Toamna anului, primavara vietii VI

Plangea. Se scutura camasa pe el. Lacrimile ii curgeau siroaie si credea ca ca i se intampla nu-i posibil!!Se cutremura si plansul nu inceta. Fiecare centrimetru de corp se revolta, se ridica in plansul lui...Se tinea de abdomen, nu mai putea indura...Radea cu lacrimi de se cutremura garsoniera. Ii luase ceva vreme sa inteleaga ca de fapt viata nu-l fu... pardon, nu-l pacalise iar. Doar ca, si Dumnezeu iti da dupa cum crede El de cuviinta, cand crede El. Si lui ii daduse. Sau asta ii era lui impresia. Ii daduse primavara in loc de toamna si-l lasase sa vada raze de soare calde de dupa o strungareata inghetata. Si parul primaverii nu-i era cret, se comprimase numai intr-un efect ciudat. Primise totusi soare, de la oameni pe care nu i-ar fi banuit. Primise provocari de la ingeri negri cu pene lucioase. Primise zambete mici si totusi uriase, de la copiii aceia pentru care venise. Intr-un zambet de-al lor se ascundea o lume. Intr-un cuvant de-al lor un univers. Se chinuiau sa se poarte frumos, sa invete, sa fie la inaltimea asteptarilor si poate ca cei din jur nu prea mai isi dadeau seama ca ei sunt speciali. Si-un gram de zambet pur de-al lor face cate un kilogram de zambete aruncate pe fereastra dintre dinti anapoda, precum aruncau gospodinele zoaiele de la geam, ori din pragul maghernitelor.
Poate ca nu erau frumosi si mai mult ca sigur toti se fereau si se rugau sa nu aiba si ei parte de asa ceva, dar Dumnezeu inca trimitea pe pamanat astfel de mesageri, astfel de ingeri cu chip de om si zambet de cer. O clipa poate dura viata si tot viata se numeste. Un zambet numai si poti muri. O singura data sa iubesti si Raiul ti-a fost la picioare. Din iubire ne nastem, spre iubire tindem, in iubire ne ducem.
El se impiedicase iar din drumul lui si ramasese pe loc, blocat. Privise cu spaima si teama in jur. Nu cumva sa... Zilele insa treceau si viata nu se sfarsea. Nu cand vroia el. Probabil ca sus Barbosul avea un plan mai lung cu el. Fie! Faca-se voia Ta! Numai Doamne, mai calca-ti pe voie si mai arunca-i lui un bob de putere, sa schimbe lumea, sau macar firele de praf. Oamenii sau cariile lor din inima. Gandurile sau lungile beldii ce tin oamenii la distanta. Sa'ntinda navoade sa prinda dorinte si'n lacuri cu pesti diamant sa le arunce drept hrana. Cum ar fii sa creasca diamante obeze din dorinte umane? Sa faca giuvaere si inele plapande cu pietre asurzitoare si lanturi mizere? Cum ar fii? Un inger vine, altul zboara, cand alb, cand negru si departe-i pieirea. Si multe's de facut, multe de iubit, dar mai ales ingerii cu pene negre si haine de dulce amar. E primavara lui in toamna vietii lor si aproape tot se'nvarte'n'tro' hora a nebunelor dorinti, a slabelor cuvinte, a micilor ganduri si'a marilor vise. E primavara acum!



 
Primavara
  Asculta  mai multe  audio   diverse