Uniti prin traditii

Jurnalul National
11/11/2005

LUMEA SATULUI
Postul ce va incepe maine inseamna pentru unii bucurie, inseamna regasirea vechilor prieteni si castigarea altora. In satul Pietriceaua din Prahova, postul inseamna sezatori, povestiri, cantece si voie buna. Coltul Vesel este locul minunat al pietricenilor, unde se intampla toate acestea.

Mai sus de Brebu, comuna cunoscuta pentru Curtea Domneasca a lui Matei Basarab, pe un drum din pietre mari si colturoase, lung de vreo 8 kilometri, dai de Pietriceaua, satul pastratator al traditiilor si obiceiurilor zonei. Drumul pare ca te pregateste pentru post. Daca il parcurgi pe jos, ajungi la Pietriceaua fara toate toxinele si nenorocirile inmagazinate atat in trup, cat si in suflet de-a lungul anului. Ajungi in sat si crezi ca al tau calvar a luat sfarsit. Abia incepe! Ca sa ajungi la Coltul Vesel, focarul traditiilor si al bunei dispozitii, trebuie sa urci alti kilometri pe un drum pe care abia il pot face calutii satenilor. Daca mai ai ceva negativ in tine... apoi scapi si de asta si ajungi! Starostele bucuriei este Maria Dilimot, femeie care are mereu o vorba buna pentru toata lumea.

O PICTORITA RARA. O vizita la Maria acasa nu poate fi conceputa fara o ospetie, fara un semn al bucuriei de a avea oaspeti, bucurie impartasita de toti locuitorii satului, dupa cum spun chiar satenii. Meseria de staroste al bucuriei si cea de gazda perfecta se potrivesc de minune Mariei Dilimot. Marea ei pasiune este arta populara, colectionarea si realizarea de costume traditionale, ustensile si tablouri facute cu muschi de copac. Cand am intrat pe poarta, femeia tocmai se pregatea sa plece dupa materia prima a tablourilor, muschiul de copac. Vrea sa lanseze o noua colectie de tablouri, ca, dupa ce au trecut niste francezi pe la ea, a ramas doar cu "d’alea urate".

LA MASA TACERII VESELE. Ospetia inseamna macar o bardacuta cu tuica de prune, mere ori pere si o bucata din dumnezeiasca branza de mioare, "specialitatea pietricenilor". Cand tuiculita parfumata o apuca pe drumul gatlejului, incep sa curga si povestirile oamenilor. Langa tanti Maria e mosul ei, barbat inalt si mandru, care, daca nu l-ar supara picioarele, ar zburda si ar canta din cimpoi mai ceva ca scotienii in zi de sarbatoare. Nora femeii sta si ea la masa din curte, botezata de sateni "Masa tacerii". Au si ei dreptatea lor, drept picioare masuta are patru buturugi batrane ca si lumea, drept tablie are o roata din piatra slefuita mai batrana decat lumea buturugilor. "Mama avea roata asta de cand se stia, eu am luat-o si am facut-o masa", explica tanti Maria.

DESPRE POSTUL PIETRICESC. "Niciodata nu vine Craciunul fara sa varuim casele, fara sa facem curat si sa ne pregatim de oaspeti. Asa suntem noi primitori, la noi nu se fura, nu se omoara; se ospeteste", isi lauda batrana marea familie a satului. Traditiile stravechi s-au pastrat aici. Obiceiurile nu mai sunt regula de aur, dar la marile sarbatori spiritul traditiei reinvie in mai toti pietricenii. Inceputul Postului semnifica si inceputul sezonului de sezatori, care dureaza pana la San’ Toader, anul viitor. Femeile in varsta, cele mai aprige pastratoare ale traditilor, se reunesc in Coltul Vesel si alcatuiesc un "program" al sezatorilor. Gazde se ofera mai multe pietricence, dar principala gazda ramane Maria Dilimot, starostele bucuriei!

Mos Gheorghe Spatarus si leica Voica

CREDINTA SI ASCULTARE. Astazi, in ultima "zi de dulce" de dinaintea inceperii Postului Craciunului, se lasa Sec, Secul "de dulce". In seara acestei zile, finii trebuie sa mearga la nasi cu ploconul in brate si cu dragostea in suflet. Daca stiu ca au gresit, e bine sa-si ceara iertare parintilor spirituali, nanasilor. Daca sunt curati, atunci e timpul sa inceapa petrecerea! Pana la miezul noptii, nasii si finii petrec. De la miezul noptii incepe Postul Craciunului.

Postul, asa cum il stiu mai toti romanii, inseamna in primul rand taierea voii sinelui, oprirea de la satisfacerea poftelor trupului, a pantecului si a mintii. In post, pe primul loc trebuie sa treaca rugaciunea, pocainta si gandurile bune indreptate spre semeni. Pietricenii isi impart postul intre partea datorata Domnului, partea credintei si partea pregatitoare pentru marea bucurie a Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Mirosul de tamaie, pornit din biserica satului, se uneste cu mirosul fumului alburiu iesit din hornurile caselor satului si impreuna ii mangaie pe micii scolari ai satului. Te uiti cum urca drumul spre scoala abia zarindu-se de dupa ghiozdanele cu pokemoni si alte personaje de desene animate. Merg usor, in grupulete si saluta pe oricine se uita in ochii lor. Oamenii mari umbla de colo-colo si cauta sa-si rezolve toate problemele ca sa poata intra in post cu sufletul usor si fara ganduri chinuitoare.

SEZATORI. Odata intrati in zodia sezatorilor, pietricenii, cu mic si mare, cauta sa participe cat mai activ la aceste evenimente nascatoare de prietenii si poate chiar si de viitoare casnicii. Caci unde poate gasi pietriceanul o sotie harnica si frumoasa foc daca nu la sezatori, adunari, unde fetele si femeile isi demonstreaza abilitatile de gospodine torcand lana si facand fuioare. Barbatii, tineri si batrani, canta la fluiere si la cimpoaie si spun cate un cantec ori o uratura, roade ale imaginatiei si ale bardacelor cu tuica aromata. Voia buna ii uneste pe oameni, dar nici munca nu lipseste. "Cand ne strangem la sezatori, ne strangem cu treaba. De exemplu, eu pun razboiul, ca pun razboiul in fiecare an, celelalte vin cu lucru de acasa, ca sa pot si eu sa lucrez, ca nu pot sa plec cu razboiul de acasa. Muncesc si eu, muncesc si ele... pana la ora la care stam, pana la 10, la 11 noaptea, pe urma incepem sa jucam, sa mancam boabe. Pai ce, noi stam numai sa lucram? Deci! Sa-ti explic ce e sezatoarea: o femeie care are razboiul de pus sau are altceva si nu poate sa plece, celelalte vin s-o ajute, lucreaza un ciorap, un pulover ori are de tors ori... ori. Daca ne e foame, fierbem porumb in oala, punem si putin arpacas, punem si zahar, si nuci, si sa vezi ce bun e cu tuica fiarta... Cantam din guraaaa, daca ne auziiiti! Pai ce, noi stam? Cantam din gura, canta si baietii din fluier. E frumos de tot la noi."

Daca ne e foame, fierbem porumb in oala, punem si putin arpacas, punem si zahar, si nuci, si sa vezi ce bun e cu tuica fiarta... Cantam din guraaaa, daca ne auziiiti! Pai ce, noi stam? Cantam din gura si jucam cat suntem noi de batrani"
Maria Dilimot

Cand ne strangem la sezatori, ne strangem cu treaba. De exemplu, eu pun razboiul, ca pun razboiul in fiecare an, celelalte vin cu lucru de acasa, ca sa pot si eu sa lucrez, ca nu pot sa plec cu razboiul de acasa. Muncesc si eu, muncesc si ele...
Maria Dilimot

VREA UN MUZEU

Maria Dilimot nu este doar gazda sezatorilor, ea este si "muzeografa satului". In doua mici incaperi ea a strans costume populare, instrumente muzicale, stergare, presuri si covoare, oale, blide si tablouri facute cu muschi de copac, ce ar starni invidia oricarui muzeu al satului din tara. Iile vechi de 150 de ani stau agatate prin toata camera devenita sala de muzeu. In podul casei stau alte zeci de exponate valoroase din punct de vedere al artei populare. De lucrurile sale iubite Maria nu vrea sa se desparta. La 66 de ani ea s-a apucat, cu fonduri numite pensie proprie, sa construiasca un mic muzeu al satului Pietriceaua. Nu o ajuta nimeni. Singura a ridicat o casuta taraneasca, "cladirea viitorului muzeu". O singura data a vandut cateva lucruri unor frantuzi. "Au venit oamenii, mi-au vazut lucrurile si le-am dat. I-am pus la masa. Le-am taiat vreo trei gaini, sa stie ca au intrat in casa de oameni gospodari! Au plecat multumiti, eu asa zic", apreciaza "muzeografa". Pentru a termina lucrarile, tanti Maria crede ca ar avea nevoie de mai putin de 10 milioane, cat sa faca o sobita si sa termine interiorul. Despre pasiunea ei spune ca mama ei este de vina. Cantecul mamei, mandria acesteia de a imbraca portul popular pietricean au influentat-o pe vecie. La randul ei incearca sa insufle copiilor si nepotilor dragostea pentru lumea satului.

PREGATIRI PENTRU CRACIUN

"Cand se apropie Ignatul taiem porcii, niciodata dupa Ignat. Trebuie sa facem caltabosul, toba, baba. Baba este toba de-o mancam in ziua de Craciun, iar mosul este toba de-o mancam de Anul Nou. Cu doua zile inainte de Ignat vin copiii sa colinde si noi le dam covrigi, nu le dam mere, ca au toti, ei la covrigi se bucura. Ne mai adunam si noi toate, cum sa facem, ce sa facem. In ziua de Craciun noi ne ducem la ai mai saraci acasa si ducem carne fripta pe jar, caltabos, dam de pomana si la biserica cand mergem la slujbe. Dupa Craciun ne ocupam tot de ale porcului. Vin baieti cu acordeonul si din alte sate, se fac multe capre, vin flacai imbracati in costume nationale... e frumos de tot."

CLACILE DIN CASLEGI CU PORUMB FIERT

"La claci e altceva, ca noi facem si claci! Eu pun razboiul si n-am timp sa torc toata lana. Vin femeile si ma ajuta pe mine sa torc lana ca sa pun razboiul. Clacile se fac numai pana la Craciun. De aici incolo si pana la Postul Pastelui, noi ii zicem Caslegi. In Caslegi pui razboiul, haideti la sezatoare! De mancare in Postul Craciunului facem mancarica de praz, avem mult praz, prune lojnite, adica afumate. Cum ziceam, facem mancarica de praz, de prune, de prune cu orez... stiti ce bune sunt? Facem si cu poame de mere, de pere, de gutui, de fasole. Eu am pus si loboda verde la pastrat. Cartoful e primul pe plan. Iar de dulce facem placinta cu mere, cu dovleac, cu gemuri. Am si ghebe bagate cu otet. Facem si turte. Facem un aluat cu tai, cu drojdie, adica facem un aluat cu drojdie si cu nitel zahar si-l coacem pe plita", spune tanti Maria.

TINERII AU UITAT JOCURILE

"Mai joaca si acum copiii, mai stiu cantecele batranesti? Au uitat tot. Nu mai stiu ei. M-au dus ei la o nunta si nu mai pot sa joc. Da’ m-au luat ei sa joc cu ei. Le-am zis, pai la cum jucati voi, ma tin o saptamana cu voi! Jocurile pietricene nu se gasesc peste tot. Braul, Sarba cazaceasca, Sarba lui Zbarcea, Craitele..."