Falsuri istorice

Au fost falsificate documente de pe vremea lui Stefan cel Mare sau au fost facute documente false din patriotism.

Arata la fel, ba chiar te fascineaza gandul ca cineva a avut atata rabdare sa desavarseasca un asemenea lucru. Sunt falsuri. Publicul larg nu observa nici o diferenta, insa specialistii depisteaza imediat un fals.

"Priviti, marete doamne! Vedeti hrisovul ce-am adus, asta e dovada. A mele sunt pamanturile toate. De la moara pan’ la faneata de la Gheorghe Sucitu’!" Si domnul se uita pe act. Daca era autentic… era de bine. Daca omul venea cu vreun fals ca sa dovedeasca ca un neadevar e realitate… atunci era de rau. Unde-i stateau picioarele putea sa-i stea si capul.

HRISOAVE, DIPLOME SI DOCUMENTE. Cand vizitezi sediul Arhivelor Nationale poti vedea expuse sau ti se pot prezenta tot felul de manuscrise, hrisoave si acte ce zugravesc intr-un fel unic istoria plaiurilor romanesti. Vezi Hrisovul Manastirii Hurezi, Hrisovul Manastirii Cotroceni, Pergamentul lui Tepes, primul in care este atestat numele orasului Bucuresti, si pergamentul lui… Dar ce-i asta? "Este un fals. Vrei sa stii povestea lui?", te intreaba Marcel Ciuca, directorul Directiei Arhivelor Nationale Istorice Centrale (DANIC.) Raspunzi afirmativ si intri usor in lumea falsificatorilor, in universul stramosilor falsificatorilor de azi.

MUIAT IN ZEAMA DE TUTUN. Falsul pe pergament aflat la sediul Arhivelor Nationale este unul ciudat, prost realizat. Nu are calitatea Pergamentului lui Tepes sau finetea acestuia. Nici macar pecetea nu respecta standardele. In epoca in care el ar fi trebuit sa fie realizat, daca dam crezare scrisului de pe el, pecetea ar trebui sa fie confectionata fie din ceara naturala, fie dintr-o capsula metalica, fie dintr-o capsula de lemn in interiorul careia sa se gaseasca ceara rosie, in care urma sa fie imprimat sigiliul domnitorului, cum este la Hrisovul Manastirii Hurezi. La falsul nostru, in loc de ceara naturala este un fel de bitum. Acest document a fost plasat in domnia lui Stefan cel Mare si ar fi fost scris de cel mai cunoscut diac al cancelariei Moldovei dintre 1468-1470, un anume Stetco. "Putem face comparatie intre modul de realizare a amprentei sigilare, capul de bour este cumplit, iar pe margine, unde trebuie sa fie legenda sau inscriptia unde trebuie sa gasim numele domnului si tara in care domnea, nu se poate citi nimic, numai niste semne grafice care nu se pot citi, textul in totalitate nu se poate citi, este intr-o limba care vrea sa fie cea slavona - limba de cancelarie. Ca sa aiba aspectul de vechi, pergamentul a fost inmuiat in zeama de tutun", explica profesorul universitar.

MOTIVE. O categorie anume de falsuri a fost numita de slavistul Ioan Bogdan "Noi falsificate basarabene". Sunt in numar de 30, cinci sunt in tara, restul la Chisinau. Au fost create dupa ce Basarabia a cazut la Imperiul Tarist dupa "Pacea de la Bucuresti" din 1812, care s-a incheiat in Hanul lui Manuc. Manuc bei a intervenit pe langa marele vizir si l-a determinat sa cedeze Basarabia Imperiului Tarist. Imediat dupa aceasta poveste, Manuc a fugit in Basarabia, unde avea mosie. Acolo si-a gasit sfarsitul. "Moartea este suspecta, se pare ca l-ar fi ajuns acolo supararea sultanului. Prin aceste falsuri in urma actiunii tarului de a face hotarnicia oblastiei Basarabiei, ca sa vada omul pe ce a pus mana, se creau actele de proprietate ale mosiilor. Boierii moldoveni care aveau mosii si in Basarabia si in Moldova trebuiau sa aleaga intre mosiile din Basarabia si cele din Moldova. Cei care aveau mai multe mosii in Moldova au preferat sa ramana acolo, sa nu traiasca in Basarabia, mosiile lor de acolo ramanand de izbeliste. Cei care le-au acaparat intre timp, neavand acte de proprietate, au apelat la un falsificator care le-a creat. Se pare ca a fost aproape un atelier pentru ca toate aceste documente sunt cam pe acelasi tipar. Mai mult de atat, multi dintre acesti «proprietari» ai mosiilor voiau sa dovedeasca si vechimea existentei lor acolo, iata, «din vremea lui Stefan cel Mare avem noi mosii aici», incercau sa capete titluri de noblete pe baza unor asemenea documente", spune directorul DANIC. Nu se stie in ce masura au reusit. Arhivele Statului din Romania inainte de ’89 deseori au trimis delegatii la Moscova sa aduca in tara documente privind istoria Romaniei si s-a cerut acces si la arhiva comisiei care a facut hotarnicia aceasta. Nu li s-a dat acces.

AUTORI CELEBRI. Fasificatorii instruiti nu isi permiteau sa faca falsuri sub forma de originale. Aceste documente nu reuseau sa se impuna ca autentice. Exista un intreg proces de verificare a autenticitatii unui document. "O cercetare porneste de la suport, de la scris si de la insemnele de validare, ori falsificatorii instruiti cunosteau aceste lucruri. Un falsificator ilustru? Bogdan Petriceicu Hasdeu. El a creat doua falsuri, unul este "Diploma barladeana", care ar fi fost elaborata in 1134 si prin care se confereau unor negustori din Messendria dreptul de a face comert in Moldova fara sa plateasca taxe decat la Barlad si la Tecuci, acest fals intrand in categoria falsurilor patriotice sau falsuri pentru marirea neamului. El voia sa demonstreze ca in Moldova, in secolul al XII-lea, era o viata comerciala bogata, ca veneau negustori din Grecia. La Barlad si la Tecuci erau targuri vestite.

CAND NU AI DOVEZI, TI LE CREEZI
Al doilea fals al lui B.P. Hasdeu (foto) este "Hrisovul lui Iurg Koriatovici", indicat ca fiind din anul 1374. In acest hrisov el a incercat sa puna pe tronul Moldovei acest personaj, Iurg, pe care l-ar fi gasit intr-o cronica litvana, dar negasind documentele care sa dovedeasca si ceea ce sustinea el, si-a permis luxul sa creeze un hrisov. Prin acest hrisov, Iurg Koriatovici dadea unui slujitor al sau, Iacsa Litavor, satul Zabrauti. Din tot acest hrisov, singurul lucru real este satul Zabrauti. Aici, motivul falsificarii poate fi orgoliul, a afirmat ceva, n-a putut dovedi si a creat falsul. Atunci cand nu ai dovezi, ti le creezi. Asta a facut si B.P. Hasdeu. "Falsurile sub forma de copii nu le mai poti depista usor pe baza elementelor externe, ci trebuie sa apelezi la critica interna, sa vezi institutiile, sa vezi persoanele, sa vezi limba si continutul lor de idei", povesteste domnul Ciuca. Dar el stia ca nu are pergament din vremea lui Stefan cel Mare, ca nu are cerneala de atunci, ca n-are matrita sigilara sa obtina amprenta sigilara ca intr-un document de atunci, el a prezentat falsurile sub forma de copii, spunand: "Originalul l-am vazut la tatal meu, la bunicul meu si aceasta este o copie".


Un fals referitor la orasul Targoviste

Targoviste a fost oras domnesc, liber, nu era inchinat unor boieri, manastiri. Matei Basarab le-ar fi dat un hrisov in care confirma ca mosia din jur e libera. In 1818, Alexandru Sutu isi marita fata si ii da zestre mosia lui de la orasul Targoviste pentru ca sfatuitorii ii spuneau ca tot ceea ce este liber este domnesc. In acel moment, targovistenii se ridica, este momentul in care ei vin la Bucuresti cu jalba in protap si cu paie aprinse si intr-o procesiune impunatoare cu preoti imbracati cu odajdii grele in cap, toti avand lumanari de ceara alba in mana, care, in timp ce mergeau spuneau "Sa moara Voda si sfatuitorii sai!", si stingeau lumanarile in butoaie cu pacura, smoala. Coincidenta, cum se intampla frecvent in istorie, moare primul sfatuitor al lui Voda, moare si Voda, este tinut trei zile la fereastra in scaun de catre doamna sa il arate poporului care incepuse sa se framante, venea Tudor cu oaste din Oltenia. Pana la urma, domnul e inmormantat, revolutia incepe, doamna restituie mosia targovistenilor, dar acestia au ramas cu un gand: "Unde e hrisovul, cu ce dovedim daca alta data iar se va pune problema?". Apare falsificatorul, Vlasceanu: "Am vazut eu la Pitesti hrisovul vostru, trebuie sa-l cumpar". Si l-a realizat chiar el. Hrisovul, facandu-se analiza interna deoarece s-a pastrat numai sub forma de copie, s-a vazut ca este un fals. A fost creat dupa 1821-1822. "Targovistenii au platit lui Vlasceanu ca sa capete hrisovul, dar la un moment dat s-a dovedit ca e fals. Ei au ramas cu banii dati si el a fost condamnat la cativa ani de inchisoare. Interesant ca legea vremii avea pedepse impotriva plastografilor, falsificatorilor", afirma domnul Ciuca. In secolele XVI-XVII, pedeapsa era pierderea capului, dar uneori ii rascumparau pe plastografi unii boieri, unele manastiri. Kemeny, plastograf cunoscut in Transilvania, a fost ars pe rug pentru falsificare de documente, dar pe masura ce ne apropiem de perioada moderna, scad pedepsele. In "Legiuire Caragea", care a fost tiparita in 1818, se prevedea pentru o astfel de fapta taierea mainii cu care a scris pentru a fi pilda pentru cei care ar mai indrazni sa procedeze la fel. Mana era taiata de gerah, chirurgul, care era de cele mai multe ori barbier si il obloja la rana ca sa nu moara din cauza pierderii sangelui.

CONDAMNAT

"Targovistenii au platit lui Vlasceanu ca sa capete hrisovul, dar la un moment dat s-a dovedit ca e fals. Ei au ramas cu banii dati si el a fost condamnat la cativa ani de inchisoare"
Marcel Ciuca, director DANIC


Publicat in Jurnalul National in editia din 6/10/2005