Bona cea cu barba mare

Astazi am profitat de faptul ca sunt liber ca sa profite si altii de mine pe post de bona...la nepot...andu...andu e un scump. are aproape trei ani, e pe duracell si curios foc. are o carte de colorat...in fiecare pagina un personaj. oratanii din curte, m-a intrebat de fiecare in parte pana la epuizare...apoi iar...si iar... daca nu e asta atunci vrea o casa mica din piese...ba nu...o casa maaaare!daaaa... o pasarica? daaa un dus sa spele in gand jucariile? da o casa mare? ba nuuuuuu una mica! un lupuleeet...ba nu lup, ca de asta se sperie....da miez de paine nu mai e? da ce daca i-am incalzit supa?nu construim o casa miiiiica? da o pasarica? noroc ca masa e sormea...altfel ii ziceam ceva de pasarica....da el nu doarmeeeee!aaaaa...ba da...dar doar daca legeni pe picioare....siii....siiii...siiii ii faci o casa miiiica cand se trezeste....sau poate una maaare.... mama...stii....mi-e dor de copilarie...chiar si mai saraca...dar cu tine si cu tata tineri...si stii mama...vreau sa vezi si ce nazdravani mi-am pus in cap sa am...

Caii nu oamenii sunt oameni la Letea

De doua ori am fost la Letea, in Delta pentru caii de acolo. Am vazut caii, am cunoscut, pe cat s-a putut oamenii. Problema sunt cei din urma. au dreptate cand neaga salbatica cailor. sunt mici copii pe langa oameni. genul acela pentru care ideea de bani, de avutie conteaza mai mult decat realitatea. in cai nu vad decat bani. putini, dar bani. letenii, cei mai multi dintre ei nu cred ca mai merita altceva viata, decat ei. lipoveni sau ce mai sunt, se complac intr-o salbatcie crunta a spiritului. l-am vazut pe unul dintre cei mai bogati de acolo, cu adevarat bogat, cum se da jos de la volanul masinii de teren si urland ca trebuie sa vanda caii caci altfel nu are bani de proteza la picior... ori oameni beti turta urland ca vor inapoi caii pe care ii vandusera deja...nu doar lipsurile zilnice ii tin in saracie, ci felul lor de a fi. mandria lor e stramba si tine doar de cat au mancat sau au baut inainte sa discute cu tine.

Nu

N-am murit Soare. Ne te-am uitat luna. Nu am uitat priviri si ganduri si gesturi. N-am uitat cum ma inconjurau muntii si n-am uitat cum dimineata primeam in dar un zambet. Si n-am uitat ca inca traiesc. Si n-am uitat ce-i uitarea si nici ce-i dat uitarii... N-am uitat nimic...din nimic...

N-am chef...

...Aproape de nimic. N-am chef nici de tine, de tine sau de tine. N-am chef de jocuri curate sau murdare, n-am chef sa mai stiu ca tu nu stii si nu intelegi nimic. N-am chef sa mai zambesc de complezenta si nici sa incerc sa luminez unde nu reusesc nici licuricii. N-am chef sa mai vad cum nu-ti reuseste sa fii al dracu cand tu esti doar prost. N-am chef sa mai dau buna ziuna unor oameni carora nu le doresc decat zile proaste. Nu mai am chef sa ma uit in oglinda ochilor tai. Nici macar in oglinda nu ma vad eu si nu ma vezi tu. N-am chef sa mai vad cum consumi oxigenul aiurea. Cum imputi lumea cu dejectiile tale si mai ales nu mai am chef sa vad cum esti prost. Nu mai am chef sa vad ca nu ai invatat nimic din lectiile vietii. Tot dai vbina pe oameni si destin. N-au treaba ei. Ai treaba tu. N-am chef sa vad ca incerci sa faci din viata o curva si de fapt curva esti tu. Nu am chef sa vad cum faci matanii si te inchini in timp ce'n gura indesi o ..la. Hai sictir. N-am chef.
N-am scris pentru cineva anume. Daca te regasesti...ghinionul tau.

Grigore Lese, dupa multa vreme

Cand lucram la Jurnalul am scris de multe ori despre si cu Grigore Lese. I-am facut Editie de Colectie...reportaje....cred ca si interviu...Ultimii Rapsozi...ICR...toate nebuniile...Eram luat de nebun...si mai ales de fraier..."se foloseste de tine"...cand n-o sa mai scrii...nici nu se mai uita la tine"...si nu mi s-a zis doar odata...Consider inca falsa afirmatia...Am altceva de scris despre Lese... In seara asta am fost iar la un spectacol de-al lui, la Sala Radio. Tot ultimii rapsozi, cu aromanii farseroti din Cogealac, moldovenii corindatori din Ranca si un grup din Lapus...
Cat de mult imi doresc sa inteleg ce canta aromanii, ramasi mai putini din pacate...nu reusesc...felul lor de a canta...polifonia aceea ce pare din alta lume te copleseste. Mandria si felul lor de a se prezenta si reprezenta. Daca Lese nu ar fi spus ca au toti peste 80 de ani...n-as fi banuit asa ceva...Sunt prea puternici in armonia lor..nearmonioasa...Ca sa ii inteleg, incerc sa ascult sunetul complex de pe final de voce...sunetul plin, compus din toate nuantele vocilor lor. Cu mataniile lor in maini, la costum, cu bastoane stilizate si palarii, parca vestesc schimbarea lumii. Aparitia unei noi stari primordiale, cand omul va folosi minimul de cuvinte si maximul de trairi...
Ne-am indepartat de firea noastra umana si devenim tot mai mult roboti, sau animale...mai putin oameni...Farserotii din cogealac imi amintesc de oameni...

Maramuresenii....maramuresenii au venit nu din "patria" lui Lese, Tara Lapusului(sau de unde or fi venit) ci mai precis din inima lui...Ii drept ca toata muzica aceasta traditionala ii place, altfel nu cred ca se tot lua de guler si de clop cu atatia si atatia tampiti, doar, doar or indrepta coasa vremurilor spre muzica ce intr-adevar merita cosita...nu spre cea venita din sufletul taranului...Ma uit la Lese si vad cum alte raporte parca ii mana inima cand aude muzica din "patria" lui...altfel zbarnaie clopul, altfel se agita camesa...e muzica teribila...muzica care iti scufunda sufletul in durere cand cetera suspina subtirede dor, de jale sau razboi...si tot muzica aceasta te face sa bati din picioare ca nebunul cand ceterii inveselite dintr-o fele de horinca i se latura o zongora, o doba.....O rasunat Sala Radio de cetera maramuresenilor...

Moldovenii din Ranca au venit cu corinde...nu colinde...ci corinde... Cu un bata de care era prin un fuior-simbol al sarpelui.....cu un fuior prins de-o caciula ce reprezenta leul...
Cam ce vechime sa aiba oare corinde moldovenilor din Ranca...de vorbesc despre lei? Ori de soare sau bufnita...vechi...vechi si bune...

Si peste toti a fost Lese. M-a surprins...Mai vesel decat de obicei, intrebator, ganditor, dar si dedicat...Si a reusit cum reuseste de fiecare data sa (ma) transpuna lumile oamenilor in cantec. Vorbesc de lumi pentru ca vorbesc de stari, de situatii...de oameni si locuri....Trec peste vocea lui....nu are sens sa comentez un ceva aplaudat oriunde...As vrea insa sa vorbesc de cum el m-a invatat(fara sa vrea, cred)sa trec peste granita primului auz(asa consider eu) si sa caut sufletul omului de la care vine horea, doina, strigatura...Am ascultat scrisor iscrise pe front si mi-au dat lacrimile...Nu din cauza lui Lese...ci din cauza oamenilor care le-au scris...A feciorului plecat la razboi fara soarta de intoarcere...ori poate din cauza femeii care prin corinda isi canta sotul, feciorul ori alta parte barbateasca din neamul ei...Luati din Lese nu cantecul...ci omul care a facut cantecul...incercati sa simtiti sufletul omului care in simplitatea lui taraneasca a incepus sa se cante...sa-si cante dorul si nevoia...ori poate bucuria...veti fi coplesiti...De surprins la Lese...la omul Lese...sunt de surprins momentele cand se arata el pe adevarat(tot de la el am invatat asta...nu ca mi-a zis...doar am fost atent..). Ca ven ivorba...ne mai aratam noi pe adevarat? Mai suntem adevarati? Sau suntem un soi de camera a oglinzilor? Cate o oglinda pentru fiecare alta camera a oglinzilor cu care ne intalnim...?Pe adevarat...n-am prea mai vazut oameni...e si greu...Fiecare avem impresia ca ducem o golgota in spate...si'n loc de un Ajuta-ma Doamne...cautam filozofii ieftine...si-am uitat de neam, de tara...si-am uitat mama si tata...am uitat cine suntem...Pe adevarat nu mai suntem nici noi cu noi...

Toamna anului, primavara vietii VII

Diminetile treceau molcom. ORa de trezire se stabilise undeva in jurul orei 8. Fie il trezea ceasul, fie se trezea el mangaiat pe fata de soarele timid ce intra pe ferestre. Trezeste-te! Este o noua zi! Cand nu se uita direct in telefon la mailuri, apeluri si la jocul lui fara de care parca nu era ziua completa, iesea in balcon. Privea pe cele doua laturi si vedea cum pe de-o parte muntii inca dormeau, si cum pe cealalta latura ei erau inveliti ca untr-o panza de paianjan pastoasa, laptoasa si groasa. Era din ce in ce mai frig, si totusi aerul rece de dimineata ii facea bine. Il destepta cum nici macar o cafea n-ar reusi. Sambata avusese treaba, duminca si-o pierduse uitandu-se pana tarziu in noapte la televizor. Cu mici intreruperi...de-o gateala, de-un spalat... ce mai trebuie prin casa omului...Singur cum era, se gandise mult. Cum incepuse primavara, cum venise toamna, cum sufletul avea el ritmul lui din care nu reausea deloc sa-l scoata. Era bine...era rau... Vorbea des de ingeri...pe cei trimisi de Barbosu' nu-i vedea, dar era sigur ca-i sunt aproape. Pe cei cu fete umane se bucura sa-i vada. Fiecare om, pana la urma, poate fii uneori inger...sau drac... Primavara lui, pornita asa de tumultos, se potolise. Ii mai pieruse din avant, dar ramasese frumoasa. Erau zile interesante, file din istoria unei vieti pe zi ce trece tot mai schimbata. Zi de zi lucruri noi, ceas de ceas ganduri noi...era altceva. O lectie de viata binevenita. Vorbea acum cu un inger negru. Ce ciudat. Toti se bucura la alb...el se bucura la negru. Bucura...cam mult spus, dar...era ceva...ceva...al lui, in gandurile lui. Munca solicitanta. Inbucurator de solicitanta. Pacat ca ritmul nu era chiar ideal, dar...poate va fii mai bine. Rezultatele, mici cei drept, incepeau sa se vada...Era bine.

Toamna anului, primavara vietii VI

Plangea. Se scutura camasa pe el. Lacrimile ii curgeau siroaie si credea ca ca i se intampla nu-i posibil!!Se cutremura si plansul nu inceta. Fiecare centrimetru de corp se revolta, se ridica in plansul lui...Se tinea de abdomen, nu mai putea indura...Radea cu lacrimi de se cutremura garsoniera. Ii luase ceva vreme sa inteleaga ca de fapt viata nu-l fu... pardon, nu-l pacalise iar. Doar ca, si Dumnezeu iti da dupa cum crede El de cuviinta, cand crede El. Si lui ii daduse. Sau asta ii era lui impresia. Ii daduse primavara in loc de toamna si-l lasase sa vada raze de soare calde de dupa o strungareata inghetata. Si parul primaverii nu-i era cret, se comprimase numai intr-un efect ciudat. Primise totusi soare, de la oameni pe care nu i-ar fi banuit. Primise provocari de la ingeri negri cu pene lucioase. Primise zambete mici si totusi uriase, de la copiii aceia pentru care venise. Intr-un zambet de-al lor se ascundea o lume. Intr-un cuvant de-al lor un univers. Se chinuiau sa se poarte frumos, sa invete, sa fie la inaltimea asteptarilor si poate ca cei din jur nu prea mai isi dadeau seama ca ei sunt speciali. Si-un gram de zambet pur de-al lor face cate un kilogram de zambete aruncate pe fereastra dintre dinti anapoda, precum aruncau gospodinele zoaiele de la geam, ori din pragul maghernitelor.
Poate ca nu erau frumosi si mai mult ca sigur toti se fereau si se rugau sa nu aiba si ei parte de asa ceva, dar Dumnezeu inca trimitea pe pamanat astfel de mesageri, astfel de ingeri cu chip de om si zambet de cer. O clipa poate dura viata si tot viata se numeste. Un zambet numai si poti muri. O singura data sa iubesti si Raiul ti-a fost la picioare. Din iubire ne nastem, spre iubire tindem, in iubire ne ducem.
El se impiedicase iar din drumul lui si ramasese pe loc, blocat. Privise cu spaima si teama in jur. Nu cumva sa... Zilele insa treceau si viata nu se sfarsea. Nu cand vroia el. Probabil ca sus Barbosul avea un plan mai lung cu el. Fie! Faca-se voia Ta! Numai Doamne, mai calca-ti pe voie si mai arunca-i lui un bob de putere, sa schimbe lumea, sau macar firele de praf. Oamenii sau cariile lor din inima. Gandurile sau lungile beldii ce tin oamenii la distanta. Sa'ntinda navoade sa prinda dorinte si'n lacuri cu pesti diamant sa le arunce drept hrana. Cum ar fii sa creasca diamante obeze din dorinte umane? Sa faca giuvaere si inele plapande cu pietre asurzitoare si lanturi mizere? Cum ar fii? Un inger vine, altul zboara, cand alb, cand negru si departe-i pieirea. Si multe's de facut, multe de iubit, dar mai ales ingerii cu pene negre si haine de dulce amar. E primavara lui in toamna vietii lor si aproape tot se'nvarte'n'tro' hora a nebunelor dorinti, a slabelor cuvinte, a micilor ganduri si'a marilor vise. E primavara acum!



 
Primavara
  Asculta  mai multe  audio   diverse

Mda..

As putea spune ca vreau sa afirm. Sau ca incerc sa vorbesc. Si totusi cuvintele nu ies. Nici pe gura, nici in scris. Condeiului i s-a inmuiat varful, gurii i s-au inclestat pana si celulele muschilor. Si totusi as vrea sa pot spune....Hai sa incerc...
Ma plang de multe ori ca nu am bani. Ma plang de multe ori de femei. Ma plang de multe ori de romani. Tot ce-i pe lume nu-mi convine...Fereasca Sfantu sa apuc sa vad in viata inca, Raiul sau Iadul ca sigur ma pun cu gura ori pe sfinti, ori pe draci, sa schimbe domle pe acolo una alta...
Cum ma plang eu, va plangeti si voi...Cat de usor e sa gasesti motive. Mai degraba strigi ca nu-i bine, decat sa te bucuri pentru o clipa.
Intr-o clipa poti sa mori, ti-e teama tare de clipa aceea...Dar de clipele pe cale le irosesti in viata...nu ti-e macar mila? De ce o clipa din viata nu face cat clipa mortii?

Acum cateva seri umblam prin Curtea de Arges, seara, dupa lasatul intunericului. Locuiesc aproape de iesirea din oras, sau na...mai la periferie. O periferie curata insa... Treceam pe langa case vechi, case neintrebate poate de prea multi ani cine sunt, cum le cheama, si ce-au facut ele prin viata...Treceam pe langa copaci nemangaiati decat de vant, de soare, plezniti de viscol, strangulati de zapada. Hauri enorme se aruncau in privirile mele. Pierdeam timpul din mana si ma trezeam mergand din inertie... Vedeam intranduri in curti atat de intunecoase incat si zmoala ti se pare un soi lampadar...Acolo nu sunt oameni? Ce oameni stau intr-un asa intuneric? OR vrea sa se obisnuiasca cu Iadul? Dar...de unde stim noi ca iadul e negru?
Plecasem in oras insotit doar de miasmele vietii. A trecut un batran pe langa mine. Un batran ca din vechile fotografii. Barba lunga, alba, de calugar. Avea o basca in cap. Privirea lui era pierduta de demult. Ochii nu pareau sa-i mai focalizeze in zilele noastre cu pacate ci isi aruncasera ancora undeva departe, probabil intr-un loc de mai bine...Privirea lui m-a pierdut si pe mine. M-a pierdut intr-un sir continuuu de de ganduri goale, de idei nesfarsite, incomplete. La dracu cu multe!!! La naiba cu si mai multe!! Pentru ce umblam neghibo, nebuni prin lume, pana la urma? Ce cautam? Ce vrem? Ce poftim? De ce mintim? Dar de ce spunem adevarul? Si mai ales...de ce ne indragostim? De ce iubim? Legea naturii?? O bag in masa!!! Nu-i deajuns! Mi-e greu sa cred ca am pierdut ani din viata, nopti goale de continut, zile de durere ori poate de bucurie, doar pentru ca e in firea naturii sa ne faca sa iubim! Sa se iubeasca ea cu doamna masa!!! Ma urasc pentru ca nu pot sa urasc. Ma invidiez pentru ca traiesc ca om. Nu ca animal, nu ca libelula, nu ca nimic. Doar pentru acest mare cadoul al vietii, functia de om si ar trebui sa fim bucurosi. Uitati-va in jur...imi veti da dreptate...

Toamna anului, primavara vietii III

Incepuse munca. Era poate pentru prima data in viata lui, viata trecuta printr-un sfert de secol si de primaveri in care facea planuri in fiecare zi, nu pentru el, ci pentru altii...Se schimbase ceva in viata lui. Primavara aceasta venise la momentul potrivit in viata lui. Aproape copt, aproape crud, cu miresme de vise si arome de ganduri. De la balconul noii casute vedea muntii...Vedea verdele curat al ierbii, vedea maretia brazilor, vedea cainii vagabonzi din jurul blocurilor si cum se pisau ei macar odata pe zi pe rotile masinii sale...verde inchis. Era un oras nou, o viata noua. Primavara ii zambea rar, dar stia ca este acolo, ca-i anotimpul lui. Ceilati erau persoane speciale, persoane cu nevoi, oameni...oameni. Poate mai buni decat cei care isi faceau iute o cruce si scuipau repede in san sa nu cumva sa aiba si ei parte de asa ceva. Lupta acum pentru persoanele cu dizabilitati, lupta pentru copiii cu handicap. O lupta inegala. Ei, cei fara toate cele trebuincioase "in casa" si oamenii de pe strada, aia cica sanatosi. Seara, cand gandurile plecau si ele la culcare, el ramanea singur, pazit doar de Icoana lui, adusa de acasa, special, sa-i dea putere. "Iarta-ma pe mine Doamne. Chior sunt desi vad, olog sunt desi merg. Mut sunt desi vorbesc. Vad uratenia lumii, dar nu-i vad frumusetea. Vad pamantul, dar nu sunt in stare sa vad Raiul. Merg pe pamant, dar nu pe drumul cel bun. Vorbesc in lume, dar nu-i vorbesc lumii. Iarta-ma Doamne si da-mi putere sa fiu om. Nimic mai mult. OM".

Toamna anului, primavara vietii II

Primavara venise navalnic peste el. Il luase si-l plimbase pana unde, dupa cum zic localnicii, "intoarce vulturul". Cat ar fi fost de vesela primavara asta de-o vedea doar el, toamna fiind pentru toti ceilalti, un inghet l-a lovit intr-o noapte de nu mai stia cu ce sa se incalzeasca. De baut nu avea, de iubit nici atat... Primavara lui se cam racise... Optimist a indurat totul, a plecat de acolo de la intorsura vulturului si-a revenit acasa...Avea probleme importante de rezolvat. Aici, acasa, primavara i se paru mai calda...dar nu cu mult. Euforia primelor zile trecuse, si acum, daca vroia sa-si tina primavara vie trebuia sa munceasca, sa lupte pentru cei din jurul lui, pentru el... Sa vrei un anotimp frumos cand in jurul tau sunt nori...dificila treaba. Poate singurul lucru bun...incepusa sa-si coasa nadragii...Putin cate putin... Era meritul lui dar si al oamenilor cu care venise in contact. Ii dadusera un scop, il pusesera pe un drum nou. Cumva, adusesera si ei in felul lor primavara in viata lui...Prin strungareata primaverii razele de soare nu se mai vedeau atat de vii. Sa paleasca oare asa de repede o primavara?

Blestemul iubirii

Mandrut, gura dezmierdata
Dragi ne-am fost noi laolalta,
Dragi ne-am fost si ne-am iubit
Gura ra ne-o despartit.
Ei, hai, dorule,
Nu-i bai, mandriorule,
De ne-o despartit o fata
Cununia nu si-o vada,
De ne-o despartit ma-ta,
Nici moara, nici taria,
Ei, hai, dorule,
Numa sa sa chinzuiasca
De ne-o despartit fecior,
Pt'ieie boii din ocol,
Sa-i ramaie grajdul gol
Cum am ramas io cu dor.
Ei, hai, dorule,
Cum am ramas io cu dor.

Cantecul lui Grigore Lese. Cum il interpreteaza Clopu', nu mai vorbesc, glasul lui Lese are acel ceva care te face sa il asculti fara sa clipesti. Ma intereseaza altceva...tot Lese spunea "vedeti din ce suflet de om vine cantecul"....
Ascult " Mandrut gura dezmierdata", ii citesc versurile si raman blocat. Cred ca doar cantecele de catanie din vremea imperiului mai trezesc in mine asemenea stari.
Mandrut gura dezmierdata este pentru mine un blestem. Un blestem al iubirii pierdute, ori tradate. Caut sa merg mai departe de simpla auditie si sa ma gandesc la cel care a"compus" versurile. Ce ciudat suna "compus" la un astfel de cantec. N-a fost facut pentru Mamaia-sectiunea slagare, si nici pentru atomic tivi. Mai degraba, un el sau o ea, intr-o zi, cand suferinta pierderii persoanei iubite a clocotit intr-atat de tare incat din pieptul plin de durere o iesit blestemul asta al iubirii. Blestemul cantat. Ma ce suflet, cat de adanc, cat de indurerat trebuie sa fi fost la mijloc de a putut striga asa ceva? Cat de mult a iubit? Cat de mult a suferit? A meritat oare?
Cat am suferit din iubire si tot nu am scapatat asa ceva in lume. Sper sa nu fii aruncat altcineva pentru mine. Si ma intreb oare, daca la final, merita sa blestemi din iubire. Iubirea de ce? de cine?
Nu cred ca-L blestemi pe Dumnezeu, ca si crestin, ca in toata iubirea ta pentru El, nu ti se arata direct. Dar omul il blestemi.
Blestemat sa fie ala de a blestemat pe altul si a ridicat baltagul din cuvinte ascutite sa-l omoare cu blestemul?


Asculta mai multe audio Muzica

ganduri in ploaie

m-a prins ploaia intr-o masina.ceva din mine imi spune sa ies in ploaie, sa ma ude,sa-mi mai spele din pacate. altceva din mine ma opreste. Ai sufletul gaurit, ia apa! Daca se inunda si-ti mor gandurile inecate?

Published with Blogger-droid v1.4.8

Priviri de praf

Privea aerul. Cauta sa-i surprinda rasuflarea. Dadea pumni in jurul sau sperand sa-l atinga pe domnul aer, sau pe varsu' vantu, in plex. Era nervos. Astia doi golani aduceau de toate, mai putin parfumul ei, sau macar un fir din crestetul pe care el nu-l sarutase indeajuns. De zile intregi se uita in zare. Nu mai vedea, doar i se parea. Pe ochi avea o sticla de praf. Nu mai vedea lumea in jur. Dar vedea moleculele de aer. Le putea da acum un trup. Lovea cu dusmanie. Il ameninta pe vant ca ucide tot aerul, chiar de-ar fi sa moara si el in lipsa lui. Daca vantul nu-i va aduce parfumul ei, sau poate un fir de par, ceva din crestetul ei...Aerul se indoia, paraia din toate incheieturile....il prinsese bine suferindu'! Cine mai auzise sa bati nevazutul, sa bati oxigenu? De la cel care-si vanduse viata, pentru o mana de frumosu' lumii, nu mai auzise nimeni asa tampenie omeneasca.
Inimos,  vantul incerca sa-si ajute ruda, dar cum sa gaseasca el parfumul, dar cum sa intalneasca el firul de par din crestetul Ei? Care ea? De unde ea? Ce parfum are ea? Nimeni nu stia! Si nebunul, disperat, a omorat aerul. Incet, incet, in jur au inceput sa moara toti. Pana si Ea. Pana si El. Morti de moartea aerului.

Doua saptamani interesante

Daca tot sunt somer si n-am ce face, adica am ce face-caut locuri de munca-dar nu gasesc pe nicaieri, am plecat la "tara"-Tamadao. Lucrari la casa. cu bani putini sa vrei lucruri mari...Incercam.
De ce va intereseaza pe voi? Poate nu, sau poate da.
Copilul din mine, ala de se ducea cu vaca, oaia, gasca si colinda prin tot satu', cam uitase cum pe la tara se da buna ziua la toata lumea. Uitase ca se poate sta nespalat si vreo 2 zile fara sa mori. Uitase cum e sa mananci pe apucate si daca apuci chiar si asa.
De munca fizica... Si mai ales uitasem ce inseamna sa stai cu Tata. Da. am stat cu tata. In doua saptamani am stat cu el si de vorba cu el, de lucru cu el...cam cat n-am stat in ultimii ani. Descoperiri epocale nu pot spune ca am facut, dar am descoperit cum imbatraneste un om. cum pana si nebunu' neamului, ala de era acuzat ca preacurveste si preabea(nu mai mult ca altii din neam da noah...) si ca prea le zice in fata a devenit din tata, bunic. am descoperit ca nu degeaba are patalamale pentru vreo 5-6 meserii. Si, mai ales, cum parul alb aduce schimbari in gandire. O curata, o desteleneste, si gandurile, ideile sunt altele.

Nu stiu sa fii muncit vreodata de la 6 dimineata pana la 10 seara, munca fizica...well...am facut-o si p'asta... si pot!
Pot acum sa...gletuiesc, pun podele, zugravesc, montez usi, sap, ud gradini, pot sa ma imbat cu vise si sa raman treaz din vin. Pot sa sufar in tacere si pot urla in gand pana raman surd in buricele degetelor...
Sa ma bata norocu' cate am facut-invatat-descoperit in doua saptamani. Nu, nu-i lauda. E doar o vorba aruncata de pe tastatura.
Stiti cum ii rasaritul peste deal? Dar luna taiata ca de un iatagan aproape de crucea noptii?
Dar dusul campeanului il stiti?
Am renuntat la a merge sa fac dus la neamuri. M-am bazat pe Dumnezeu sa sufle numa un pic caldura peste butoiul cu apa, sa fie sara buna de dat jos tencuiala muncii si racorit ochii din deste. E treaba serioasa cu gletuiala, si pipai peretii pana simti toate asperitatile, si te lupti cu ei sa-i indrepti...te dor ochii si din cap si din burice...

Dumnezeu dragutul, pupa-I-as eu barba Lui mi-o incalzit si apa, si suflet si ganduri. Mai, mai sa ma dea in fiert! In mijlocul curtii, cu luna aprinsa numa de-un colt, si vreo trei-patru stele ce tineau de sase, cu apa incalzita de soare intr-o galeata, si-un ibric mare(facut si asta de tata) ma dusam...ba' da ma dusam de ma gasea curatenia! Nu alta!
Multe am mai facut in doua saptamani...dar mai ales, am stat cu Tata...


Asculta mai multe audio Muzica

Pierderea ideilor

Ma simt ca un poet fara condei,un scriitor cu pixul rupt pe marginea unei feude. Ma simt ca un nor jigarit de o racheta nasa, ca o pasare de prada imbracata de un stapan nebun in haine de porumbel. Simt cum aerul sufoca si cum alcoolul se imbata mai repede decat omul trist. Fix pix sentimente, stilou fara cerneala, calimara plina cu neant. Ma simt ca un ca un caine batut, ma simt abandonat intr-o cadere. Simt literele cum incep sa fuga de mine si curvele cum rand inghitind hulpave ce seful hidos le ofera pe tava. Ma simt prost. si totusi prostia nu-i a mea. Si pe cand dormeam, umbrele mi-au ascuns penelul. Si pe cand visam ciorile mi-au mancat recolta de idei.

Frig, frig rau

E frig rau in Romania, sau mai precis.. pe la Bucuresti. Orasul asta de i se mai spune si capitala...E frig rau afara si parca te izbeste si mai tare gerul cand treci pe langa oameni. Parca fiecare locuitor al metropolei pe care-l intalnesti are in loc de inima si sange cald un mare rezervor de gheata. Lasam urme de frig in urma noastra si blocuri de gheata ne inconjoara. tot mai groase, opace, puternice. Suntem blocuri de gheata sinimic nu ne mai incalzeste. E frig rau afara si noi il sporim si de nicaieri nu mai razbate caldura. O sa uitam sa respiram aer si-o sa rascolim cerul in cautare de gheata. O sa uitam de sangele din vene si-o sa avem gheata. Suntem turturi inghetati, suntem oameni de zapada. E frig afara, frig rau.

Dragoste ilizibila

aiprafdesteleinochiitaifrumosisiportiintinesperantademaibinepecervadnumaiochiitaideofrumuseterarasipepamantvadpasiitaipierdutideastavaravadpestetotiubireatasigandurilebunesipestetotsimtprimvavaradoarcanditisimtparfumultauiubire.

Ce-mi doresc eu mie, pentru ungurime...

Ma tot uit pe blogul lui Dan Tanasa. Ma tot uit prin media, ma tot uit pe unde pot... si ma iau durerile de inima, sa nu mai zic de suflet. Mai am din cand ocazia sa vorbesc cu romani din secuime sau despre romanii din secuime, si atunci imi vine sa plang.
De atatea secole romanii in Ardealul lor, in patria lor stau drepti in fata maghiarilor. Niste unii veniti cu carnea sub saua cailor, de prin stepele asiei. am inteles ca istoria e uneori dureroasa sau nedreapta, ca altfel erau vremurile cand martirizau mii de romani pentru dorinta de a putea trai in tara lor. Am invatat ca multi de-ai nostri, romani, dar si mai multi de-ai ungurilor au fost sunt si vor fi curve. Sa fiti blestemati!!!! Dar ma mai inteles ceva. Putinii astia maghiari care conduc in Covasna, in Harghita, chiar si in Mures...sunt doar cu o geana mai destepti decat restul prostilor pe care-i duc de nas. Maghiari sunt in tot Ardealul, in toata Transilvania, dar nicaieri nu-s problemele din astea 3 judete. De ce? Pai e simplu.
1. BANII!!! Banii care vin sunt dijmuiti si impartiti dupa bunul plac al lu Marko si neamu lui Sandor si cine dracu mai e pe acolo. La omul de rand ajung prea putini bani. Nu se face mai nimic in judete, nici macar drumuri, nimic. Pentru ca daca s-ar pface investitii si nivelul de trai ar creste in zona, nu s-ar mai uita nici dracu, cat de maghiar ar fi el, la ce mananca astia de la udmr, pcm si ce mai au ei pe acolo. Cand ai burtica goala...esti usor de dus de nas
2. Lasitatea. Sunt atatia romani acolo care sufera. Iar noi astia, restul, cei care o ducem bine...ne doare la basca. Suntem lasi. Politicienii nostri sunt lais is nu fac nimic. Sa nu-i supere pe unguri. BA!!! Sambata in discoteci la noi se aduna mai multi decat sunt ungurii in ungaria! De ce dracu ne este frica? In UE suntem si noi si ei!!!
3. Bai ungurilor din romania. secui sau cum va ziceti. cum vi se zice voua in ungaria? ei? dc nu stiti, va zic eu alta data...dc ma rugati frumos...

De ce am scris blogul asta? Pentru ca ma ia capul uneori. Si-mi pare rau ca nu-s un virus, sa ma duc pe la cine stiu eu...

Tebea, 1991, pe cand inca eram Romani

Un concediu fara tel

Am revenit din concediu.Un concediu fara tel. Adica fara bani. Dar, cum in ori ce rau exista si macar un pic de bine...eu am descoperit mai multe...

am incercat vreo 3 soiuri de tulburel. Nu m-au tulburat, doar m-au inveselit. Am castigat o batalie cu frigul! Am racit si nu prea, deci l-am facut!

Am stat cu tata. Doar eu si cu el. Muncind cot la cot. Un om pe care l-am inteles greu. Ma uitam la el cum muncea, cum parul ii este tot mai alb zi de zi, cum imbatraneste si totusi nu renunta. Merge pe drumul lui fara abateri. Este drumul lui corect? Nu stiu. Dar macar nu-l abandoneaza.

Am stat la tara aproape o saptamana. In comuna copilariei mele -Tamadao. Am descoperit "fosti tarani", caci tarani...nu prea mai sunt. Renunta la stilul de viata pe care noi, orasenii, l-am numit din caldura caloriferelor "traditional". Haha! Renunta la vaca, la cal, la oaie, la gasca, la rata! Abia mai lucreaza ogorul, abia isi mai pun chiar si vie. Nu-i impinge modernismul de la spate ci timpul. Al dreaqului Mos Timp, la tara, de cand cu tulburelul asta nou...a cam prins puteri...Si-i goneste pe tarani de la matca lor si-i arunca intr-un soi de modernism fara cap si fara coada... Au puturi sapate in curte, cu apa curata, limpede, dar isi cumpara apa plata...au renuntat la vaca, dar iau lapte uht... oua...nu mai dau gainusele din curte, da tanti de la magazin in punga...
Se duce dracului satul romanesc. Si am mai observat ceva...se duce dracului pana si omenia. Din ce in ce, aria de oameni cunoscuti se restrange, prieteniile la fel, parca pana si neamurile o iau razna! Invidia e din ce in ce mai puternica, omenia merge deja desculta, insangerata si abia tinandu-se in carje! Sunt oameni care nu mai vor sa fie tarani, se vor oraseni la sat. Nimic de zis... Dar nici ce-i cu orasenismul asta nu mai stiu. Lemnul nu mai e bun, numa plastic, fier si termopan!
Si iar zic...se duce dracului satul!
Nu-s absurd, dar cand pe telefoanele copiilor de scoala primara rasuna guta ca-n codru...e treaba data naibii!
AAAAA!!! Si nu cumva sa-ti faci ceva mai frumos decat vecinul...ca-i bai mare!
Si tu oraseanule...ce palaria mosului tot vrei sa-ti faci casa la tara? Ca-i mai bine ca la oras? Esti nebun? Gainuse iti trebe? Porc? Pai pute! Pute...pute...pute...rasuna in urechi dusmania vorbitorilor de circumstanta...ei vor sa scape, tu vrei sa te bagi sluga la animale...Cine sa inteleaga de ce iti place tie aerul de iarna, cu miros de ger, de fum in sobe si un iz animal? Pari nebun. Iar tata...tata pare nebunul suprem cu toate gandurile lui, cu cheful lui de intoarcere la origini...nu-i la el in Olt, e in Calarasi, dar glasul pamantului il cheama si aici.. iar ceilalti? Ceilalti ar vrea sa omoare pamantul, sa-i puna calus la gura, sa poata sta ei linistiti, sa uite cine-i cheama si de unde s-au ridicat.
Scriu respirand aerul din sarcofagul intitulat Casa presei si vag, vag imi aduc aminte de aerul rece, cu miros de fum, cu muget de animal, cu tulburel, cu pamant negru gata sa te imbratiseze cand va fi ceasul tau de iubire vesnica cu cerul.