Povestile mele: Apusul unui semizeu

Povestile mele: Apusul unui semizeu: Scapase de fiecare data de procese, de perchezitii, de orice brat al legii care se intinsese nevolnic catre el. Era puternic si chiar si can...

Povestile mele: Masti 1

Povestile mele: Masti 1: Se uita in dulap de minute in sir. Era nehotarata ce sa poarte in ziua aceea. Ce-i drept , nici natura nu o ajuta. Pe alocuri pe cer erau no...

Eu...Tu...

As petrece anotipuri lungi in trupul tau. Te-as chinui pana te-ai razvrati-n adancuri, ca eu sa te impac...Te-as saruta sa te omor, ca eu sa te aduc la viata tot printr-un sarut...Dar oare tu, m-ai invia? Te-am zugravit in suflet si din creion de sange, te-am scrijelit in ochi.

Povestile mele: O păpusă cu ochi tristi

Povestile mele: O păpusă cu ochi tristi: Fetita alerga pe cararile vietii si nu se uita deloc inapoi. Nu si-a dat seama ca in fuga ei copilareasca isi scapase din mana papusa. Mica,...

inca un blog

Mi-am mai facut un blog, unul de povesti. pentru copii.
povestiveselesitriste.blogspot.com

inspiratie sa fie...

Micul avion fricos

Intr-o lume indepartata, departe, departe, atat de departe incat nici cu gandul nu poti ajunge, era Regatul Avioanelor. Da, al Avioanelor!

Rege era Aleodor Imparat. Cel mai mare si puternic avion care a existat vreodata! Nu fusese intotdeauna asa. Stiti, acolo, in regatul avioanelor, inaripatele erau ca si oamenii! Cresteau! La inceput abia li se vedea elicea si le tremurau rotile de slabe si mici ce erau. Iar apoi, hranite cu ulei ecologic, din pomii de ulei si cu benzina din arbore de....benzina...cresteau mari! Nu radeti, nu mint! Asa era acolo! Aleodor imparat se tot chinuia sa aiba un mostenitor. Cum apareau copiii avioanelor...nu ma intrebati! N-am stat pe acolo asa de mult incat sa le aflu toata povestea! De fapt...nici n-am ajuns! Mi-a povestit un inaripat batran, cazut din greseala pe pamant!

Toata tagma vracilor venisera la curtea imparateasca, curte ce era aparata de avioane de lupta mari, cu pieptul bombat si armura groasa. Nici un vraci nu daduse de leac imparatesei Avion. Abia cand o excadrila de soldati imparatesti s-a intors de departe,departe,departe, cu un leac pretios, Lubrifiantul, imparateasa reusi sa ramana grea.

Se nascu un avion mic, cu elice abia mijita si cu trei roti de ti-era mai mare mila! Abia se roteau de mici ce erau! Pe cat de mari erau imparatii, pe atat de mic era mostenitorul trenului, Gelu!

Cu benzina si uleiuri, micul print prinse a creste...Si rotile i-au mai crescut. Era o mandrete de avionas!
La 2 ani, dupa ce li se toceau rotile de cat se harjoneau pe pistele de decolare, micile avioane incepeau sa zboare!...cum sa va zic eu voua...la fel cum invata puii de pasare sa zboare, cam asa invatau si puii de avioane! Numai ca, nu dadeau din aripi, alea erau fixe, doar din elice! Era o vreme buna in regatul avioanelor! Multi pui, care albi, care argintii, rosii ca focul sau portocalii dadeau din roti de ti-era mai mare dragul se te uiti la ei cu ce jind se-alearga Isi prindeau mici fasii colorate de coada sau de extremitatile aripilor si se alergau. Care pe care isi pot smulge fasiile! Seara se retrageau in casele lor.Adica, un soi de hangare...

Micul print, Gelu, nu facea nici el exceptie. Se juca toata ziulica! In cinstea lui, Aleodor Imparat planuia o festivitate grandioasa! cu surle si trambite in ziua in care micul Gelu, acum cam....cat un avion de o persoana..., trebuia sa zboare prima data! Si-i tot dadea sfaturi, il lua in spate si zbura cu el prin toata imparatia! Doar, doar, Gelu va prinde gustul zborului! Copilul zambea...reusea sa stoarca un zambet din gura lui metalica...dar...ceva se intampla in sufletul lui... Si din ce treceau zilele, din aia baiatul se intuneca la suflet...Avea o mare problema...si nu avea cui sa i-o spuna...Oricine din imparatia lui...ar fi ras de el daca i-ar fi povestit! Nu mai zic ce dezonoare ar fi fost pe capul imparatilor! Lui Gelu, micul prin al regatului avioanelor, ii era frica...de zbor! Era incredibil asa ceva! Un avion cu frica de zbor! Niciodata nu se auzise de asa ceva! Si totusi, printul se temea! Numai el stia saracul cat de tare se temea cand marele Aleodor, cel mai mare avion de pe fata pamantului il lua in spate si zbura precum gandul si ca vantul in inaltimile cerului! Ii trebuia jumatate de zi dupa ce tatal sau il lasa la sol, sa-si potoleasca Bataile inimii! Pardon, motorului!

Doar in batranul sfetnic al lui Aleodor avea micutul incredere. Cand nu a mai putut rabda, a mers intr-un suflet la Talmaciu,caci asa il chema pe sfetnic si i-a vorbit de problema lui! A facut bine! Talmaciu, ca un avion batran si care a vazut multe la viata lui, l-a ascultat fara macar sa zambeasca a batjocura...Era neobisnuit chiar si pentru el, dar stia ca trebuie sa-l ajute pe micul print...

Incepu sa-i explice ce sunt ele, avioanele, cine le erau stramosii cum de mult, tare demult, creatorii lor, umblau alaturi de ei pe pamant. LE spuneau Oameni zeilor. Si din mana zeilor se nasteau avioane tot mai moderne, tot mai frumoase, pana cand intr-o zi s-a nascut avionul suprem, autosuficient si inteligent. De atunci, avioanele au inceput sa-si prigoneasca creatorii. Au invatat sa se creeze singure, sa se repare, sa faca tot ceea ce inainte nu puteau decat oamenii. Si-atunci au inceput sa prigoneasca vechii zei pana cand acestia fie au disparut, fie au plecat fara urma...nu se stia...

In timpurile micului avion print lucrurile erau de mult stabilite, stiu, cunoscute si totul mergea in ritm de...avion!

Chestia cu zborul era nativa. Nu se auzise pana atunci, de la nasterea avionului suprem, primul rege din dinastia lui Aleodor Imparat, de un avion care nu stia sa zboare...

Talmaciu ii explica pe de-a lungul micului print tot ce stia. Gelu in schimb nu era prea convins. Mai prinsese ceva curaj....dar...prea putin....Zilele treceau si Gelu tot nu zbura. Ii era teama. Teama incepuse sa i se fac si lui Talmaciu...Cu aleodor imparat nu era bine sa te pui si mai ales sa-l superi...

IN sinea lui Talmaciu se gandea...”daca ar mai fi fost oameni acum...l-ar fi invat pe Gelu sa zboare. L-ar fi pilotat si micul print ar fi prins gustul zborului...i-ar fi tinut aripile drepte, coada. L-ar fi strunit...dar...noi i-am alungat pe toti! 


Odata la ani distanta se mai auzea cate un zvon de la marginile imparatei cum ca vreun avion de patrulare ar fi vazut vreo fiinta cu doua picioare...Ultimul zvon era vechi de vreo 10 ani...
Talmaciu stat doua trei nopti si trei zile in gandire si isi dadu seama ca era singura solutie pentru micul print, un aviator! Un om care invata in vechime avioanele sa zboare...Dar de unde?

Isi lua merinde...adica niscaiva canistre cu kerosen, isi ceru voie de la imparat, sub un pretext oarecare si pleca spre marginea regatului, acono de unde venea ultimul zvon vechi de atatia si atatia ani! Nu era prea convins...dar nici alta solutie nu gasise...
A ajuns dupa cateva lungi si obositoare zile la marginea imparatiei unde se aflau pesterile oamenilor...sau...ma rog...unde se stia ca s-au retras umiliti si infricosati oamenii...Si-a strans aripile vechi si obosite si a intrat intr-o pestera. NU vedea aproape nimic. A mers, a mers, a mers pana a simtit ca nu mai poate de oboseala. Chiar si o roata i se sparsese de la o neghioaba de piatra ascutita pe care nu o vazuse in intuneric. Simtea ca pana si elicea-i sta sa cada de oboseala.Talmaciu cazu frant de oboseala! Dormi mult si adanc.  Visă mult. Visa vremurile in care oamenii conduceau lumea si cresteau avioanele. Era tânăr încă pe atunci. Model nou. De grijă îi purta un aviator destoinici și priceput. Pată de rugină nu văzuse, sau murdărie. Ce Vorbești! Imediat lua Marius, cxăci așa îl chema pe aviatorul lui, lua o cărpă și o găleată cu apă și șampon și-l curăta! Zbura doar în înaltul cerurilor, acolo unde amândoi se simțeau puternici, liberi! Erau o echipă...ceva de speriat! Vorbeau mult! Da, avioanele puteau vorbi ca și oamenii. Vorbeau, povesteau, râdeau. Ce ciudat. UN avion să râdă cu aviatorul! Ciudat, dar adevărat! Visa Aleodor acum la vremurile acelea și regreta nespus dispariția oamenilor. El se opusese prigoanei oamenilor. Dar erau prea putini care intelegeau de ce avioanele au nevoie de oameni si invers...

Dormea, visa, visa dormea...Se trezi cand simti, uimit, simti cum cineva ii pompa aer in roata sparta! Se dezmetici dintr-o data! Era un om!!Ii fu frica sa reactioneze. Se multumi sa-l studieze pe om si sa-i sugere printr-un tusit ca s-a trezit. Omul nu schita nici un gest. Ii vindeca rana de la roata. Prinse glas....Ai noroc, inca mai pastram petice pentru roti ca ale tale! Sunt vechi de tot! Stramosii nostri ne spuneau de ele. Nu credeam sa mai apuc sa vad un avion atat de batran.
Talmaciu asculta uimit, nu-i venea sa-si creada urechilor!
Tinere, cine esti?
Sunt Marian, stra-stra-stra-stra-stranepotul lui lui Marius! Primul rege al oamenilor alungati! Te-am ingrijit pentru ca te-am recunoscut! Bunicul Marius avea multe poze cu tine! Altfel te lasam aici. Voi avioanele nu meritati nimic din partea noastra! Aproape ca ne-ati omorat pe toti!

Talmaciu ar fi vrut sa planga. Dar lacrimi nu aveau avioanele. Simtea ca-i plezneste mototrul in piept de bucurie, de tristete, de rusine si iar de bucurie! Nu-i venea sa creada!

Marian! Nu pot sa cred! Esti nepotul lui Marius! Stapanul meu!!! Incerca sa se ridice darn u reusi, era inca slabit.
-Stai linistit! Inca nu esti bine. Trebuie sa-ti mai dau si niste aditivi sa te pun pe picioare! Pardon, pe roti, incepu sa rada Marian.

Cei doi incepura sa povesteasca. De Marius, ajuns conducator al oamenilor alungati, de avioane, de destin, de viata, de luna si stele...de detoate!
Si totusi, de ce ai venit pana aici Talmaciu? cazu intrebarea lui Marian.
Talmaciu lasa capul in jos. Dupa cate ii povestise omul despre suferintele semenilor sai, despre durere, crima, foamete si pierdere in disperare...parca problema micului print...nu mai conta...
Si totusi isi lua inima in dinti si-i povesti totul, de-a fir a par...
Omul se uita la el fara sa clipeasca macar....L-ar fi ajutat pe micul print. Stia doar ce este suferinta...dar se temea...stia ca desi nu se mai intamplase de multi ani, avioanele inca aveau o lege prin care oricine putea vana oameni, ba chiar era premiat pentru asta...si sincer...el pilotase doar in imaginar si pe un soi de macheta...de unde avioane in pestera? Teorie stia, practica...


II ceru un timp de gandire lui Talmaciu...Si se gandi...fix vreo 5 secunde! Era prea mare curiozitatea, dorinta de a pilota, de a explora, de a iesi sub cerul liber! Dar...cum sa faca?

Se sfaturira, se gandira si pana la urma gasira o solutie...Cate zile va dura zborul pana la palatul imparatului, Talmaciu il va invata sa piloteze practic, iar Marian promitea sa-l invete sa zboare pe micul print. Omul in alimenta pe Talmaciu cu toti aditivii pe care ii mai avea, lasati mostenire de la strabuni, isi lua la revedere de la tribul saul si plecara! Talmaciu, dar si MArian se simteau ciudat. Marian nu mai pilotase un avion adevarat is mai ales nu sub cerul liber. Iar pe talmaciu il cam gadilau mainile omului pe manetele nefolosite de atata amar de ani. La inceput se cam poticnira, nu se cunosteau. Dar nu dura nici doua ore si se jucau unul cu altul de parca se cunosteau de-o viata! La inceput, Talmaciu era pe pilot automat, Marian decat mima manevrele. Apoi avionul se trecu pe semi-automat. Omul incepu sa comande cu cateva lucruri simple. Iar pe masura ce ambii prindeau incredere unul in celalalt, marian prelua total controlul avionului! Ce trairi ce senzatie! Ce madrie! De-o parte si de alta! Marian era mandru ca in sfarsit piloteaza, iar Talmaciu ca poate inca sa zboare cu un aviator si inca un urmas al stapanului sau!

Ce manevre! Ce jocuri! Ce nebunie! Loopinguri, rasuciri, caderi, urcari rapide...ce n-au incercat! Incepeau sa formeze un cuplu imbatabil! Si nici unul nu obosea! Se odihneau cateva ore ca mai apoi sa plece mai voiosi, mai dornici de zbor si aventura! Desupra lor, din nori parea ca vegheaza Marius. Primul zeul al tribului oamenilor alungati!

Ajunsera la poarta regatului dupa mai bine de o saptamana. Marian se ascunsese in calinga lui Talmaciu. Era in pericol de moarte daca cineva l-ar fi descoperit! Dar sosirea lor a fost cu noroc. N-au intampinat nici o problema si au trecut linistit de garzi. Talmaciu s-a dus direct in camera micului print. Era dornic sa-i faca cunostina cu noul lui prieten. Mai ales ca, daca stai sa te gandesti si sa transformi anii avioanelor in anii oamenilor...erau cam de aceiasi varsta...

Talmaciul il gasi trist pe micul print. Credea ca si sfetnicul lui drag, il părasise! Ii sari in aripi imediat cum il vazu!

Talmaciu! Ude ai disparut! Credeam ca m-ai abandonat!
Nici pe departe printe. Am fost sa caut o solutie la problema ta! Si cred ca am gasit-o!  Dar trebuie sa ai incredere si sa nu spui nimanui nimic! Altfel....voi ajunge la fiare vechi! LA cimitir! Tatal tau nu stie ce este indurarea! Promiti?

Promit draga Talmaciule! Promit!, striga micul print!

Bine...asa sa fie. Avionul batran isi deschise carlinga si de acolo cobora Marian.

Gelu se trase inapoi speriat! Talmaciu! Cine, ce, cum? Ce este acesta? Era speriat. Cu toate povestirile despre bunatatea oamenilor, Gelu avea in cap si povestirile tatalui sau in care oamenii apareau mereu in ipostaze negative...

Nu ai nici un motiv sa te temi. Este un om, este nepotul stapanului meu! Mai tii minte povestile cu stapanul meu? Cum sa crezi ca nepotul lui iti vrea raul?

Gelu se uita mirat.Aproape ca-i tremura elicea lui micuta de frica!

Si Marian se uita uimit...stia pe cine are in fata si stia ca daca i-ar smulge furtunul de alimentare i-ar opri sangele si printul ar muri! Ar razbuna toti oamenii care au perit din vina neamurilor micului print! Dar in mintea sa aparura invataturile lui Marius, stra,stra...nici nu mai stiu al catelea strabunic al lui. Faceti bine, nu rau. Iubiti avioanele! Intr-o zi vom fi impreuna iar!

Pornirea criminala ii pieri. I se facu mila de micul print si chiar incepu sl simpatizeze.

Facura cunostinta. Se studiau cu interes. In mare taina, hotarara ca a doua zi, cu noaptea-n cap,dar nu chiar noapte ca trebuiau sa mai si vada pe unde umbla, sa plece spre campiile regale, acono unde era o veche pista de decolare si acolo sa incerce sa vada daca pot rezolva problema micului print. Nu de alta, dar mai erau doar doua zile pana la marea sarbatoare data in cinstea micului print si unde acesta trebuia sa-si arate talentul la zbor! Talent care...deocamdata lipsea cu desavarsire...Cam ca al meu la scris povesti...dar zic sa trecem peste asta...

A doua zi dimineata micul print insotit de talmaciu si marian, ascuns in carlinga batranului sfatuitor au plecal spre campiile regale feriti de oechii curiosilor. Gelu era in creste si acum era un avion cam cu un singur loc. Chiar daca de generatii intregi erau pe pilot automat, cand cresteau avioanelor le apareau si cabinele de zbor. Probabil amintire a vremurilor cand oamenii le conduceau...


Cand au ajuns pe campie. Marian dadu sa se urce in cabina lui Gelu. Dadu...caci de reusit nu reusea! De vina era gelu. Ba ca-l gadila, ba ca-l doare...ba....Talmaciu si Marian erau disperati! Cum sa-l ajute daca nu-i lasa?
Pana la urma, Gelu se potoli si Marian reusi sa se urce in cabina. Il trecu pe pilot manual si se pregati de decolare. Asta micu, printul...se cam codea. Ii era frica...Dar cu ceva incurajari din partea sfaturitorului sau si din partea lui Marian ,reusi sa treaca peste teama.

Se pregatira si si incepura sa ruleze pe pista...incet, incet prinsera viteza! Cand erau gata sa se decoleze, micul print striga cal il tineau bujiile! Staaaai! Marian puse frana brusc de erau cat pe aci sa se rastoarne! Ce este? Mi-e frica!
Marian si Talmaciu incepura din nou sa discute cu Gelu. Iii insuflara curaj si micul print accepta o noua incercare...Nu cu succes! Din nou teama ii inmuiase elicea!

Abia la a treia incercare isi calcase pe motor si prinse a zbura! Marian, acum deja experimentat il purta in inaltul cerului si al pamantului, in vazduhul alburiu si in negura padurilor. Gelu, un pic uracios la inceput se simtea acum de minune! Ii placea sa zboare si simte cum creste motorul in el de placere! Ce-i drept si lui Marian ii placea! Altceva cand zbori cu un avion tanar si alta cu un batranel ca Talmaciu.

Se lasase seara bine de tot cand au hotarat sa se intoarca...Au ajuns la palat, cu Marian tot ascuns si au hotarat sa mai exerseze si a doua zi. De data asta, pe pilot automat!

Au ajuns devreme la vechea pista de aterizare. Si imediat au inceput sa zboare. Manual. Marina il invata tot ce stia in materie de zbor pe micul print. Constiincios, Gelu baga la cap tot! Dadura o tura, doua, trei...cand Marian apasa pe butonul de pilot automat, Gelu zbura cativa zeci de metri din lansare si se panica cand isi dadu seama ca trebuie sa zboare singur! Era in inaltul cerului si elicea i se opri de frica! Intra intr-un picaj ametitor! Cadea si se rasucea! Talmaciu privea ingrozit! Noroc cu Marian! Nu se pierdu cu firea si la doar cativa zeci de metri de pamant trecu avionul pe manual si reusi sa-l redreseze! Cand au aterizat, abia daca mai aveau putere sa vorbeasca...Pana seara au incercat incontinuu...Nu si nu. Gelu nu putea sa-si depaseasca spaima. Reusise cel mult sa decoleze singur...Dar si decolarea nu era o prea mare reusita. Si a doua zi era ziua primului sau zbor in fata Imparatului...
Seara, la Palat, Gelu, Talmaciu si Marian au stat la sfat..Ce sa faca, cum sa faca...Cu marian la comanda, gelu zbura incredibil. Fara, era in pericol de moarte! Au hotarat ca Marian se va ascunde in cabina lui Gelu, il va lasa pe acesta sa decoleze singur si va prelua comanda cat de repede, in speranta ca nimeni nu-si va da seama de nimic! Au cazut de acord si au adormit.

A doua zi, toata Crutea era in Sarbatoare! Toti se gatisera, se lustruisera, se aranjasera! Dupa defilarea avioanelor de lupta si a celor de agremenet, de cautare, de salvare..de...ma rog, a tuturor natiilor de avioane, ba chiar si de navete spatiale, urma momentul culminant! Zborul lui Gelu! Acesta, frumos vopsit, aranjat, dichisit, veni in fata parintilor sai.
Tata, mama, va multumesc pentru tot! Vreau sa fiti mandri de mine!
Se duse spre pista regala de decolare si se pregati de zbor. Toti amutisera.
In soapta, Gelu ii spuse lui Marian: Esti gata, esti pregatit? Ajuta-ma te rog!Sunt cu tine, nu te teme!
Gelu incepu sa ruleze si cum se departa de ochii parintilor si ai celor de la curtea imparateasca, Marian prelua comanda! Se inaltara si zburara ca niciodata! Sus, sus! Atat de sus ca restul abia ii vedeau! Ce rotiri, loopinguri, caderi, urcari....de toate!
Toata lumea aplauda! Numai imparatul, la inceput uimit de cat de bine zbura fiul sau, se incrunta tot mai tare! Nu spuse nimanui nimic. Dar in stilul fiului de a zbura recunostea mana omului! Era imposibil, chiar el avusese grija sa fie ucisi toti oamenii, sau cel putin asa credea...Trebuia sa verifice. Pleca de la locul sau atat de repede, de nici garzile imparatesti nu au avut timp sa reactioneze. Se ridica in zbor si se duse langa fiul sau. Acesta nu-l observa la timp prins de euforia zborului si Aleodor avu timp sa vada, cum la comanda nu era fiul sau, era un om! UN OM! Gelu! Coaboara imediat! Acum! Printul si omul s-au speriat atat de tare incat imediat au coborat. Imparatul dupa el! Tuna si fulgera de suparare! Nimeni nu intelegea ce s-a intamplat dar toti si-au dat seama ca nu este a buna! Imparatul era negru de suparare! Cel mai mare avion din toata imparatia, era foc si para! Coboara imediat! Imediat sa-l dai jos!Tata nu e nimeni! Nu ma minti! Acum da jos omul! Imediat! Altfel te sfaram cu aripa mea! Urla imparatul!
Gelu nu avu ce sa faca si Marian cobora! Imparatul fu gata, gata sa-l omoare. Gelu s-a aruncat insa in fata rotilor tatalui sau si-l implora! Tata te rog nu! Te rog nu face asta! El m-a invatat sa zbor! Mi-e frica de zbor! Fara marian nu pot sa zbor!
Imparatul impietri! Nu-i venea sa creada ce auzea! Fiul sau, fiul celui mai puternic avion din toata lumea ii era frica de zbor! Asa ceva era de necrezut!!!

Fac orice tata, numai lasa-l in viata!! Aleodor nu putea sa creada! Se uita furios la fiul sau si mai ales la om. Era o ura surda in sufletul sau fata de oameni. Nu stia de ce, dar acesta era. Poate pentru ca asa fusese crescut si educat. Il las in viata cu o singura conditie...
Orice tata! Orice!
Zboara singur! Atunci voi stii ca intr-adevar te-a invatat sa zbori, si-l crut!

Parea un pret minor. Dar la frica lui Gelu de zbor....
Bine tata! Asa voi face.
Marian incerca sa-i spuna sa nu incerce, sa nu se prabuseasca! Dar Gelu nu vroia sa asculte. Stia ca Marian si-a pus viata in pericol pentru el si vroia sa ii intoarca gestul.
S-a uitat in ochii lui Marian, apoi ai lui Talmaciu care se uita ingrozit. Apoi se uita la mama lui care abia se tinea sa nu urle...Apoi la tata. Tatal Aleodor era neclintit.

Pleca spre pista de decolare. Isi aduna puterile, isi inghiti nodul imens care-i statea in rezervor si incepu sa ruleze. Frica nu-i dadea pace. Fu tentat sa se opreasca. Multimea privea uluita cu sufletul la gura... Oare zboara sau pica?

Cand simti ca este aproape sa-si ia zborul inchise ochii si dadu cat putu de tare din elice! Simtea ca-i crapa motorul de frica dar nu dadu inapoi! Dintr-o data simti ca nu mai are pamant sub roti! Decolase! Zbura! Deschise ochii si cand se vazu in aer fu cat pe aci sa i se opreasca elicea de frica! Inchise ochii iar si zbura spre cer. Se calma. Deschise ochii! Putea sa zboare! Da, trebuia  sa zboare pentru Marian! Zbuna pentru Marian! Facu de unul singur tot ce-l invatase omul! Si facea bine!

Tatal sau privea incantat. Dar nimeni nu era mai mandru decat Marian. Isi indeplinise rolul. Cand a aterizat, micul prin fu luat in aripi de tatal sau.

De acum nu mai esti micul print! Esti un print in toata regula! IAr tie omule, ti multumesc! Nu stiu de ce uram oamenii, poate pentru ca asa am fost educat si mi s-au spus tot felul de povesti in care voi ne dezmembrati fara mila. Dar tu m-ai ajutat. Iti multumesc! Poti sa-mi ceri orice!
Nu-ti cer decat sa ma lasi sa am grija de fiul tau. Si sa-mi ierti semenii.

Aleodor ramasese pe ganduri...NU ar fi spus nu, dar era prea ingradit in gandire. Si totusi, bunatatea din inima lui, din motorul si pistoanele lui triumfase!

Fie! Sunteti iertati! Puteti trai printre noi, cu noi!

In anii ce au urmat, oamenii au revenit alaturi de avioane. Ba chiar au inceput sa le piloteze. Bine, ce-i drept, de marele imparat nu se apropia nimeni...Era imparatul! Dar pritenia dintre Marian si Gelu nu s-a mai sfarsit niciodata! Omul era om, avionul avion!