Tuesday, August 25, 2009

La Dunare pestele nu prea e pe-acasa

Jurnalul National
30/10/2006


Te astepti ca, pe malurile Dunarii, preparatele din peste sa fie la ele acasa. Crezi ca vei gasi aici imparatia retetelor din peste. Te inseli! De la Zimnicea la Bechet... retetele gospodinelor nu sar de clasicele saramuri, de pestele prajit, fript ori taiat bucatele in ciorba. Pana la urma, retetele sunt cam aceleasi, conteaza foarte mult inspiratia si placerea bucatarului.



Te astepti ca, pe malurile Dunarii, preparatele din peste sa fie la ele acasa. Crezi ca vei gasi aici imparatia retetelor din peste. Te inseli! De la Zimnicea la Bechet... retetele gospodinelor nu sar de clasicele saramuri, de pestele prajit, fript ori taiat bucatele in ciorba. Pana la urma, retetele sunt cam aceleasi, conteaza foarte mult inspiratia si placerea bucatarului.

O fi de vina obisnuinta, poate lipsa de pofta ori disparitia pescarilor (oare?), dar, pe malurile Dunarii, pestele, ca produs alimentar, nu pare sa aiba prea mare cautare. Cand ii intrebi pe localnici de restaurante cu specific pescaresc, la mare moda prin alte locuri ale patriei, oamenii se uita la tine cu un fel de... intelegere (ca sa nu zicem compasiune). Ce le trebuie lor astfel de localuri cand isi pot pescui bine mersi chiar ei pestele, si-l pot gati acasa sau chiar pe malurile Dunarii, unde l-au prins? Chiar si bucatarii localurilor dunarene merg tot pe mana cartilor de bucate si nu pe un specific al locurilor. Prin localitatile prin care am trecut am oprit in cateva localuri (mai alese) pentru a incerca sa gasim niste retete din peste si oameni dispusi sa le si gateasca.

ZIMNICEA. In acest orasel am poposit la restaurantul InterAgro. Bucatareasa are 12 ani in campul muncii. A trecut de la contabilitate la cratita cu oarece regrete, dar acum spune ca: "Daca as fi tanara si as putea sa iau viata de la capat, as alege meseria de bucatar, n-as mai alege contabilitatea". Explicatia alegerii dansei este una simpla: " Meseria asta are ceva special. Cand avem o masa festiva si avem pe masa de toate, cand aranjam totul si masa este gata... ai o satisfactie sufleteasca deosebita, vezi ce ai reusit tu sa faci si te bucura! Cea mai buna reteta pe care o fac este «Stiuca umpluta». Colegii mei se pricep mai putin la aceasta reteta". De obicei o face cand vin "ai mari" de la judet, de la Bucuresti... ca doar e ceva special.

MAGIA DIN FARFURIE. Geta Zaharia este bucatar la unul dintre restaurantele bune ale orasului Turnu Magurele. Are 40 de ani. Aventura ei pe taramul (in general bine mirositor) al bucatariei a inceput in 1987. A inceput ca ospatar, apoi barman si bucatar. Drumul acesta a fost unul care a ajutat-o sa se formeze. "Mi-a placut sa ma perfectionez, asa am reusit sa ajung un bucatar bun", afirma Geta. La primul job de bucatar gatea cu "larghete"... vreo 3.000 de portii (ajutata de colegi)! Ca doar lucra in ditamai intreprinderea! Primul ei fel de mancare gatit a fost limba cu masline. Nu vrea sa afle ce gust avea mancarea aia. Cand vine vorba de preparate din peste, pentru aspectul mancarii recomanda restaurantul. Localul este a doua ei casa. Aici gateste, acasa nu. Dar daca tii doar ca pestele tau sa aiba un gust cat mai bun, atunci du-te la malul Dunarii, pescuieste-l si prepara-l chiar acolo, n-o sa-ti para rau!
O reteta la care tine si despre care stie sigur ca va face fericit pe oricare gurmand este: "Crap la cuptor cu sos de vin alb".

SABOTATI TRACTOARELE! La Bechet, mare mester mare in ale prepararii produselor din peste este chiar primarul, Constantin Oclei. De la dansul am aflat o reteta de-ti vine sa te faci agricultor! Ati mai auzit de "peste la disc"? Fiti atenti...

Mergeti la orice tractor ce are ca utilaj agricol un disc (d’ala cu care lucreaza pamantul dupa ce se ara) si rugati proprietarul sa va imprumute (de tot) o placa de disc. Luati obiectul si-i sudati picioare ca la pirostrie. Faceti focul sub proaspata disco-pirostrie si luati un peste eviscerat, dar cu solzi pe el si puneti-l la fript pe disc. Nu va speriati de solzi, ca cica sar ei singuri de pe viitoarea dumneavoastra masa. Il sarati dupa gust si-l consumati alaturi de o carafa cu vin si cat mai multi prieteni. La mai mare!

STIUCA UMPLUTA CU MULTE MIRODENII
Se dezoseaza stiuca (ii tai capul si cu un cutit sau cu degetele dai carnea de pe oase, iar la coada rupi osul de carne. Ies toate oasele si pestele ramane ca o manusa). Carnea care ramane pe oase se ia si se pune separat. Stiuca se sareaza. Oasele se pun in oala si se fierb cu putin ulei si vegeta. Dupa ce a dat in fiert se da la o parte. Carnea luata de pe oase se da prin masina de tocat si se amesteca cu galbenus de ou, unul sau mai multe, depinde cat de mare este stiuca. Putin ulei, piper, nucsoara, usturoi, nuci sau stafide, masline. Bagi umplutura in stiuca, o cosi la gat si o asezi intr-o tava pe un pat de legume. O lasi la cuptor pana se rumeneste bine si te infrupti pana nu mai poti. Pofta buna!

CRAP LA CUPTOR
# Ingrediente: 1 ceasca ulei, 1 lingura bulion, usturoi, sare, piper boabe, 1 lamaie, un pahar cu vin alb.
Se curata pestele, se cresteaza pe spate, se sareaza si se lasa o jumatate de ora inainte de a se pune in tava.
# Pentru sos: 1 ceasca cu apa calda, 1 lingura bulion, usturoi taiat felii, 1 pahar cu vin alb, sare.
"Se pune pestele in tava, se acopera cu sosul de vin si se baga la cuptor o ora. Se serveste cald, stropit cu zeama de lamaie si garnitura de cartofi fierti." Pofta buna!!!

No comments:

Post a Comment