Moldova, ţinutul poleit de Creangă cu slove de aur

Jurnalul National
10/07/2009

Haideţi la drum! Nu vă luaţi multe cu voi! Mergem să întâlnim Copilăria, Răzeşul, Scriitorul, Autorul de Geniu Ion Creangă. Humuleşti. Poveşti despre un om care a poleit cu slove de aur ţinutul Moldovei.


Sunt oameni şi locuri. Simboluri şi vise. Când te gândeşti la Ion Creangă, sunt locuri speciale pe care trebuie să le vezi măcar o dată în viaţă. Casa natală, Bojdeuca din Ţicău - Iaşi. Şi nu numai. Ţinutului Moldovei trebuie să-i surprinzi viaţa, frumuseţea, unicitatea. Altfel acum, ea păstrează totuşi acel spirit frumos care l-a călăuzit pe Creangă toată viaţa.

HAI LA HUMULEŞTI!
De cum te apropii, o emoţie puternică te cuprinde. Ochii se măresc, pupilele se dilată şi inima-ţi bate tare, tare, ca o tobă în sărbătore. Eşti la Humuleşti. Ia uite! Nici nu apuci să ajungi la Nică acasă şi te opreşte Smărăndiţa! Şi, dacă nu te opreşte fata popii, sigur îţi atrage atenţia glasul povestitorului şi ochii bulbucaţi ai ursului împăiat din curtea vecină. Hai mai lasă-i! Gard în gard cu ursu' e casa natală a lui Ion Creangă. Nu mergi la ea mai întâi? Ba da!

Hai cu noi! Intră, plăteşte biletul şi... hai în casă! Apleacă-te, casa e scundă, te obligă să te apleci. Mici mai erau răzeşii, domnule! De cum păşeşti înăuntru te luminezi. Mai ştii când citeai? Doamne, ce mai râdeai! Şi câţi râdeau cu tine! Fără o clipă de răgaz, amintirile tale despre amintirile lui, ale lui Creangă, îţi năvălesc în faţa ochilor... Ho breeee! Nu daţi năvală! Nu vin turcii! Vin în schimb mâţele! Le vezi în toate culorile mâţeşti, cum se-întrec până la stâlpul hornului să se joace cu motoceii!

Tu să nu stai potolit, cum îi legea firii, repede să le smotoceşti o lecuţică! Ia vezi, uită-te bine! După cuptor, nu-i ascuns Nică? S-o fi tupilat pe după el! Din păcate nu-i. Şi toată bucuria ta parcă îşi pierde din culoare. Cumva se estompează. Imaginile vin mai greu. Eşti până la urmă într-un muzeu. Casa Memorială Ion Creangă. Humuleşti, Târgu Neamţ.

Casa în care s-a născut Ion Creangă, în care a început a merge copăcel sprijinindu-se de "prichiciul vetrei cel humuit", poartă amintirea veche, veche a foştilor săi stăpâni. Familia Creangă. Cu tatăl Ştefan Ciubotariu, mama Smaranda şi cei opt prunci: Ion, Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile şi Petre. Fără îndoială, mulţi dintre voi aţi citit "Amintiri din Copilărie". Descrierea Humuleştiului, cu a sa vatră a satului, cu Delenii şi Bejenii.

Ajuns astăzi parte integrantă a municipiului Târgu Neamţ, locul naşterii lui Ion Creangă păstrează ca prin vis amintiri din acele vremuri. Pe unde erau lanurile sătenilor acum este drum mare de beton, o uliţă de secol nou, XXI. Fără îndoială, puterea gândului îşi face aici lucrarea de licenţă. Pe baza imaginaţiei, zi de zi, zeci sau poate sute de turişti vin să vadă locul din care a pornit a se ridica în lume marele nostru povestitor.

Fiecare caută să descopere cât mai multe elemente din poveste. Oricare mâţă ce trece prin zonă sigur e una care n-a crăpat încă jucându-se cu motoceii şi orice cireş, dacă este în zonă, poate fi cel al Mătuşii Mărioara! Prispa de lut pe care un anunţ mare te invită să nu păşeşti, casa veche, răzeşească, cu cele două camere ale ei, amenajarea interioară care reproduce fidel imaginea zugrăvită de Creangă în Amintiri din Copilărie, toate te invită la visare.

Descoperă şi tu, aşa cum o fac zi de zi atâţia şi atâţia! Îmi spunea un muzeograf, Ceauşu Silviu: "Numai în luna iunie am avut peste 20.000 de vizitatori". Oameni mari şi oameni mici, vise mari şi vise mici! "Mamiii!!! Ăsta-i cireşul?" "Ăsta e!" Deşi tu ştii că nu este, dar... nu poţi intra în povestea copilului! Lasă-l să vadă cu gândul, să audă, să simtă! Inima ţi se înmoaie când îi vezi pe micii pui de om încercând parcă să recompună un puzzle, un tablou fărâmiţat în mii şi mii de bucăţele.

Până la urmă nu vorbim doar despre un om, vorbim despre copilărie, despre jocurile ei, despre bucuriile, despre trăirile şi întâmplările ei.
Copilăria pruncului român!

Hei! Dar cum te fură melancolia! Parcă uiţi tot ce a însemnat de fapt Ion Creangă şi te rezumi la a vedea în căsuţa de la Humuleşti universul copilăriei! Ce-i drept, prima dată, scrise de Creangă, o să citeşti poveştile, povestirile, Amintirile. Pe urmă? Pe urmă vin altele. Hai mai bine să ne bucurăm de Humuleşti!

POVEŞTI ÎMPĂIATE
Drumul modern pare singurul adus cu forţa lângă casa lui Nică. În jur, casele parcă şi-au păstrat stilul, parcă... sunt de acolo! Cu prispe, cu cerdacuri, cu de toate. În stânga curţii casei-muzeu, un "parc tematic" cu poveşti spuse la difuzor te invită să descoperi într-un mod... aparte lumea poveştilor lui Creangă. Pe cât de interesantă este ideea, pe atât de nelalocul lor sunt parcă toate vietăţile împăiate care-şi pierd blana, de mult pusă pe băţ, spre deliciul oamenilor.

Povestea ursului păcălit de vulpe e reprezentată chiar la început. El, ursul împăiat, cu ochii bulbucaţi, stă cam crăcănat lângă un loc ce se vrea balta din poveste. Coada n-o are, că doar... i-a îngheţat în baltă, nu? Vulpea stă cu fălcile deschise, şi-un peşte de plastic între ele, şi are o atitudine de neruşinată care râde cam... ca proasta de necazu' ursului.

Mai încolo, spre burta curţii, un manechin deghizat în moşneag stă cât îi ziua de lungă tolănit pe un scăunel şi-un şugubăţ de pui de răzeş, pare-mi-se că-i chiar Nică, îi tot bate capul. De ce-i bate capul? Păi i-l bate! Cum că bătrânelu' e chiar Moş Chiorpec Ciubotariu', moldoveanul ăla cam şugubăţ de-l mânjea, neruşinatul, pe Nică cu cremă de ghete pe la mustăţi! Să nu-ţi vină să râzi, bre? Păi... eu ştiu? Poate or mai şi râde unii...

Mai încolo... şi mai şi! Să vezi şi să nu crezi! Cum te uiţi matale o lecuţică mai pe dreapta... cuptorul cu motocei! Şi c-o mâţă împăiată lângă! Iiiiâ, măi omule! Chiar în halul ăsta, mă? Da' ce, păcatele ei, o făcut mâţa de-a meritat aşa soartă?! Când credeai că le-ai văzut pe toate, mai în fundu' parcului aista tematic, trei iezi, beliţi şi ăia şi puşi aşa de-a proasta să zică-n tăcere cum că-s amărâţii ceia din "Capra cu trei iezi", stau pe lângă o căsuţă şi cu ochii bulbucaţi, parcă ar vrea să fugă şi ei de... De? De lupul cel rău! Care lup, să nu stea şi el liniştit la răcoare în pădure, s-a gândit să se împăieze şi el niţel şi să stea băţos şi drept ca o beldie în soare şi cu limba scoasă, întinsă peste bot de parcă-l frigea temeinic botul! Să râzi, să te înfricoşezi?

Până dai un cap roată prin tematicul aista al lor, particular de altfel, dai cu capul pe sus de-o barză! Pusă şi ea să stea pe acolo cu o broască de plastic în cioc! Na-ţi-o frântă că p-asta no văzusem! Măi! Da' ce drăcovenie să mai fie şi aiasta? Parc tematic, mă omule! Cum de nu se sparie copiii când viu în dânsul... Nu poci ca să pricep!

Plin de vizitatori, semn bun de profit, parcul ţine loc parcă şi de sală de clasă... Tot soiul de mămici destoinice îşi chestionează, mai abitir ca profesorii, ţâncii despre tot! "Zii! Ce-s ăia? Iezi! Din ce poveste?". Ala micu' stă în dubii... Să nu-i pară copilul fraier, tot mămica răspunde: "Capra cu trei iezi!". Şi el repetă după mumă-sa, conştiincios. "Vezi, mamă, că ştiai?"
Altă mamă, altă întrebare. Nici un răspuns de la copil. "E din Amintiri, mă Radu! Oooof! Eu am terminat de douăzeci de ani şcoala şi mai ştiu, şi tu?" Progenitura, ruşinată, tace molcom... Poate ştie să răspundă la altă întrebare... Dacă nu, nu-l văd bine! Mi-e teamă că părinţii nu-l vor lăsa să-şi aleagă nimic de la tarabele de la intrare. Şi-ar fi păcat! Ca peste tot la noi, aici, în România, pe lângă muzee, numai tarabe pline cu lucruri "autentice"... româneşti! Pokemoni, săbii de prin Războiul Stelelor, ochelari de soare, făcături de Barbie şi câte şi mai câte! Că doar... noah... sunt şi ale noastre şi, mai ales, Nică a lui Ştefan a Petrei Ciubotariul tot cu chestiuni din astea se juca!

SMĂRĂNDIŢA BARMANIŢA
Gard în gard cu toate împăieturile cele, poţi să mergi la cârciumă "La Smărăndiţa". Cum la bar serveşte o femeie, întrebarea vine singură: Smărăndiţa? Păi... nu-i Smărăndiţa! Şi nici nu ştie doamna pe unde umblă. "Smărăndiţa popii mă interesează când n-am clienţi? Nu mai vine lumea, nu mai sunt bani! E criză!", îşi strigă femeia oful cu năduf. Ce-i drept, în cârciumă sunt doar câţiva clienţi care par că nu prea ştiu ce caută ei pe acolo. Urâte vremuri...

La câteva case de gospodăria lui Nică, într-o curte, păziţi straşnic de un ghemotoc de câine, doi copii de prin clasele primare se joacă în iarbă. Palete de badminton, rachete, maşinuţe, un întreg arsenal de mijloace de recreere. Se uită neîncrezători din spatele ochelarilor. Bunica, mai "dihai" decât ei! Cea mai curajoasă, mama, femeie straşnică, vine să vadă ce-i cu omul aista de tot îi deranjează copiii, peste gard! "Ion Creangă? Nică? E casa lui aici aproape. Nu am mers. O să-i duc şi pe copii. Om vedea." Nu pare prea interesat de discuţie.

Aflu oricum că nu s-a mai născut nici un Nică. Copiii sunt copii, dar... mai cuminţi, aşa. Nu mai umblă după pupeze, mai degrabă îşi pierd vremea în faţa calculatorului. Tovărăşii pe stradă? Prea puţine.

"Nu suntem o comunitate. A dispărut noţiunea aceea. Ne ştim între noi pe stradă. Dar atât. E fiecare cu treaba lui acum!" De aici, pe vremuri, în lumea românească s-a ridicat Ion Creangă, povestitorul nostru drag. Din Humuleşti la Broşteni, apoi la Fălticeni, la Şcoala de popi. De aici până la Iaşi nu l-a mai oprit nimic! Hai la Bojdeucă!