Nu avea...doar poate aveau altii nevoie de ea...
Baba Caliopa...

Monday, January 25, 2010

Pe urmele Patriarhilor. Toplita. Reportaj.

La Jn, prin altele, am lucrat si la Editia de Colectie "Patriarhii Romaniei". M-am ocupat de Miron Cristea. Primul Patriarh. Am mers la Toplita, in inima tarii unde ungurii se lauda ca ar fi mai mult tara lor...si tot incearca sa-ti arate lucrul asta. Tot ce le pot spune...sa tra. ca. am. bo. eu. Intelegi voi? La toplita insa, inca simti un aer plin cu molecule tricolore. Simti ca zorile pleaca la drum pe cer dand Buna Dimineata pamantului romanesc.
La Manastire la Toplita am ajuns pe cand ziua incepea sa se garboveasca. Se sprijinea de varfurile copacilor precum batranii de bastoane. Staretul era plecat cu treburi. Pentru cateva momente, calugarul care ne intampinase ne-a lasat singuri. Pe mine, fotoreporter si sofer. Am pasit prin incinta manastirii. Prietenoasa, venerabila, de-o frumusete aproape...sfanta, vechea biserica din lemn a manastirii ne-a poftit in sanul ei. O boare de credinta ti se asternea pe tample cand patrundeai in lacasul sfintit de cruce si de pasii venerabililor parinti calugari. Ma inchinam, ma rugam la Sfintii de pe pereti, la Icoanele cu Iisus, Cu Fecioara, Cu Sfintii protectori ai manastirii. Prea euforic in rugaciune nu eram totusi. Aveam totusi treaba, nu venisem in pelerinaj...
Cu fata spre altar, vedeam cum pe podeaua de piatra se scurg ultimele raze ale soarelui. Dinspre usa s-a auzit un "Buna ziua". Scurt, simplu, pronuntat cu glas potrivit si leganat. M-am intors. Trebuia sa fie "staretu' batranul", dupa cum mi se spusese de catre calugarul ce ne lasase sa vizitam manastirea.
Nu-mi aduc aminte chipului "staretului batran". Oricum, l-as putea incadra intr-o icoana. I-as zugravi un tablou cu plete d'albe, barba mare de-un alb aproape de ninsoare si cu o privire mai blanda decat cea a unui miel. Parea ca staretul coborase pe o scara de lumanare direct din tagma sfintilor. Doar o fractiune l-am privit in ochi si o forta nebanuita s-a intins in intregu-mi trup. M-am coscovit in vata batranului semet si i-am sarutat mana si mai can u-mi venea sa ma mai ridic. Sa stau drept acolo unde statea si el drept. Smerit, calugarul m-a rugat sa ma indrept, ca nu-i el demn sa-i pup eu mana, domn venit tocmai de la Bucuresti acolo in fundul pamantului. Ciudat! Pentru mine era mai mult decat demn, iar "fundul pamantului" era inima tarii, locul unde atatia si atatia romani buni au patimit si si-au marturisit iubirea de tara si Hristos ortodox. "Staretu batranul" emana bunatate. Avea un miros special pe care n-as putea sa-l traduc in cuvinte. Oricum nu ar conta. Mai bine mergeti voi acolo. Poate mai traieste...Indopa-ti-va cu sfintenie, cu credinta si romanitate, la Staretu Batranul, la Toplita, in inima Romaniei...

Ieud. II.

La Ieud cautam mame eroine. Le-am gasit. Avusesera toate peste 10 copii, parca 15 eram cifra maxima. Femei cu educatie mai aleasa sau mai putina, dar toate cu o scoala a vietii si o intelegere a acesteia care te lasau masca. Facusera atatia copii pentru ca le placeau copii, dar si de Frica fata de Dumnezeu. de "reclaja"-avort, se ferisera cat au putut. Si-au putut cam de vreo...15 coconi. Si acum, cand le intrebai de avort se schimbau la fata gandindu-se ca ar fi trebuit poate, la Judecata de Apoi sa stea fata in fata cu Dumnezeu si cu pruncii aruncati pe altarul Diavolului.
Poate nu degeaba se spune: "nu-ti da Dumnezeu mai mult decat poti duce". Cu un calm demn poate de cauze chiar mai bune, "eroinele" din Ieud imi povesteau sincer, deschis, cum s-au descurcat cu atatea guri la masa. Cum doar din salariul barbatului si cu alocatiile mici pe care le primeau pentru coconi ele reuseau sa-i creasca, sa-i imbrace, sa-i hraneasca, sa ii dea la scoli. Si acum, la batranete, n-au femeile o bucurie mai mare decat aceea de a-i vedea pe toti in casa, cu copii, cu nepoti, cu stranepoti... turma lui Dumnezeu se strange in casele lor, case binecuvante de Creator.


Cand am facut Editia de Colectie cu mamele eroine, la Maieru, in Bistrita, o alta comuna cu berze extenuate de carat copii, tot asa...vreo 15 de cuplu, a mers o colaboratoare a JN-ului. Nu mai stiu tot textul, nu mai stiu nici s-o caut dupa numele de colaboratoare. Mi-a ramas in minte insa o cuvantate de toata frumusetea spusa de una dintre "eroine". "Am facut atatia copii ca sa fim multi sara la cina si sa ni se vesniceasca neamul".......

Friday, January 22, 2010

Viata din spatele reportajului. Ieud

Era prima mea Editie de Colectie gandita si scrisa in mare parte de mine. "Mame eroine". Dati un goagal si o gasiti. Trebuia sa merg undeva in zona Sibiului, in Ieud-Maramures si Maieru-Bistrita.

La Sibiu am mers cu autocarul. Apoi cu rata, apoi cu...pana mea. Nu mai tine minte. Oricum,am mers mult pe jos.

Am venit, am scris materialul, hai la Bistrita si Maramu'! Ce drag mi-era gandul ca voi mnerge iar la Maramu', prin plaiurile unde s-a nascut o mult prea buna prietena de-a mea, Ioana, si unde am fost prima data cerut de barbat...(alta povestire, alta data). Am mers la redactorii sefi sa cer masina.
Nu! Pleaca la Baia Mare Sorin, pleaca si tu cu el!
Breee! E mult de unde pleaca el si pana unde am treaba eu!!!
Nu! Te descurci cum poti! Uite! Aici e Baia Mare...............................(puncte ca distanta pe harta)Aici e Ieud...................................aici e Maieru! Te pot duce ei! Face soferul naveta intre voi.(?!?!?!?!).
Normal, nici Sorin si nici soferul n-au fost de acord. Da' cum sefu'i sef...te supui.
Plecam dimineata. 5 oameni inghesuiti intr-un seat in 2 usi(veselie maxima...ce dreaq!)Drumul luuuuuuuuuuuuuuuuuuuung! luuuuuuuuuuuuuuuuung! Iti venea sa urli mai ceva decat lupul cand o vede pe scufita rasturnata cu chilotii tanga'n sus!

Seara, la cateva ore dupa ce gainile trageau deja la aghioase, m-au abandonat, pardon! lasat, la Dej. Ce oras...ce feblete...daca nu aveti treaba...mai bine ocoliti. Ma cazez la hotel rupt de foame! Banii de delegatie nu-i aveam. Intrau pe card a doua zi...Noroc cu ultimii mei lei proprii si personali... Iau o camera. Intreb. Curata? Curataaaa! Sincer sa fiu, mie mi s-a parut ca ar cam fi camera in care se...bodybildinguiesc angajatii intre ei...capacul de buda udat din plin de ceva galben...lux! Cu ce scarba am innoptat in camera...dupa ce mi-am curat-o cat am putut...nu mai zic. Trecem peste.
Cobor sa mananc. La sfarsit iau o cutie de suc de pere la 1l.
Merg la receptie si o rog pe don'soara sa intre pe internet sa-mi gaseasca pe site la cfr cand am tren a doua zi spre Ieud. Pai la...5, dar nu e la Ieud direct, e la X si de aici luati Rata la Ieud!(ma sa-mi bag!). Bine! Multumesc!
MA trezesc pe la 4 si ceva, sa am timp de un dush, de un taxi de tren. Ajuns in gara descopar cu o bucurie netarmurita ucm trenul era de fapt la 6!Si daca tot era personal, avea si intarziere... Stai si degera!
Vine trenul...nu-i problema...vechi si inghetat...melcul...un fel de vitezoman...
Incercam sa adorm. Aveam loc la geam. Cand ma adanceam in som si capul mi se lipea de geam aveam parte de o trezire ....Soc!
In cateva ore ajung la X. Cobor, vad rata.
Sofer, un maramu autentic. Ii zic unde merg si scot din portofel singurii bani. Pe atunci, 500 de mii. Dau hartia, omul incepe sa rada.
Da altii! n-am sa-ti dau rest!
Eu n-am altii!
Mergi la Ieud? Stai pe acolo?
Da.
Mai mergi cu rata?
Da.
Atunci imi dai cand ai!(?!?!?! Si acum ma intreb, in cate locuri mi s-ar fi oferit asa ceva?)
Nu-mi venea sa cred.
Multumesc!
No! Nu-i bai!

Ajung la Ieud. Pardon, ajung la 4 km de Ieud, caci aici te lasa rata.
De aci', ia-o tu omule si meri pe jos ca nu-i bai!
Maramu'res plai cu flori! Mai dorule maaai! Mandru esti in sarbatori! Mai dorule ma

Ieud. Occident.
Curti mari. Garduri din metal sau lemn. Multe case in constructie, dupa "moda europeana". Ce mi-a placut, aproape toti pastrau casele vechi din barne si le renovau. In spate, baritai viloaiele! Gusturile nu se discuta, dar casutele renovate...jos palaria!
Mi s-a intamplat ceva straniu. Eo stiu ca nu-s vreo frumusete masculina, dar nici frate cu nefartatu! ei bine, nici o femeie, cat de urata, nu se uita la mine! Ba frate! In juma de ora, m-am lamurit. Eram cu autopicioarele... Eu! Caci oamenii locului....numa marci germane, ba chiar si un porsche! Ma sa fie!
Totusi, odata ce intrai cu oamenii in vorba descopereai o caldura umana extraordinara.
La un magazin deschis intr-o veche casa de barne, vanzatorea era o femeie cu parul alb, trupesa si rumena in obraji. Cu fusta traditionala, cu basmaua neagra cu motive florare si o privire directa, deschisa.
Cumparam doar un suc plus ceva de rontait. S-a uitat la mine, m-a servit, am achitat. Am dat buna ziua si vroiam sa ies dintre barne. M-a strigat.
Al cui esti tu?
Al lui mama si a lui tata!
A inceput sa rada. Eu zambeam. Simteam ca se sparsese cumva o bariera.
Si ei cine sunt?
Maria si Petre.
De aici din Ieud?
Nu. Din Bucuresti.
Si cu ce treaba pe la noi?
Pai....scriu despre mamele eroine, cele care au avut peste 10 copii. N-oti fi cumva si dumneavoastra una?
Rade iar.
Nooo! Eu am avut numa tri!Da o stiu e pe Fanita lu' si pe Maria a lu'...
Am mai vorbit. Am plecat greu, parca ma desparteam de un vechi prieten.

Am gasit cazare, am gasit si eroine. Dar nu aveam bani! Noroc ca pe drum vazusem intr-o alta comuna un bancomat brd.
Am plecat din timp din Ieud, sa prind rata de 4. Rata de 4 dupa 4 km. Acelasi sofer.
No! Salut!
Salut!
Unde mergi?
Pai am vazut un bancomat brd. Tre sa scot bani, nu-i am decat p'aia de nu i-ai vrut.
Si te intorci pe urma la Ieud?
Da!
Pai hai si platesti atunci!(o data e omul bun, a doua oara??)
M-am urcat, am coborat la y, am scos toti banii, inclusiv pe ai mei, sa fiu sigur ca am...
La intoarcere i-am platit, i-am multumit, i-am lasat bacsis. O fi meritat? eu zic ca DA!

Si-om povesti si mai tarziu, sa am timp iara. Scuzati eventualele greseli de coregrafie, nu am rabdare sa corectez acum textele.

Thursday, January 21, 2010

Viata din spatele reportajului

Sunt aproape 6 ani de cand lucrez la Jurnalul National. Sunt aproape 6 ani de cand viata mea s-a schimbat atat de mult. Cu bune, cu rele, cu de toate! Sunt ani de munca si, ani de amintiri. De intamplari, de povestiri.
Sunt intamplari pe care o sa vi le povestesc. Dar nu acum...acum...e tipul pentru reflectii si ganduri interioare.