Descântec de vedenie la morţi!

Jurnalul National
13/06/2009


De-o frumuseţe sălbatică, Timocul sârbesc este plin de dealuri, văi, păduri... cimitire. Neîngrădite, cu monumente funerare foarte minuţios lucrate. Am plecat cu o delegaţie a Institutului Cultural Român să descoperim comunitatea românilor din această zonă, să realizăm o "Mediatecă".

Un proiect prin care încercăm să vi-i aducem mai aproape pe românii din Timoc. "Mediateca Românilor din Timoc." Alături de ICR am descoperit un tărâm incredibil.

POVESTEA ROSEI
În zona oraşului Bor, în satul Gamzigrad, circulă o poveste interesantă. Subiectul principal este Baba Rosa. Femeia care vorbeşte cu morţii. Sunt oameni care cred în puterile ei şi oameni care nu cred. Cei care cred sunt însă gata să confirme fără îndoială că ei au vorbit cu rudele lor plecate dintre cei vii. "Mergeţi şi-o să vedeţi!", un imbold pe care l-am auzit, poate, chiar de prea multe ori.

O mică şedinţă de grup şi treaba s-a hotărât! Mergem la Baba Rosa! Dar cine să fie cobaiul? Cine vrea să discute cu vreun subcombat? Ei, bine? Nimeni! Norocul nostru s-a numit Zavişa Zurj, un român din zonă implicat în mai toate proiectele care vizează comunitatea românească.

Fără să fie un credincios care s-ar aşeza în primele rânduri la o slujbă de biserică, nici prea păgân nu este... În el se dădeao luptă vizibilă între nepăsare şi teama de a da peste ceva ce nu ar putea controla.
Îşi dorea, dacă tot trebuia să meargă la căzătoare, să vorbească cu mama lui, Sârbinca, moartă de 15 ani. Dar, pe de altă parte... "Eu nu cred în aşa ceva, dar dacă o să ajung să cred? Nu vreau!" A întrebat câţiva oameni cărora Rosa le intermediase discuţii cu morţii ce ar trebui să facă, cu ce să meargă? Un plocon şi nişte bani. Zavişa a luat o tavă, dulciuri, turtă dulce, un ştergar, o lumânare neîncepută, flori. Hai la Baba Rosa!

La marginea satului este casa ei. O casă ca toate celelalte. Nici prea săracă, nici bogată, nici căzută, nici îngrijită. Câteva găini şi câţiva câini "pitici" completează tabloul în care femeia îşi primeşte oaspeţii. Ne-a primit şi pe noi. Părea bucuroasă de aşa oaspeţi veniţi de departe, poate doar pentru ea! Zavişa i-a spus ce vrem, ce vrea el. Dorul de mama Sârbinca îl făcea să treacă şi peste ultima urmă de îndoială.
ŞUETĂ ÎNTR-UN PAHAR CU APĂ
La început, în mijlocul curţii, Rosa a povestit cum a căpătat ea har. Apoi ne-a invitat în casă. În prima cameră, una ce primise rol de bucătărie, dar şi de "cabinet lucrativ". Ea s-a aşezat la o masă şi, urmărită de o mică mască de carnaval model Veneţia, a luat ploconul adus de Zavişa, asigurându-l că tot ce a adus la mama lui va ajunge, ea nefolosindu-se de nimic.

Căzătoarea a aprins o lumânare şi în faţa ei a pus un pahar plin cu apă. A descântat cu un cuţit şi încet, încet a anunţat triumfătoare că spiritul femeii decedate e alături de ei. L-a chemat pe bărbat să se uite în pahar, fix din spatele ei, să vadă umbra femeii. Cum Zavişa nu vedea umbra bine, femeia i-a explicat că mama lui stă într-o parte, e cumva în umbră, din această cauză Sârbinca nu se vede în pahar prea bine. Nu foarte covins, Zavişa a văzut totuşi o umbră în pahar.

Să fi fost oare a mamei sale sau a flăcării lumânării? Fără să aibă vreo reacţie adversă la prezenţa spiritului din pahar, Rosa a început o conversaţie în trei.Ea, Zavişa şi... Spiritul. Despre cei morţi, numai de bine! "Sârbinca e mulţumită de tine! I-ai dat 3 rânduri de haine de pomană. Îi plac, dar cei cărora li le-ai dat nu prea le mai poartă! Întreabă de tine, de femeia ta. Ai copii? Văd că ea zice că ai... Ea mai e cu cineva acolo, dar nu văd, că stă într-o parte!"

...Discuţia dintre femeie şi "client" este aproape monopolizată de aceasta. Pune întrebări des, dar tot ea oferă şi răspunsuri. Zavişa pare că doar alege dintre variantele date de meştera în convorbirile cu subcombaţii. Când variantele de răspuns nu prind realitatea măcar de-un picior, subit, căzătoarea mai dă o tură de cuţit prin pahar, până îi vin în minte alte variante, ori, după cum spunea ea, Sârbinca îi dă alte răspunsuri... La câteva nereuşite, Rosa reuşeşte să atingă câteva puncte fierbinţi pentru Zavişa. Neîncrezătorul de la început devine nedumeritul şi apoi cre­dinciosul în puterile Babei Rosa.

Mesajul discuţiei este unul cât se poate de pacifist. Celui plecat dintre cei vii îi este bine. Locul în care domiciliază este unul plăcut. Viaţa de după moarte decurge bine pentru Sârbinca şi-i aşteaptă liniştită pe ai ei să vină când ceasul vieţii nu va mai putea fi întors cu nici o cheiţă. După aproape o oră de spiritism, Zavişa pare împăcat, Baba Rosa mulţumită pentru că a rezolvat încă un caz, iar spectatorii, nedumeriţi! Să fie har, să fie scamatorie? Umbra în pahar îşi schimbase poziţia, dar şi lumânarea arsese, lumina flăcării cădea pe pahar altfel. Să fi fost vreo legătură?
INIŢIATĂ DE DIVINITATE
Povestea Babei Rosa despre iniţierea ei în ale "vedeniilor" este fascinantă. Ireală! Spune că pe la 12-13 ani a început să "cadă". Pe nepusă masă, o cuprindea un somn atât de adânc, "de puteai să tai lemne pe mine". Stări care anunţau un har aparte... De altfel, ea crede că ar fi putut moşteni harul vorbelor "morţeşti" de la bunica ei. Pe măsură ce creştea, stă­rile se intensificau. La statutul de "că­ză­toare" a ajuns însă mai târziu. Atunci când era deja mamă, o femeie matură.

Primele "tatonări cu morţii" datează de pe vremea când fiul ei îşi satisfăcea sta­giul militar obligatoriu. Vorbeşte despre "Ei", nenumindu-i. Abia după ce o asculţi mai mult timp îţi dai seama că vorbeşte despre Sfinţi, ba chiar despre Dumnezeu. "Când s-a dus copilul meu în armată, el trei săptămâni a fost dat dispărut în război. A fost ţinut la spital trei luni. Într-o zi, după ce el se întorsese acasă din armată, eu am adormit, pe la amiază. Au venit atunci şi m-au luat cu ei. Şi m-au întrebat: «Vrei să fii cu noi sau vrei să luăm ochii la copilul tău?». Le-am spus să-l lase în pace pe el şi eu voi merge unde vor dori. După ce m-au vizitat ei, pe băiatul meu l-au luat iar în armată, dar a scăpat cu bine."


CĂPĂTAREA HARULUI DEPLIN
O dată ce femeia şi-a dat acordul pentru a deveni liantul dintre vii şi morţi, mai erau doar câţiva paşi de făcut. Rosa povesteşte momentul în care a primit ceea ce ea numeşte "harul divin". "Eram bolnavă de picior. Numa' mă târam aşa, pe lângă sobă. Într-o zi, părinţii mei au plecat şi s-au dus la o colibă a noastră, în altă parte. Eu m-am culcat. Abia puteam să dorm de durere. Era în plină zi.

Am închis uşa de la casă şi am lăsat-o deschisă pe cea de la dormitor. M-am pus în pat să dorm şi numa' dintr-o dată s-a deschis uşa şi a intrat un om. Mândru, mândru tare era, în ţoale frumoase. A vrut să închidă uşa şi i-am zis s-o lase aşa. M-a întrebat dacă mă doare piciorul. Mă durea." "Vrei să-ţi treacă la picior să nu te mai doară?", a întrebat-o bărbatul. "Doamne! Da' unde să audă Dumnezeu aşa ceva să mă lase, să nu mă mai năcăjesc atâta?", răspunse Rosa. Omul a venit şi s-a aşezat pe marginea patului.

A întrebat-o dacă vrea s-o vindece, dar şi să o însemne, s-o facă "căzătoare". Femeia a încuviinţat."Tâta că acum îţi trece, trebuie numai să vrei tu!" "Vrei să te însemnăm acum?", a întrebat-o iar. "Vreu, di ce să nu vreu?" De trei ori a lovit-o peste picior însemnând-o, dându-i în acelaşi timp şi harul vederii pentru cei vii şi cei morţi.
URSITOARELE PĂMĂNTULUI
Odată însemnată, femeia avea să realizeze un lucru şi mai terifiant. Dacă ar fi să dăm crezare absolută vorbelor ei, atunci "iniţiatorul" ei ar fi nimeni altul decât Iisus Hristos!

"Când El se ridică zise: «Uite, acum îţi vin trei muieri. Da, trei mai tinere şi una mai băetrână. Da, aia e muma mea! Da, alea tinere sunt cele de tu trebuie să asculţi de ele şi ele de tine». În cameră intrară trei femei. Toate cu părul pe spinare. Una mai mică, una mai mijloioară şi una mai mare, mai bâtrâioară."

Cea mai mare spune: "Doamne, Doamne, să asculţi, să-ţi spun toate slujbele, toate ce iaste pe pământ". Cea mijlocie întăreşte cuvintele primei femei: "Păi, io, zic cum a zis asta, aşa zic şi io, iar aşa!". Cea de-a treia femeie, cea mai mică, îi dezvăluie Rosei identitatea lor: "Cum zic io aşa să zici şi tu şi aşa să rămâie! Noi suntem ursitoarele tuturor!". În discuţie apare din nou primul vizitator, Bărbatul. Acesta, indicând-o pe Ursitoarea bătrână, spune: "Da, asta e muma mea! E Sfânta Maria Mare, muma mea! Ia să-ţi povestească ea ce să faci!".

Un dialog uluitor! Dintr-o dată, în casa Rosei erau Ursitoarele pământului, iar cea mai experimentată dintre ele era Sfânta Maria! O sfântă pe care Rosa o descrie ca fiind: "O femeie mândră, mândră! Şi cu o pânză albă până la pământ". Proaspăta căzătoare primeşte indicaţii de la sfântă: "Când vezi umbra după tine, tu să ştii că eu sunt! Să spui să ţină lumea postul, să ţină sărbătorile. Să nu plece cu vacile şi să nu-şi facă carne friptă. Să zică «Sfânta Maică Maria şi Dumnezeu să fie cu noi! Şi să meargă cu noi!... Toate să fie tot cum zicem noi!»".

Punctul final al iniţierii aduce în atenţie un alt personaj. "Ele se pierdură. Veni unul cu barba mare, nerasă şi zice: «Eu unul mai mult te-am necăjit. Da' acum să ştii că eşti o slobodită de la noi de la toţi, de la 44 de inşi!». Şi să ştiţi că eu îi cinstesc pe toţi 44 de Sfinţi! 44 de Praznice. Şi el s-a şi pierdut. Cel de-a venit primul s-a întors şi a început să meargă încet, ca un om. Şi eu i-am zis: «Să închizi uşa de afară, dar p-asta s-o laşi deschisă!». El îmi zice: «Nu te mai culca!»." Somnul omului l-a avut în continuare Rosa. Somnul spiritului însă spune că nu a mai atins-o niciodată.