Daca erai obisnuit sa privesti doar cerul sau erai cu nasul pe sus si nu vedeai mai jos de 1,5 metri nu l-ai fi vazut cu siguranta. Ce-i drept, te facea el sa-l observi. Scotea tot soiul de zgomote...Si da...era mai mereu manga. Sincer, ma uitam la el ca la o curiozitate. Asa-l priveau majoritatea. Nu-i stiam nici numele si nici ce poveste are.
Ma amuza infatisarea lui caraghioasa. Era un pitic. Cu fata rotunda, nas carn, par probabil negru putin albit. Mai mereu avea un fes. Jegos, ca si el. Era caraghios. Si poate la fel de caraghios era cainele care-l insotea peste tot. Tot mic, semanau ca doua picaturi de apa...intr-un ocean... Da semanau. Serios!
Nu m-a interesat niciodata persoana lui. Recunosc. Il vedeam adesea beat, si asta imi repugna. Ma amuzau doar povestirile colegilor.
Tin minte cum petrica imi povestea de mistoul pe care piticul il facea candva de el. Trebuia sa plece cu masina. Iar masina dadea in nas....prprprprprp...De nicaieri aparuse piticul. prprprprprpr facea si el. Petrica sa turbeze. Masina: prprprprprprpr. Piticul: prprprprprprprp. Ma omule, lasa-ma ma in pace!!! Piticul radea in hohote.
Si tot asa... si tot asa...rareori mi-era dat sa-lk vad in fata ochilor. Si nici pe altii nu-i auzeam vorbind de el.
Dupa Revelion insa...Lucrurile s-au schimbat.
”Ai auzit ca a murit?” ”da saracul....”. Cine ma? ”Marcel”. Cine ma?„ Marcel, piticul”. Cica de la betie a fost dus la bagdasar. a fugit de acolo. s-a intors aici. Era pitic de centru. de campineanu. a baut pana s-a facut manga. si a adormit in strada asa. dimineata era mai rece decat moartea...de fapt...moarte-l si luase. Si de atunci toti vorbesc de el.
La magazinul de unde ne luam fructe, apa si alte cele exista pana si o cutie de donatii. pentru inmormantarea lui marcel. piticul....
Ba marcele, moartea te-a facut vedeta ma!
No comments:
Post a Comment