Poveştile boemiei

Jurnalul National
5/05/2008

Bune sau rele, întîmplările vieţii au lăsat rînduri în cartea nescrisă a sufletului lui Leşe.



Tîrgu Lăpuş, cu oamenii lui, cu beţiile lui, cu zilele lui, a fost pen­tru Gri­gore Leşe spaţiul unui timp de învăţături, de boemie constructivă, de zile de pahar, nopţi de dor şi oameni mi­nunaţi descoperiţi parcă din neant. Povestirile “boemiei” te duc într-o lume aparte, unică. Lumea din care Leşe-culegătorul a ştiut să des­co-pe­re nestemate, hori venite din sufletele oamenilor. Era perioada cînd mulţi spuneau că este doar un beţiv. Ei bine, Grigore Leşe a demonstrat că hulitorii lui s-au înşelat, prin ce făcea atunci, prin ce face acum.


CU MURA ÎN ZIUA DE CRĂCIUN. “Pot nu­mă­ra pe degete cîte sărbători am petrecut acasă. Dacă vrei să asculţi o hore adevărată sau un corind, trebuie să stai ani buni printre oamenii sa­tului, să fii alături de ei la nunţi, la înmormîntări. Să mergi împreună cu ei la bise­rică, dar şi la cîrciumă. Să bei cu ei. Să intri în casele în ca­re nu intră aproape ni­meni, să treci pragul oameni­lor izolaţi de comunitate. De obicei, acolo găseşti cele mai frumoase cîntece. Nu ştiu cîtă lume m-a înţeles atunci, dar ştiu că foarte mulţi oa­meni se bucură acum, cînd mă ascultă horind şi co­rin­dînd ce am găsit de-a lungul anilor în sufletul amar al acelor oameni”.



CORINDUL. “Era în zorii unei zile de Crăciun, prin anii ’80. Vremea era îndărădnică în Tîrgu Lăpuş. Ploua de cîteva zile. Oamenii se adunaseră pe la casele lor după o noapte de corindat. Totul era pustiu. Zurgălăii de pe caprele copiilor amu­ţi­seră. Corindasem toată noap­tea şi acum mă îndreptam cu paşi obosiţi spre casă. În depărtare văd un om venind. Ne apropiem unul de celălalt. Purta cască de miner şi salopetă. În mîna dreaptă avea o sticlă de Ecuatorial, de 38 de lei. Mai avea din băutură vreo trei degete. Ne apropiem unul de celălalt fără să ferim bălţile. Ne sa­lutăm pe sub sprîncene. Cu greu, omul mă recu­noaş­te. «Bună Zîua lui Crăciun», re­petă el. Îi răspund cu aceleaşi cuvinte şi povestea începe. Aflu că îl cheamă Mura, că e din Peteritea şi că ieşise din schimb de la Mina Răzoare. Îl întreb dacă ştie vreo corindă, iar el începe în mijlocul drumului a corinda: «Codrule cu frunza lungă,/ Treacă bruma nu te-ajungă./ Codrule cu frunza lată,/ Ptice bruma nu te bată./ Codrule, te-aş întreba/ Lăsa-mi de mas ori ba/ Pă mine şi pă mîn­dra/ Care ne ştim dra­gostea./ Io numa că v-aş lăsa/ Mă tem că vi-ţi săruta/ Şi mi s-a usca frunza/ Pîntr-o fată şi-un fecior/ Mi-a rămîne crîngu gol/ Pîntr-un fecior şi o fată/ Mi-i s-a usca frunza toată». La ferestre au apărut tot mai mulţi curioşi. Se amuzau. Nici vorbă să se emoţioneze sau să înţeleagă ce se întîmpla la un pas de ei.

L-am prins pe Mura pe după cap şi am plecat împreună corindînd. La un mo­ment dat Mura zice: «Nu vii să mă corinzi?». «Viu, Mura, cum să nu», am răspuns. Aşa am ajuns în garsoniera de serviciu din Tîrgu Lăpuş a lui Mura. Am rămas în pra­gul uşii să-l corind, timp în care Mura a aprins lu­mî­narea de primire, s-a spălat şi s-a îmbrăcat de sărbătoare. Cînd am păşit în casă parcă eram în altă lume. Ce mi-a adus întîlnirea cu Mura dintr-o zi ploioasă de Cră­ciun? Un minunat corind pre­creştin şi un text despre codru de o rară frumuseţe. Mura a plecat de mult în lumea de dincolo, dar mie, în fiecare iarnă, de cîte ori corind corinda lui Mura, îmi apare imaginea lui şi simt că de acolo, de unde e, o ascultă şi se bucură.”



“Pot număra pe degete cîte sărbători am petrecut acasă. Dacă vrei să asculţi o hore adevărată sau un corind, trebuie să stai ani buni printre oamenii satului, să fii alături de ei la nunţi, la înmormîntări. Să mergi împreună cu ei la biserică, dar şi la cîrciumă”

Grigore Leşe