Toamna anului, primavara vietii

Pentru el, toamna venise neasteptat de greu. Astepta 1 septembrie cu batai ale inimii tot mai puternice. Galbenul cel nou al frunzelor, aramiul naturii nu-l deranja deloc. Ploaia doar ii spala pacatele iar frigul ii inghetase patimi grele. Zilele lui august le impinsese cu bastonul de la spate... "haidi bre o odata!!!". Pe masura ce imbatranea luna, zilele ei erau tot mai grele, mai lungi. Chiar daca soarele sulita tot mai scurt pe cerul patriei. Vroia sa vina 1 septembrie si altceva nu! In prima zi de toamna pentru el venea primavara, primavara unei vieti. Mai venise si alta data primavara, dar acum se anunta mai bogata, mai plina de sperante. Era o primavara creata si cu strungareata. O copila frumoasa. Asa primavara...sa tot vina. Se rugase mult. "Lumineaza-ma Doamne! Lumineaza-ma pe mine pacatosul! Tie Doamne ma incredintez, pe mine si pe toti cei dragi". Dumnezeu ca un parinte bun, cred ca-l cam ascultase. Doar venise primavara...si peste viata tulbure a lui, incepea sa se astearna pacea... Veneau zile de munca, de nevoire, era mult de lucru pana ca el sa-si revina... Daca si bracinarii sufletului erau rupti in fund...Era de munca...prea multi se uitasera prin gaura bracinarilor la sufletul lui...Tesea acum ata din vise, si turna un ac din dorinte, sa coasa bine, sa peticeasca poate cu mici bucati de fericire...Asa nu va mai fii sufletul lui in fundul gol...Si poate il va vedea doar cine trebuie...