În odăile cu stele Sadoveanu era cât Ceahlăul

Jurnalul National
18/07/2009


Greu, tare greu să scrii despre el. Uşor, foarte uşor să-i calci în urmă şi să priveşti în lumea creată de el. Umblând să-l descoperi pe Mihail Sadoveanu, descoperi că şi după atâţia ani, de când el nu mai este printre noi, locurile în care el a stat, a umblat, i-au plăcut, încă îi poartă amprenta.


Parcă abia a plecat din Fălticeni până la Vovidenia, sau poate la Iaşi. O fi la Hanul Ancuţei la o aliveancă, ori poate la un clondir de vin bun. Poate scrie undeva, ascuns, încă o carte... Ar trebui să-l vedem uşor, doar este "Ceahlăul prozei româneşti", după cum l-a denumit Geo Bogza.

Paşii lui Sadoveanu te poartă prin tot ţinutul Moldovei. Povestea lui este alcătuită din mii şi mii de fragmente. Să alergi precum gândul şi tot n-ai avea timp să le uneşti pe toate. Poţi încerca.

Natura îţi şopteşte poveşti despre vânătoare, pescuit, despre zile şi nopţi în care l-a îmbrăţişat ca un fum. Oamenii vorbesc despre cel pe care nici măcar puternicii vremii nu prea cutezau să-l înfrunte, ori despre Sadoveanu morarul de pe Siret şi a lui bibliotecă. Părinţii din mănăstiri vorbesc despre drept credinciosul Mihail. Peste toate însă se aşterne imaginea măreaţă a unui prozator prolific, autor al unor volume memorabile.

VOVIDENIA, LOCUL ÎN CARE ÎŞI ISPĂŞEA PĂCATELE
Departe de lume, în mijlocul pădurilor, peste drum de Mănăstirea Neamţ, în ţinutul unde se spune că ar fi una din cărăruile către Porţile Cerului, Mihail Sadoveanu a găsit un cămin potrivit firii sale, un loc în care a reuşit să-şi creeze o lume a lui propice slovelor aşternute pe hârtie. La Vânători, Neamţ, în casa construită în 1937 de mitropolitul Visarion Puiu spre a fi palat arhieresc, Sadoveanu a locuit mai bine de 20 de ani. Din 1944 şi până în 1961, casa i-a servit drept reşedinţă de vară. Şi ce reşedinţă! Aproape de cărarea spre Rai.

Câte rugi fierbinţi s-au ridicat spre cer din zona Neamţului, câţi părinţi călugări s-au nevoit în codrii care par stâlpii Boltei Cereşti, într-atât sunt de înalţi! Când te uiţi, aproape că ţi se face teamă nu cumva să se prăbuşească Cerul, cu palatele dumnezeieşti cu tot, de-ar dispărea codrii şi munţii! De bună seamă, că pe nevoinţa călugărilor din Neamţ, din pene de îngeri, s-a construit un drum pentru oamenii sfinţi. Aici, lângă schitul Vovidenia, Sadoveanu a găsit idei, oameni, personaje numai bune de trecut în cărţi.

Despre lumea scriitorului de la Vânători îl poţi întreba pe părintele Mihail. Arhimandritul Mihail Daniluc, egumenul schitului Vovidenia. Pe uşa de la intrare în casa memorială Mihail Sadoveanu, un bilet te anunţă că pentru a vizita incinta trebuie să întrebi la schit la Vovidenia sau, mai la îndemână, să suni la 07xxxx. Răspunde chiar părintele Mihail. E cam trecut de ultimul ceas de vizitare, dar se învoieşte totuşi să vină. Mulţumim. Apare. În haine preoţeşti, chip cu blândeţe, ochi blajini. "Hai înăuntru!". Hai!

Deschide o uşă mică, porneşte un computer şi ne roagă să aşteptăm puţin, să plece hardughia de pe loc, să ne poată însoţi prin casă şi vocea lui Sadoveanu, trezită din somn de un player audio. În casă, cameră după cameră, descoperi lumea lui Sadoveanu. Cu măsuţa la care scria, şi camera lui de arme, şi dormitorul şi... şi tot ce însemna lumea lui! Pe pereţi, fotografii. Fie cu el, fie cu familia sa. Cu 11 copii... a avut ce să atârne pe pereţi! Într-un colţ. Bastonul şi pălăria lui Sadoveanu. Îţi creează o impresie ciudată. Ai vrea să le atingi, să pipăi pălăria sub care stăteau ascunse ideile. Apărate de intemperii de tot soiul, ele se lăsau aşternute pe coli sub formă de poveşti, de romane, de... idei!

Obiecte de preţ, lucruri personale de-ale lui Sadoveanu te ajută cu adevărat să te apropii de scriitor. Vezi, simţi, îţi închipui, bănuieşti, pui întrebări. Părintele Mihail îţi răspunde la toate întrebările zâmbind. La sfârşit, pe prispă, o discuţie cu părintele te ajută să-ţi creezi o impresie clară despre autor.

De jur-împrejur natură. Codrii, iar devale, lacul. La Vovidenia, prozatorul a locuit 14 ani. Casa în care a stat fusese construită de mitropolitul Visarion Puiu. Părintele Mihail spune că Sadoveanu numea acest loc "Poiana liniştii". Monahul consideră că Vovidenia este strategic amplasată pentru un mare pescar şi vânător, aşa cum era Sadoveanu. La lac pescuia sau doar asculta glasul tainic al naturii, iar în spatele bisericii era pădurea în care el mergea la vânătoare.

"A iubit oamenii şi locurile acestea foarte mult. Aici în casă el a scris opt romane, Nada florilor - în 1950. Trebuie să spun că Sadoveanu a fost un om religios. Eu de câţiva ani mă lupt să le demonstrez acestor neprieteni că Sadoveanu a fost un om religios. Trebuie să înţelegem contextul acelor vremuri când el a fost cooptat în viaţa publică a statului, în conducerea ţării, vă reamintesc că el a fost câţiva ani vicepreşedintele Marii Adunări a Ţării. Sadoveanu nu se putea arăta pe faţă ca un om religios. Nu spun în mod gratuit acest lucru, ci mă bazez pe lucruri din opera sa. Dacă veţi citi romanul «Viaţa lui Ştefan cel Mare», veţi vedea de cel puţin 100 de ori numele Divinităţii. Un om care nu este legat de Divinitate nu poate scrie aşa, nu poate pomeni numele Divinităţii aşa cum a făcut-o autorul".
Cuvintele părintelui te învăluie. Frazele domoale, felul lui de a vorbi te fac să te apropii şi mai mult de el, dar şi de Sadoveanu. Monahul continuă povestirea şi dezvăluie un amănunt... muzical!

"Părintele Ioan Ivan, fost director al Seminarului Teologic al Mănăstirii Neamţ, mutat acum la Domnul, îmi povestea cum Sadoveanu, când mergea la lac să pescuiască, îl ruga să-i trimită câţiva băieţi care să-i cânte. Iubea foarte mult muzica religioasă, cântecele patriotice. Aici şi Maria Tănase venea foarte des. Uneori venea şi cu orchestra şi-i cânta scriitorului. Şi ceilalţi călugări îşi amintesc de Sadoveanu. Uneori, când erau slujbe, el venea şi se aşeza în jilţul regelui, lucru cam nepermis, dar care lui îi era îngăduit de călugări. Tot aşa mi s-a povestit cum el venea şi citea la strană din cărţile sfinte".

Părintele Mihail îţi poate vorbi vremuri fără veacuri despre Sadoveanu. Îţi dai seama că pentru el Vovidenia chiar a însemnat un loc ales. A sa "poiană a liniştii".

LIZUCA S-A CĂLUGĂRIT
În Fălticeni, pe Strada Ion Creangă, fostă Uliţă a Rădăşenilor, sus pe deal este o altă Casă Memorială Mihail Sadoveanu.
Până să ajungi la ea, treci însă şi pe lângă locul în care a locuit Creangă cât a fost la "fabrica de popi" din Fălticeni. Te uiţi, admiri şi treci mai departe. Hai la Sadoveanu!
Casa memorială te primeşte cu porţile deschise şi un muzeograf aşa cum ai vrea parcă să vezi peste tot. O domniţă cu un zâmbet şi-o privire... de te face să uiţi şi de Sadoveanu şi de tot!

Dar... să revenim. Casa este construită după schiţele lui Sadoveanu. Muzeograful, Ana Lazarov, îţi poate spune povestea locului. "Casa a fost construită în 1907, pe un teren de două hectare. A scris aici 33 de cărţi, inclusiv «Neamul Şoimăreştilor». Erau mult mai puţine case. Uliţa Rădăşenilor. A avut o moară împreună cu Artur Gorovei. A funcţionat doar un an. A intrat în folclorul fălticenenilor, pentru că în ea Sadoveanu amenajase o bibliotecă, încât cei care ar fi venit la moară să poată citi. Subiectul este tratat în «Venea o moară pe Siret». El va vinde moara şi ea va fi dusă la Galaţi".

De prisos să mai spunem că peste tot amprenta lui Sadoveanu este vizibilă. De la aşezarea casei, mobilier, obiecte personale. De aici, de la casă, n-ar strica să dai o fugă şi până la Dumbrava Minunată. Da! Ea chiar există! Numai că acum, pe o bună parte din ea s-a ridicat o mănăstire! Lizuca s-a călugărit! Iar pe Patrocle... mare lucru să nu-l caute hingherii...! La schit, o maică povesteşte amuzată cum copiii vin în vizită şi întreabă unde este mormântul Lizucii, să-i pună flori, să-i aprindă o lumânare... treburi creştineşti. Iar pe Patrocle, micuţii vizitatori îl văd în orice potaie care apare în zonă! Vai de blana lui săracu', până nu stă la "şuting" cu toţii copiii, nu mai scapă! Am stat ce-am stat, dar hai şi pe la alte case, c'aşa-i frumos, nu?