Iubiti, cantati, rugati

Jurnalul National
17/12/2006


In poezii, in proza ori in rugaciuni, ingerii sunt cantati, iubiti, rugati. Poetii romani nu i-au ocolit pe ingeri in versurile lor, prozatorii asemenea. Fie ca vorbesc de ingerii Lui, ori de oameni asemenea lor, scriitorii romani dau dovada de pasiune pentru ingeri.

Eminescu, nu-i putea lasa deoparte pe ingeri. Fie ca vorbim despre poezia "Inger de paza" ori despre "Inger si demon", versurile creeaza o imagine minunata a cetei ingeresti. Femeia, iubirea barbatului, este si ea o intruchipare a ingerilor, fie ei buni sau rai. In "Inger de paza", femeia reprezinta ingerul decazut.

Inger de paza. "Cand sufletu-mi noaptea veghea in extaze,/ Vedeam ca in vis pe-al meu inger de paza,/ Incins cu o haina de umbre si raze,/ C-asupra-mi c-un zambet aripele-a-ntins;/ Dar cum te vazui intr-o palida haina,/ Copila cuprinsa de dor si de taina,/ Fugi acel inger de ochiu-ti invins. // Esti demon, copila, ca numai c-o zare/ Din genele-ti lunge, din ochiul tau mare/ Facusi pe-al meu inger cu spaima sa zboare,/ El, veghea mea sfanta, amicul fidel?"

Lucian Blaga nu uita Ingerii. Oricum, nu poti sa ocolesti fiintele divine! In poezia "Paradis in destramare", poetul zugraveste o imagine apocaliptica, in care ingerii mor, putrezesc. "Portarul inaripat mai tine intins/ un cotor de spada fara de flacari./ Nu se lupta cu nimeni,/ dar se simte invins./ Pretudindeni pe pajisti si pe ogor/ serafimi cu par nins inseteaza dupa adevar,/ dar apele din fantani/ refuza galetile lor./ Arand fara indemn cu pluguri de lemn,/ arhanghelii se plang/ de greutatea aripelor./ Trece printre sori vecini/ porumbelul sfantului duh,/ cu pliscul stinge cele din urma lumini./ Noaptea ingeri goi/ zgribulind se culca in fan:/ vai mie, vai tie,/ paianjeni multi au umplut apa vie,/ odata vor putrezi si ingerii sub glie,/ tarana va seca povestile/ din trupul trist."

# "Ea un inger ce se roaga - El un demon ce viseaza;/ Ea o inima de aur - El un suflet apostat;/ El in umbra lui fatala, sta-ndaratnic rezemat - / La picioarele Madonei, trista, sfanta, Ea vegheaza./ Pe un mur inalt si rece de o marmura curata,/ Alba-ca-zapada iernei, lucie ca apa lina,/ Se rasfrange ca-n oglinda a copilei umbra plina - / Umbra ei, ce ca si dansa sta in ruga-ngenuncheata./ Ce-ti lipseste oare tie, blond copil cu-a ta marire,/ Cu de marmur-alba fata si cu mainile de ceara,/ Val - o negura diafana mestecata-n stele; clara/ E privirea-ti inocenta sub a genelor umbrire (...)" Inger si demon - Mihai Eminescu "Ce-ti lipseste sa fii inger - aripi lungi si constelate./ Dar ce vad: Pe-a umbrei tale umeri vii ce se intinde?/ Doua umbre de aripe ce se misca tremurande,/ Doua aripe de umbra catre ceruri ridicate./ O, nu-i umbra ei aceea - este ingeru-i de paza;/ Langa marmura cea alba vad fiinta-i aeriana./ Peste viata-i inocenta, viata lui cea sunta plana,/ Langa dansa el se roaga, langa ea ingenuncheaza (...)",
# Inger si demon - Mihai Eminescu

Inger, Ingerasul meu
Rugaciune pe care toti copiii ar trebui sa o stie. Rugandu-se ingerului pazitor, copiii se linistesc, daca ingerul pazitor este aproape de ei, ce li se mai poate intampla? Inger, Ingerasul meu/ Ce mi te-a dat Dumnezeu/ Roaga-te lui Dumnezeu/ Pentru sufletelul meu,/ Totdeauna fii cu mine/ Si ma-nvata sa fac bine,/ Eu sunt mic, Tu fa-ma mare/ Eu sunt slab, Tu fa-ma tare/ In tot locul ma Insoteste/ Si de rele ma pazeste,/ Totdeauna zi si noapte/ Pana-n ceasul cel de moarte/ Sa ma curat de pacate/ Ingeras, trezeste-ma!/ Cruce, ocroteste-ma! /Doamne, mantuieste-ma!"

Scria pe vremuri Voiculescu
"Asa ani de-a randul/ M-am canonit sa car lumina cu gandul.../ Atunci ai trimis ingerul tau sa-mi arate/ Izvorul luminii adevarate:/ El a luat in maini securea durerii/ Si-a izbit naprasnic, fara mila, peretii./ Au curs caramizi si moloz puzderii,/ S-a zguduit din temelii cladirea vietii,/ Au curs lacrimi multe si suspine,/ Dar prin spartura facuta-n mine,/ Ca printr-un ochi de geam in zidul greu,/ Soarele a navalit inlauntrul meu./ Si cu el odata,/ Lumea toata.../ Ingerul luminator a zburat aiurea,/ Lasandu-si infipta securea (...) (Luminatorul - Vasile Voiculescu)

Muntele de foc, legenda din muntii Apenini
Vasile Alecsandri propune cititorilor o legenda creata tocmai in Muntii Apenini, departe... departe... Pe cei munti pustii, salbatici,/ Din Lombardo-Venetie,/ Unde noaptea in orgie/ S-adun demonii lunatici,/ Hoti de moarte doisprezece/ Stau in rond sub vantul receCare suiera si trece!/ Focul cerului s-aprinde,/ Urmarit de groaznic tunet, si al muntilor rasunet/ Printre vai adanci se-ntinde./ Hotii rad cu voie buna. Seful lor, purtand cununa,/ Canta astfel in furtuna:/ "Varsa-n cupa mea de aur Acest vin ce desfateaza/ Si ma-mbata, ma turbeaza,/ Ca sangele ros pe taur./ Toarna, drege tot aice,/ Si cand eu destul voi zie,/ Pe-al meu cap trametul pice!/ Beti, voinici, pana la moarte!/ In ceas vesel de placere/ Sa uitam orice durere, Orice chin a relei soarte./ Beti, copii, toti dupa mine/ Si-nchinati cupele pline Ira fulgerelor lumine!/ Vantul bate, cerul tuna,/ Muntii urla, Satan rade, Iadul vesel se deschide/ Si cu noi canta-mpreuna./ Pe cand lumea se-ngrozeste, Omul brav benchetuieste/ S-al lui suflet se-ntareste!/ Tremure-se tot in lume Cat va fierbe sange-n mine!/ Faca-si cruce si se-nchine/ Cel ce-aude de-al meu nume(...)"